UVERTURI CELEBRE DIN OPERE   ȘI ANIVERSAREA A 70 DE ANI DE LA INAUGURAREA CLĂDIRII RADIO ROMÂNIA

Publicat in 21/11/2022

Bărbierul din Sevilla, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Carmen sunt câteva dintre titlurile de operă care nu mai au nevoie de nici o prezentare și în jurul acestor „hit-uri” ale muzicii clasice este conceput concertul prezentat vineri, 25 noiembrie 2022 (de la 19.00) de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO.

Intitulat „Uverturi celebre”, evenimentul de la Sala Radio se va derula sub bagheta lui MIHNEA IGNAT, dirijor al Operei Naționale Române Timișoara și director artistic al Orchestrei Simfonice din Elche (Spania). Mihnea Ignat a fost dirijor asociat al Orchestrei Simfonice Naționale a Republicii Dominicane și director artistic al Orchestrei Filarmonice a Universității din Alicante.

În prima parte a serii veți asculta: Paisiello – uvertura operei Bărbierul din Sevilla, Mozart – uvertura la Nunta lui Figaro și uvertura la Don Giovanni, Rossini – uvertura la Bărbierul din Sevilla, Donizetti – uvertura La Favorita și Verdi – uvertura la Forța Destinului. În cea de-a doua parte a concertului vă veți bucura de uvertura Leonora Nr. 3 semnată de Beethoven și de selecțiuni din Suitele CarmenBizet.

Destinul operei Carmen, ca și al creatorului ei, este unul pe cât de inedit, pe atât de tragic. Bizet a murit subit la doar 36 de ani, la câteva luni după premiera absolută a operei sale la Paris, convins fiind că lucrarea sa este un eșec. Dacă ar mai fi trăit doar un an de zile ar fi apucat să se bucure de succesul capodoperei sale, a cărei celebritate și frecvență a montării în teatrele lirice ale lumii sunt depășite doar de „La Traviata” (Verdi).

Când a terminat de compus Carmen, Bizet a scris unui prieten mărturisind: „Am scris o lucrare care este plină de claritate și de energie, plină de culoare și melodie.” Premiera absolută a avut loc pe 3 martie 1875 și câteva nume importante ale muzicii franceze au asistat la eveniment, printre care Massenet, Offenbach, Delibes și Gounod. Din păcate însă, publicul nu a apreciat inițial creația lui Bizet.

Carmen a revoltat spectatorii și a revoluționat pur și simplu teatrul liric. Publicul care fusese obișnuit să vadă pe scenă subiecte mitologice cu zei și zeițe, regi și regate de altădată, procesiuni religioase, ceremonii și povestiri moralizatoare a acceptat cu greu un subiect contemporan, străbătut de atâta realism și chiar violență. O femeie care fuma pe scenă, cu o viață depravată precum Carmen, un pronunțat caracter erotic, fabricanți de țigări, țigani, crime, hoți ș.a. toate acestea reprezentau o combinație prea șocantă în epocă, dar tocmai puterea și adevărul emoțiilor exprimate i-au asigurat nemurirea lui Bizet și operei sale.

Pe 3 iunie 1875, în seara celei de-a 31-a reprezentații de „Carmen”, Bizet a murit brusc din cauza unui atac de cord.

Evenimentul din data de 25 noiembrie punctează și o aniversare specială a Sălii Radio: se împlinesc 70 de ani de când s-a inaugurat – pe 27 noiembrie 1952 – clădirea ce găzduiește și astăzi Radio România. Cu această ocazie, veți admira pe ecranele din foaierul central al Sălii Radio o expoziție fotografică ce reunește imagini de arhivă inedite din istoria instituției. 

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
28
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }