Violoncelistul Răzvan Suma cântă Saint-Saëns la Sala Radio

Publicat in 28/03/2022

Violoncelistul RĂZVAN SUMA – care și-a construit o bogată carieră internațională, ce cuprinde peste 1000 de concerte și recitaluri pe care le-a susținut, ca solist, pe toate continentele și 12 albume înregistrate – revine pe scena Sălii Radio.

Vineri, 1 aprilie 2022 (de la 19.00), alături de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, acesta va interpreta Concertul nr. 1 pentru violoncel şi orchestră semnat de CAMILLE SAINT-SAËNS, lucrarea fiind considerată de mari muzicieni, ca Rahmaninov sau Șostakovici, una dintre cele mai importante partituri pentru violoncel create vreodată. Premiera absolută a avut loc la Conservatorul din Paris în ianuarie 1873 și printre cei care au înregistrat concertul se numără și celebrul violoncelist contemporan Yo-Yo Ma.

Solist al Orchestrelor Radio și director artistic al proiectului ICon Arts Transilvania, violoncelistul Răzvan Suma a devenit extrem de apreciat de publicul larg grație turneelor naționale și internaționale pe care  le-a prezentat începând din anul 2006. De la lansarea, în 2012, a întrebării „Vă place Bach?”, violoncelistul Răzvan Suma a oferit publicului din România două ediții ce au cuprins repertoriul marelui compozitor german și apoi a revenit în fiecare an cu noi propuneri, menite să introducă publicul român în universul muzical al compozitorilor de geniu ai muzicii clasice: „Vă place Brahms?” (2014), „Vă place Tango?” (2015), „Vă place SCHU/bert/mann?” (2016), „Vă place Beethoven?” (2017). Turneul „Vă plaCello?” – 2018 – a adus o nouă abordare artistică în activitatea violoncelistului Răzvan Suma.

Evenimentul de la Sala Radio va fi dirijat de GRIGOR PALIKAROV. Acesta a fost timp de 20 de ani dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet din Sofia și, din stagiunea 2008-2009, este dirijor al orchestrei radio Classic FM din Bulgaria. Pe lângă activitatea dirijorală din țara sa natală, Grigor Palikarov a fost invitat să dirijeze ansambluri din Italia, Polonia, Spania, Olanda, Japonia, Germania, Austria, Franța etc. Cariera sa artistică este una complexă: pe lângă activitatea sa dirijorală, Grigor Palikarov este și pianist, compozitor și profesor al Academiei de Muzică din Sofia.

Seara de la Sala Radio se va încheia cu Simfonia nr. 6 – Patetica, semnată de CEAIKOVSKI, una dintre cele mai emoționante partituri ale repertoriului simfonic.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
1
2
3
4
5
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }