Ziua Culturii Naționale aniversată la Sala Radio, printr-un concert integral românesc

Publicat in 10/01/2022

Primul concert al Noului An prezentat de ORCHESTRA NAȚIONALA RADIO aduce pe scena Sălii Radio un repertoriu  românesc 100%, într-un concert conceput special cu prilejul Zilei Culturii Naționale.

Vineri, 14 ianuarie 2022 (de la 19.00), îi veți aplauda pe doi muzicieni români care au purtat numele artei românești peste hotare: dirijorul CRISTIAN OROȘANU – aplaudat la pupitrul unor ansambluri ca Orchestre Nationale Bordeaux-Aquitaine sau Deutsche Symphonie Orchester Berlin și violoncelistul RĂZVAN SUMA – care a prezentat peste 1000 de concerte și recitaluri pe toate continentele și a înregistrat 12 albume până în prezent.

Programul serii cuprinde integral lucrări semnate de compozitori români: Constantin Silvestri – Trei piese pentru orchestră de coarde, Constantin Dimitrescu – Dans ţărănesc, Serenada română, Paul ConstantinescuCântec vechi – lucrări ce îl au ca solist pe Răzvan Suma –  și Marțian Negrea – Suita Prin Munţii Apuseni.

Reputația profesională a dirijorului CRISTIAN OROȘANU a determinat prezența sa încă din tinerețe pe marile scene naționale și internaționale, în compania unor ansambluri celebre, cum ar fi Orchestra Națională Radio București, Orchestre de Paris, Orchestre Nationale Bordeaux-Aquitaine sau Deutsche Symphonie Orchester (DSO) Berlin, cu pasiune atît pentru repertoriul simfonic cât și pentru lumea operei. În prezent este dirijorul permanent al Filarmonicii din Brașov. Drumurile sale au îmbinat armonios cariera internațională, alături de orchestre de top cum ar fi Tonhalle Zurich sau BBC Scottish Orchestra, cu o activitate susținută în țară, la pupitrul filarmonicilor „George Enescu” din București, „Moldova” din Iași sau „Transilvania” din Cluj. Invitațiile orchestrelor filarmonice din Sibiu sau Bruxelles, Oradea sau Strasbourg, Tg. Mureș sau Porto, au îmbogățit experiența sa artistică, cu posturi fixe la Operele Naționale din București, Iași și Cluj, la Filarmonica din Brașov sau la DSO Berlin.

Luând exemplul Orchestrei Lamoureux, ansamblu asociativ cu mare tradiție în Franța, Cristian Oroșanu s-a implicat în lansarea unei tinere orchestre în Japonia (Hyogo PAC Orchestra) și a fondat o nouă orchestră în România: Kamerata Kronstadt, cu o activitate concertistică la Brașov și la diverse festivaluri în țară.

Solist al Orchestrelor Radio și director artistic al proiectului ICon Arts Transilvania, violoncelistul RĂZVAN SUMA dezvoltă o bogată carieră internațională de solist, cele peste 1000 de concerte și recitaluri pe care le-a susținut fiind apreciate pe toate continentele. Cu o carieră concretizată în cele 12 albume ale sale, Răzvan Suma este considerat unul dintre cei mai prolifici violonceliști români ai momentului. Ca urmare a turneului naţional „Vă place BACH?”, artistul a lansat în România prima înregistrare completă a integralei suitelor pentru violoncel solo compuse de J.S. Bach, CD realizat cu sprijinul casei de producţie  Sonoro Records.

Răzvan Suma a devenit extrem de apreciat de publicul larg grație turneelor naționale și internaționale pe care le-a prezentat din anul 2006. De la lansarea în 2012 a întrebării „Vă place Bach?”, violoncelistul Răzvan Suma a oferit publicului din România două ediții ce au cuprins repertoriul marelui compozitor german și apoi a revenit în fiecare an cu noi propuneri, menite să introducă publicul român în universul muzical al compozitorilor de geniu ai muzicii clasice: „Vă place Brahms?” (2014), „Vă place Tango?” (2015), „Vă place SCHU/bert/mann?” (2016), „Vă place Beethoven?” (2017). Turneul „Vă plaCello?” – 2018 – a adus o nouă abordare artistică în activitatea violoncelistului Răzvan Suma.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, și în streaming live pe Internet, pe site-urile celor două posturi de radio.

Accesul în Sala Radio va fi permis doar în condițiile respectării reglementărilor legale în vigoare. Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }