Violoniștii Gabriel și Simina Croitoru continuă povestea turneului ”Vioara lui Enescu” la Deva, Brașov și București, dar şi în satul Petriş

Publicat in 14 noiembrie 2023

Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată şi fiică, merg înainte cu ediția din acest an a Turneului Național Vioara lui Enescu la sate, în comuna Petriș, județul Arad (17 noiembrie, ora 12.30), la Deva, pe scena Sălii Pro Arte (17 noiembrie, ora 19), la Braşov, la Sala Patria (18 noiembrie, ora 19), cu finalul turneului la Bucureşti, la Sala Radio (21 noiembrie, ora 19).

Începutul turneului a avut loc la Sala Unirii Cinema Victoria din Iași și a continuat cu un recital în satul Gugești din județul Vrancea, care a umplut căminul cultural cu elevi și localnici, cei doi artiști, tată și fiică, pentru al doilea an împreună în acest turneu, cântând pe două dintre viorile care i-au aparținut compozitorului și care acum se află în patrimoniul Muzeului George Enescu din București: Gabriel Croitoru, pe celebra vioară Guarneri del Gesù, supranumită Catedrala, iar Simina Croitoru, pe vioara Paul Kaul,  creată special pentru compozitorul român.

Mă bucur foarte mult că sunt pe scenă cu tata pentru al doilea an. Dar cred că cel mai mult mă bucură emoția din ochii celor pentru care cântăm. Recitalul de la Gugești m-a umplut de bucurie, la final copiii au venit să stea de vorbă cu noi, să le povestim despre viori, e o încântare să vezi atâta curiozitate la finalul unui recital de muzică clasică într-un sat și să vazi atât de mulți ochi ațintiți asupra ta,  spunea violonista Simina Croitoru după recitalul din Vrancea.

În sălile de concert din orașe, respectiv, la Iași, Deva, Brașov și București, celor doi violoniști li se alătură pianistul Horia Mihail, alături de care Gabriel Croitoru a început seria concertelor din Turneul Național ”Vioara lui Enescu la sate” acum mai bine de un deceniu: Mergem înainte cu acest proiect care acumulează multe, multe locuri, nu neapărat specifice muzicii clasice: în acest turneu am cântat, de-a lungul acestor ani, și în parcuri, și în săli de sport, și în săli de curs, mi-aduc aminte că la un moment dat am fost pe Insula Mare a Brăilei, în singura localitate de acolo. Lumea și-a încheiat treburile casei și a venit la concert. Nimeni nu mai văzuse un concert de muzică clasică până atunci, spune violonistul Gabriel Croitoru, care adaugă: ceea ce pot spune sigur este că publicul este din ce în ce mai tânăr și din ce în ce mai numeros.

Programul acestei ediţii cuprinde exclusiv duete violonistice, cei doi interpreţi aflându-se în permanenţă pe scenă împreună, acompaniaţi sau nu la pian de Horia Mihail, seara cuprinzând lucrări sau aranjamente semnate de Dmitri Șostakovici, Nicolas Louis, Hubert Bauersachs, Edmund von Weber, Carl Kämmerer sau  Moritz Moszkowski.

Spot video Vioara lui Enescu 2023

Video Post eveniment Vioara lui Enescu / 10 ani (2022)

Passacaglia de Handel cu Simina si Gabriel Croitoru

PROGRAM VIOARA LUI ENESCU 2023

Săli de concert – oraşe

GABRIEL CROITORU – vioara Guarneri del Gesu “Catedrala”

SIMINA CROITORU – vioara Paul Kaul

HORIA MIHAIL – pian

Dmitri Șostakovici – 5 piese pentru două viori și pian

Nicolas Louis – Fantaisie brillante (L’Amitié) pentru două viori și pian, op. 140

Hubert Bauersachs – Liebeslied pentru două viori și pian, în sol major, op. 29

Edmund von Weber – Trio sur „La gazza ladra” pentru două viori și pian, în re major, op. 3

Carl Kämmerer – Ländler pentru două viori și pian

Moritz Moszkowski – Suita pentru două viori și pian, op. 71

VIOARA LUI ENESCU la sate 2023

GABRIEL CROITORU – vioara Guarneri del Gesu “Catedrala”

SIMINA CROITORU – vioara Paul Kaul

G. Enescu :Lăutarul
J. Halvorsen: Capriciu de concert pe teme norvegiene
A. Igudesman – Tangouri și Valsuri
C. Gardel: La Cumparsita, El dia que me quieras
I. Frolov: Divertimento 

ITINERAR VIOARA LUI ENESCU 2023
8 noiembrie, ora 19 – Iaşi, Sala Unirii Cinema Victoria
9 noiembrie, ora 12 – comuna Gugeşti, jud. Vrancea
17 noiembrie, ora 12.30 – comuna Petriş, jud. Arad
17 noiembrie, ora 19 – Deva, Sala Pro Arte
18 noiembrie, ora 19 – Braşov, Sala Patria
21 noiembrie, ora 19Bucureşti, Sala Radio

Producător: Pro Contemporania
Sponsor: JTI
Cu sprijinul : Asociaţia Castel Salbek, Asociaţia Pro Patria Vox
Partener: Muzeul Naţional „George Enescu”
Coproducatori: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

Parteneri culturali: Ateneul Naţional din Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi,  Primăria comunei Gugeşti (Vrancea), Primăria comunei Petriş (Arad), Castel Salbek SRL, Centrul cultural Drăgan Muntean Deva, Primăria Municipiului Deva, Centrul Cultural Apollonia Braşov,  Filarmonica din Braşov, Primăria Braşov, Orchestrele şi Corurile Radio

BIOGRAFII

Simina Croitoru a început studiul instrumentului la cinci ani, cu mama sa, Ioana Croitoru. A lucrat cu Gabriel Croitoru, la clasa căruia s-a perfecționat în ciclul de licență și în cel de master la Universitatea Națională de Muzică din București, iar în anul 2020 a obținut titlul de doctor în muzică. A câștigat importante premii la competiții naționale și internaționale și a susținut numeroase concerte în compania tuturor filarmonicilor din țară, dar și alături de orchestre simfonice din străinătate (Austria, Germania, Finlanda, Mexic, China, etc. Din anul 2016 și-a început cariera didactică în cadrul Universității Naționale de Muzică din București.

Gabriel Croitoru este violonistul care a câștigat prin concurs, în anul 2008, privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu supranumită „Catedrala”, pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”). Este solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, solist concertist al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești (din anul 1987), membru (vioara I) al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca, profesor universitar dr. la Universitatea Naţională de Muzică București.

POVESTEA VIORILOR

George Enescu a renunțat la Stradivarius, cerând fraților lutieri Silvestre, să-i facă rost de un Guarneri del Gesù. Curând, Enescu a reușit să obțină o vioară Guarneri – format mare, pe care l-a folosit și Paganini – exemplar strălucit ca sonoritate pe care maestrul român a cântat în perioada sa de maturitate artistică. Fabricată în anul 1731, de Bartolomeo Giuseppe Antonio Guarneri (1698 – 1744), cunoscut şi sub numele del Gesù, unul dintre cei mai însemnaţi lutieri cremonezi, vioara, denumită şi Catedrala, este, desigur, o piesă extrem de valoroasă. În interior, aceasta are o inscripţie în limba latină: Guarnerius fecit/ Cremonae anno17 – IHS.

După 1930, la Paris, George Enescu îl cunoaşte pe Paul Kaul, lutier francez care îi confecţionează o vioară admirabilă din punct de vedere al sunetului, dar şi al construcţiei. Maestrul este foarte mulţumit, afirmând că „e ceva mai mare şi mai uşoară pentru forţa mea”. În patrimoniul Muzeului George Enescu, există două asemenea instrumente, dintre care una poartă inscripţia Paul Kaul, Paris, 1931. ”J’ai cree ce modele specialement pour Georges Enesco.” Aceasta, denumită Modelul George Enescu a fost creată ca vioară personalizată, pornind de la dimensiunile si formatul mâinii stângi a destinatarului instrumentului. George Enescu, vorbind despre despre viorile lui Paul Kaul, spunea: „Aflându-mă la Paris, m-am adresat lui Paul Kaul și i-am cerut să-mi facă o violină mai mare. Instrumentul ivit, mai mare ca celelalte, printr-un miracol – știința lui și ceva din hazard – a sunat ca o violină matură. (…) Unii cred că-i violină veche” (reprodus din volumul Interviuri George Enescu. Ediţie îngrijită de Laura Manolache, Bucureşti, Editura Muzicală, 2005, p. 346)

În turneele din SUA și Canada (1923-1939), Enescu a concertat numai pe viorile Paul Kaul și Guarneri del Gesù. „Vioara tenor” (cum a denumit-o Paul Kaul), cu sunetul ei strălucitor și viguros, rezultat al mâinii enesciene, i-a adus lutierului din Nantes comenzi uriașe, cărora cu greu le-a făcut față până la sfârșitul vieții.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
27
28
30
1
2
3
4
7:00 PM - CORIȘTII
5
8
9
10
11
13
15
17
18
22
23
24
25
27
29
30
Răzvan Suma- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
29/10/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Miercuri, 29 octombrie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Junping Qian Solist: Răzvan Suma – violoncel R. Schumann: Cinci piese în caracter popular pentru violoncel și [...]
CONCERT DEDICAT ZILEI RADIO ROMÂNIA- ONR
31/10/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 31 octombrie 2025, ora 19.00 CONCERT DEDICAT ZILEI RADIO ROMÂNIA ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Cristian Oroșanu Soliști: Adrian Duminică – clarinet             [...]
CORIȘTII
04/11/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
CORUL DE BĂIEȚI RADIO selecțiuni din muzica filmului "Les Choristes" și piese din repertoriul românesc și universal Dirijor: Liviu Ofițeru Pian/keyboards: Magdalena Faur Percuție: Lucian [...]
Romeo Cozma - Ecouri
06/11/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
Joi, 6 noiembrie 2025, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru  
Szymon Nehring- Cristian Mandeal- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
07/11/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
Vineri, 7 noiembrie 2025, ora 19.00 În colaborare cu Institutul Polonez ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Cristian Mandeal Solist: Szymon Nehring – pian J. Brahms: Concertul nr. 1 în [...]
David Grimal – ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
12/11/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
Miercuri, 12 noiembrie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Conducere artistică şi solist: David Grimal Leo Weiner: Serenada pentru orchestră mică, op. 3 Karl Amadeus Hartman: Concerto [...]
Seară Beethoven – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
14/11/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 14 noiembrie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Seară Beethoven Dirijor: Zhang Yi Solist: Zijian Wei – pian L. van Beethoven: Uvertura Coriolan, op. 62 Concertul nr. 3 în do [...]
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ și prietenii – Ansamblul ”Țara Vrancei”
16/11/2025    
5:00 pm - 7:00 pm
Duminică, 16 noiembrie 2025, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ și prietenii – Ansamblul ”Țara Vrancei” Dirijor: ADRIAN GRIGORAȘ
Corul Academic Radio – 85
19/11/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
Miercuri, 19 noiembrie 2025, ora 19.00 Concert aniversar Corul Academic Radio – 85 Dirijor: Ciprian Țuțu
Earth, Wind & Fire - Let’s Groove
20/11/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
Joi, 20 noiembrie 2025, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru    
Vlad Stănculeasa- Sascha Goetzel- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
21/11/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 21 noiembrie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Sascha Goetzel Solist: Vlad Stănculeasa – vioară R. Wagner: Murmurul pădurii A. Glazunov: Concertul în la minor pentru vioară [...]
Ricardo Castro- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO- Mozart, Beethoven
26/11/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
Miercuri, 26 noiembrie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor şi solist: Ricardo Castro – pian W. A. Mozart: Uvertura operei Don Giovanni, KV527 Simfonia nr. 35 în re [...]
Samuel Lee- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO- Beethoven, Dvořák
28/11/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
Vineri, 28  noiembrie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Samuel Lee Soliști: Cadmiel Boțac – pian Maria Marica – vioară Cornelius Zirbo – violoncel L. van Beethoven: Triplul Concert în [...]
Events on 29/10/2025
Events on 31/10/2025
Events on 04/11/2025
CORIȘTII
4 nov. 25
București
Events on 06/11/2025
Romeo Cozma - Ecouri
6 nov. 25
București
Events on 07/11/2025
Events on 12/11/2025
Events on 14/11/2025
Events on 19/11/2025
Corul Academic Radio – 85
19 nov. 25
București
Events on 20/11/2025
Earth, Wind & Fire - Let’s Groove
20 nov. 25
București
Events on 21/11/2025
Events on 26/11/2025
Events on 28/11/2025
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }