UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR

Publicat in 26/01/2023

Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români: pianistul HORIA MIHAIL, violonistul GABRIEL CROITORU și flautistul ION BOGDAN ȘTEFĂNESCU. Solist al Filarmonicii „George Enescu”, Ion-Bogdan Ștefănescu interpretează pe un instrument „bijuterie”: un flaut de aur de 18k, realizat de compania japoneză Muramatsu.

Prezentat de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, evenimentul va fi dirijat de CRISTIAN OROŞANU, fondator al unei orchestre de succes în România: Kamerata Kronstadt, cu o activitate concertistică la Brașov și la diverse festivaluri în țară. În 2022, Cristian Oroșanu a creat International Fair Conducting Competition, un proiect original în care câștigătorii concursului de dirijat sunt aleși de către membrii orchestrei și nu de către un juriu extern.

În programul serii de la Sala Radio veți asculta Mozart – Rondo pentru vioară și orchestră și Andante pentru flaut și orchestră, Bach – Concertul Brandenburgic nr. 5 și Mendelssohn – Simfonia nr. 1, lucrare semnată de celebrul compozitor german la doar 15 ani și a cărei premieră absolută a avut loc la Leipzig, pe 1 februarie 1827, aceeași zi în care va fi interpretată la Sala Radio!

La finalul concertului, publicul este invitat în foaierul central al Sălii Radio pentru o sesiune de autografe oferită de violonistul Gabriel Croitoru și de pianistul Horia Mihail pe albumul „Duelul viorilor, Tango – Gabriel Croitoru – vioară, Liviu Prunaru – vioară, Horia Mihail – pian“, apărut la Editura Casa Radio.

Reputația profesională a dirijorului CRISTIAN OROȘANU a determinat prezența sa încă din tinerețe pe marile scene naționale și internaționale, în compania unor ansambluri celebre, cum ar fi Orchestra Națională Radio, Orchestre de Paris, Orchestre Nationale Bordeaux-Aquitaine sau Deutsche Symphonie Orchester Berlin, cu pasiune atât pentru repertoriul simfonic cât și pentru lumea operei. În prezent este dirijorul permanent al Filarmonicii din Brașov.

Drumurile sale au îmbinat armonios cariera internațională, alături de orchestre de top cum ar fi Tonhalle Zurich sau BBC Scottish Orchestra, cu o activitate susținută în țară, la pupitrul filarmonicilor „George Enescu” din București, „Moldova” din Iași sau „Transilvania” din Cluj. Invitațiile orchestrelor filarmonice din Sibiu sau Bruxelles, Oradea sau Strasbourg, Tg. Mureș sau Porto, au îmbogățit experiența sa artistică, cu posturi fixe la Operele Naționale din București, Iași și Cluj, la Filarmonica din Brașov sau la Deutsches Symphonie-Orchester Berlin.

Luând exemplul Orchestrei Lamoureux, ansamblu asociativ cu mare tradiție în Franța, Cristian Oroșanu s-a implicat în lansarea unei tinere orchestre în Japonia (Hyogo PAC Orchestra) și a fondat o nouă orchestră în România: Kamerata Kronstadt, cu o activitate concertistică la Brașov și la diverse festivaluri în țară. Cristian Oroșanu a obținut premiul Criticii Muzicale din România și premiul al-2-lea al Concursului Internațional de Dirijat „Malko”, în Danemarca.

După 14 ani de studii în România, pianistul HORIA MIHAIL a urmat cursurile Universităţii din Illinois, obţinând diplomele de absolvire şi de masterat în 1995. După ce a fost lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov în toamna anului 2002, ca solist al Filarmonicii. În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra ș.a.

Horia Mihail este solist al Orchestrelor și Corurilor Radio și consilier pe probleme de cultură al Primăriei Municipiului Brașov. Horia Mihail este, de asemenea, implicat în turneele anuale Pianul călător, Duelul viorilor, alături de Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, Flautul de aur, alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi Vioara lui George Enescu la sate, alături de Gabriel Croitoru.

Violonistul GABRIEL CROITORU se bucură de peste o mie de apariţii scenice. A evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră „Regina Sofia”, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, S.U.A.

Începând din 2011, a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură, sub titlul „Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi „Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail). Pe 22 ianuarie 2015, Gabriel Croitoru a fost aplaudat alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail într-un recital extraordinar la Londra, parte a unui amplul program de evenimente dedicate lui George Enescu, la 60 de ani de la moartea compozitorului, manifestări organizate de Institutul Cultural Român din Londra.

Flautistul ION BOGDAN ŞTEFĂNESCU este solist al Filarmonicii ”George Enescu”, prof.univ.dr. la catedra de flaut din cadrul Universității Naționale de Muzică București și solist al Filarmonicii ”Banatul” din Timișoara.

Din anul 1983 când a debutat pe scena Ateneului Român şi până în prezent, Ion Bogdan Ştefănescu a desfăşurat o intensă activitate artistică ce a constat în peste o mie de recitaluri şi concerte, în România şi în străinătate.

Flautistul Ion Bogdan Ştefănescu este laureat al mai multor concursuri naţionale şi internaţionale şi a primit, de asemenea, importante şi onorante distincţii pentru meritele sale artistice. Ion Bogdan Ştefănescu este membru fondator al ansamblurilor „Procontemporania” şi „Profil” şi fondator al ansamblurilor „Barock Orchestra” și „Flaut Power”. Este, de asemenea, membru al Trioului „Contraste” şi al Cvintetului de suflători „George Enescu”.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.          

Albumul (CD) „Duelul viorilor, Tango – Gabriel Croitoru – vioară, Liviu Prunaru – vioară, Horia Mihail – pian“ este disponibil la librăria Editurii Casa Radio și prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziționat de la partenerii de distribuție.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1
2
3
4
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.