Violoncelistul Răzvan Suma cântă Șostakovici la Sala Radio

Publicat in 19 martie 2025

19.03.2025

 

 

 

 

Miercuri, 26 martie 2025 (de la 19.00), Orchestra de Cameră Radio vă invită la Sala Radio la un frumos concert derulat sub bagheta dirijorului britanic Christopher Warren-Green, care a devenit extrem de cunoscut asigurând conducerea muzicală la evenimentele majore din viața Familiei Regale britanice: nunta Regelui Charles al III-lea, cea a Prințului William și a Prințului Harry.

Veți asculta Songs of the Angels (lucrare semnată de compozitorul polonez contemporan Adam Wesołowski), Șostakovici: Concertul nr. 1 pentru violoncel şi orchestră – cu participarea cunoscutului violoncelist Răzvan Suma în ipostază solistică – și Mozart: Simfonia nr. 39.

 

Dirijorul britanic CHRISTOPHER WARREN-GREEN este directorul muzical al London Chamber Orchestra din Marea Britanie. Este dirijor laureat și consilier artistic al Orchestrei Simfonice din Charlotte, Carolina de Nord, după un mandat de 12 ani ca director muzical. În 2022, a sărbătorit o carieră profesională de 50 de ani, timp în care a dirijat orchestre eminente din întreaga lume, printre care Orchestra din Philadelphia, Orchestra din Minnesota, orchestrele simfonice din Detroit, Houston, Toronto, Seattle și Vancouver, precum și Orchestra Simfonică Națională din Washington D.C. ș.a. În Marea Britanie, a colaborat cu orchestrele Philharmonia, Royal Philharmonic, London Philharmonic, Royal Liverpool Philharmonic și Royal Scottish National. În Europa, a dirijat Orchestre National de Belgique, Beethoven Orchestra Bonn, Orchestre National de Montpellier, Orchestra Simfonică RTÉ, Orchestra Simfonică a Islandei și, în Asia de Est, orchestrele simfonice Hong Kong Philharmonic, NHK Symphony, Yomiuri Nippon, Singapore, Sapporo și KBS.

Dirijor și violonist, Christopher Warren-Green și-a început cariera la vârsta de 17 ani, iar la 21 de ani a fost numit concertmaestru al Orchestrei Naționale BBC din Țara Galilor, apoi a ocupat aceeași poziție în Orchestra Philharmonia sub bagheta lui Riccardo Muti și, mai târziu, a devenit concertmaestru al orchestrei Academiei St. Martin in the Fields, sub bagheta lui Sir Neville Marriner. Este membru al Academiei Regale de Muzică, unde a fost profesor timp de opt ani.

 

RĂZVAN SUMA este unul dintre cei mai activi muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în sute de recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume. Pe lângă activitatea concertistică din România, cântă frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, alături de care a concertat în săli ca Berliner Philharmoniker, Auditorio Nacional de Madrid, Teatro Colon din Buenos Aires, Centrul Cultural Belém din Lisabona, Megaron din Atena, Kursall din San Sebastian, Casa da Musica din Porto, Opera House din Hanoi – Vietnam.

Răzvan Suma a organizat turnee naționale începând din anul 2012. Suita de proiecte Vă place Bach? ,Vă place Brahms?, Vă place Tango?, Vă place SCHU…?, Vă place Beethoven? sau Vă plaCello? l-au plasat în topul celor mai activi violonceliștilor români. La acestea se adaugă turneele grupului ArgEnTango,  cu proiectele Piazzolla, o poveste autentică, Tango Tradițional și Tango LA CETATE. De asemenea, este fondator al Ansamblului PlaCello, din care mai fac parte violonceliștii Ștefan Cazacu, Ella Bokor și Mircea Marian.

În 2009, Răzvan Suma a devenit solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, iar în calitate de profesor la Universitatea de Muzică Bucureşti dezvoltă o intensă activitate pedagogică. Este invitat să predea la cursuri de măiestrie organizate în ţări ca Spania, Italia, Argentina, Bulgaria, Lituania, Ucraina sau Coreea, iar în România masterclass-ul anual Muzica la Altitudinerealizat alături de violonistul Ştefan Horvath – a devenit un reper.

Pe lângă prezenţa sa constantă în zona muzicii clasice, Răzvan Suma a participat şi la proiecte mai puţin convenţionale, adresate unui public tânăr, deschis la inovaţie, cum ar fi colaborarea cu trupa Viţa de Vie, în aprilie 2013, când una dintre piesele albumului „Acustic” a fost înregistrată alături de Răzvan Suma.

 

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online (pe site-urile celor două posturi de radio) și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

 

Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro. Biletele se pot achiziționa și de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.salaradio.ro – secțiunea Bilete.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
29
30
1
3
4
5
6
7
10
11
12
13
15
17
19
20
21
24
25
26
27
1
2
3
DAVID GRIMAL- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
31/01/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor şi solist: DAVID GRIMAL Franz Schubert: Simfonia nr. 5 în si bemol major, D 485 Rondo în la major pentru vioară [...]
SASCHA GOETZEL- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
02/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: SASCHA GOETZEL W. A. Mozart: Simfonia nr. 41 în do major, KV 551 – Jupiter A. Bruckner: Missa nr. 3 în [...]
SIMONA STRUNGARU- BIG BANDUL RADIO
08/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU Invitati: PLATONIC BAND Nicu Patoi – chitară Berti Barbera – percuție și voce Adrian Ciuplea  – bas Lapi Razvan [...]
Horia Mihail – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
09/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Radu  Paponiu Solist: Horia Mihail – pian A. Pop: Hore R. Strauss: Burlesca în re minor pentru pian și orchestră A. Dvořák: [...]
Liviu Prunaru- Sophia Reuter – ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
14/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Solişti:   Liviu Prunaru – vioară Sophia Reuter – violă K. Atterberg: Suita pentru vioară, violă şi orchestră, op. 19 W. A. [...]
Intregrala Brahms – Valentin Șerban- John Axelrod
16/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Brahms  – Integrala lucrărilor simfonice și concertante (II) Dirijor: John Axelrod Solist: Valentin Șerban – vioară J. Brahms: Concertul în re major pentru [...]
Dragobetele sărută fetele
18/02/2024    
5:00 pm - 7:00 pm
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: Adrian Grigoraş Dragobetele sărută fetele Pret/bilet: Categoria I – 30 lei Categoria a II-a – 25 lei Categoria a [...]
Blue Chili – SIMONA STRUNGARU- BIG BANDUL RADIO
22/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU Invitat: Tony Lakatos (saxofon) Pret/bilet: Categoria I – 50 lei Categoria a II-a – 40 lei Categoria a III-a [...]
Concert extraordinar -PUCCINI  – 100
23/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Concert extraordinar PUCCINI  – 100 Dirijor: Cristian Sandu CORUL ACADEMIC RADIO Dirijor: Ciprian Țuțu Pret/bilet: Categoria I – 80 lei Categoria a II-a [...]
Cristian Mandeal – Cristian Mandeal- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
28/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Cristian Mandeal Solist: Jan Sekaci – violoncel C. Arriaga: Uvertura operei Sclavii fericiţi R. Schumann: Concertul în la minor pentru violoncel [...]
CORUL DE COPII RADIO ŞI CORUL DE COPII AL RADIODIFUZIUNII BULGARE
29/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
CORUL DE COPII RADIO Dirijor: RĂZVAN RĂDOS La pian: MAGDALENA FAUR CORUL DE COPII AL RADIODIFUZIUNII BULGARE Dirijor: VENECIA KARAMANOVA La pian: SIANA ATANASOVA Pret/bilet: [...]
David Crescenzi- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
01/03/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: David Crescenzi Solist: Adrian Jojatu – fagot B. Britten: Soirées musicales (după Rossini), op. 9 C. M. von Weber: Concertul în fa [...]
Events on 31/01/2024
Events on 02/02/2024
Events on 08/02/2024
SIMONA STRUNGARU- BIG BANDUL RADIO
8 feb. 24
București
Events on 09/02/2024
Events on 14/02/2024
Events on 16/02/2024
Events on 18/02/2024
Dragobetele sărută fetele
18 feb. 24
București
Events on 22/02/2024
Events on 23/02/2024
Events on 28/02/2024
Events on 29/02/2024
Events on 01/03/2024
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }