Violonistul Gabriel Croitoru cântă Saint-Saëns la Sala Radio

Publicat in 1 aprilie 2024

Vineri, 5 aprilie 2024 (19.00), alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, cunoscutul violonist Gabriel Croitoru va interpreta la Sala Radio Concertul nr. 3 pentru vioară și orchestră, semnat de compozitorul francez Camille Saint-Saëns. Cariera lui Gabriel Croitoru însumează peste o mie de apariţii scenice. A evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, precum Royal Philharmonic – Londra, Orchestra de Cameră „Regina Sofia”, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, S.U.A.

Seara se va deschide cu Trei piese pentru orchestră de coarde, partitură a compozitorului român Constantin Silvestri, și se va încheia cu Recviemul creat de Gabriel Fauré, lucrare ce a fost interpretată pentru prima oară la Paris, în 1888, în celebra biserică La Madeleine. Recviemul va fi cântat cu participarea soliștilor vocali Veronica Anușca – soprană și Balla Sándor – bariton și a Corului Academic Radio, pregătit de dirijorul Ciprian Țuțu.

Evenimentul de la Sala Radio va fi dirijat de Cristian Oroșanu, care a fost aplaudat încă din tinerețe pe marile scene naționale și internaționale, în compania unor ansambluri celebre, cum ar fi Orchestre de Paris, Orchestre Nationale Bordeaux-Aquitaine sau Deutsche Symphonie Orchester Berlin. În prezent este dirijorul permanent al Filarmonicii din Brașov.

Drumurile sale au îmbinat armonios cariera internațională, alături de orchestre ca Tonhalle Zurich sau BBC Scottish Orchestra, cu o activitate susținută în țară, la pupitrul filarmonicilor „George Enescu” din București, „Moldova” din Iași sau „Transilvania” din Cluj. Invitațiile orchestrelor filarmonice din Sibiu sau Bruxelles, Oradea sau Strasbourg, Tg. Mureș sau Porto, au îmbogățit experiența sa artistică, cu posturi fixe la Operele Naționale din București, Iași și Cluj, la Filarmonica din Brașov sau la Deutsches Symphonie-Orchester Berlin.

Luând exemplul Orchestrei Lamoureux – ansamblu asociativ cu mare tradiție în Franța – Cristian Oroșanu s-a implicat în lansarea unei tinere orchestre în Japonia (Hyogo PAC Orchestra) și a fondat o nouă orchestră în România: Kamerata Kronstadt, cu o activitate concertistică la Brașov și la diverse festivaluri în țară. Cristian Oroșanu a obținut premiul Criticii Muzicale din România și premiul al 2-lea al Concursului Internațional de Dirijat „Malko”, în Danemarca.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio, și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe entertix.ro și myticket.ro – şi în librăriile Cărtureşti.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
15
17
19
20
21
24
25
26
27
29
31
1
Mozart  270 – Philippe Cassard – OCR
14/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
  ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Conducere artistică şi solist: Philippe Cassard – pian Wolfgang Amadeus Mozart – 270 Concertul nr. 20 în re minor pentru pian şi [...]
Concert dedicat Zilei Culturii Naționale – ONR
16/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 16 ianuarie 2026, ora 19.00 Concert dedicat Zilei Culturii Naționale ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Mihnea Ignat Soliști: Ștefan Cazacu – violoncel Mircea Marian – violoncel M. Negrea: Isbuc [...]
18 ian.
18/01/2026    
5:00 pm - 7:00 pm
Duminică, 18  ianuarie 2026, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: ADRIAN GRIGORAS ”Folclor în familie” 
The Magic of Latin Jazz – BIG BANDUL RADIO- Simona Strungaru
22/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru The Magic of Latin Jazz
Gală de opera  – Ștefan Pop
23/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
Gală de operă ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: David Crescenzi Solist: Ștefan Pop – tenor Corul Academic Radio Dirijor: Ciprian Țuțu
Mozart  270 – Requiem – OCR
28/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
  ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Christopher Warren-Green Wolfgang Amadeus Mozart – 270 Concertul nr. 3 în sol major pentru vioară și orchestră, KV216 Solist:  Alexandru Tomescu – [...]
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO – Horia Mihail
30/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Sergej Bolkhovets Solist: Horia Mihail – pian P. I. Ceaikovski: Elegie pentru orchestră de coarde L. van Beethoven: Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian [...]
Events on 14/01/2026
Events on 16/01/2026
Events on 18/01/2026
Events on 22/01/2026
Events on 23/01/2026
Gală de opera  – Ștefan Pop
23 ian. 26
București
Events on 28/01/2026
Mozart  270 – Requiem – OCR
28 ian. 26
București
Events on 30/01/2026
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }