Un muzician al superlativelor : violonistul REMUS AZOITEI la Sala Radio !

Publicat in 5 aprilie 2019

Violonistul de talie internațională REMUS AZOIȚEI – un muzician al superlativelor – este invitat pe scena Sălii Radio, în concertul susținut vineri, 5 aprilie (19.00) de Orchestra Națională Radio. Remus Azoiţei cântă pe o vioară de patrimoniu universal Gagliano, creată în 1740, a înregistrat în premieră mondială integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de Enescu (alături de pianistul Eduard Stan), pentru casa de discuri Hanssler (Germania) și în 2001 a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică – Londra, la acel moment fiind cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie de 200 ani a instituției. În 2005, a interpretat Dublul concert de Bach alături de violonistul Nigel Kennedy, în cadrul Festivalului Enescu, concert preluat de către 19 posturi de radio și televiziune din Europa.

Remus Azoiței va interpreta la Sala Radio Concertul  în Re major pentru vioară şi orchestră de Beethoven, sub bagheta dirijorului slovac PETER FERANEC, primul dirijor principal străin din istoria celebrului Teatru Bolşoi din Moscova.

În cea de-a doua parte a serii veți asculta ”Petruşka” – balet în 4 scene creat de compozitorul rus Igor Stravinski pentru a fi interpretat în cadrul celebrelor stagiuni prezentate de compania de dans Ballets Russes – la Paris, la începutul sec. XX. Premiera absolută a avut loc în 1911, la Théâtre du Châtelet, cu legendarii balerini Vaslav Nijinsky și Tamara Karsavina în rolurile principale.

Primul dirijor principal străin din istoria celebrului Teatru Bolşoi din Moscova, PETER FERANEC s-a bucurat de o serie de poziţii importante în instituţii de prestigiu: a fost dirijor principal invitat al Orchestrei Filarmonicii din Sankt Petersburg, dirijor şef al Teatrului Naţional Slovac din Bratislava, dirijor invitat al Teatrului Naţional Ceh din Praga, dirijor şef şi director muzical al Teatrului Mikhailovsky din Sankt Petersburg. După debutul pe scena Teatrului Balşoi din Moscova cu o montare de excepţie a Nunţii lui Figaro de W. A. Mozart, Peter Feranec a fost numit succesorul lui Alexander Lazarev, devenind astfel primul dirijor principal străin din istoria instituţiei.

Numele său este legat de colaborarea cu orchestre de valoare precum : Orchestra Filarmonicii din Londra, Orchestre du Capitol – Toulouse, Opera din Zürich, Orchestra Simfonică din Moscova, Orchestra Filarmonicii din Oslo, Orchestra Simfonică din Tokyo, Orchestra Simfonică din Lisabona şi Orchestra Gulbenkian din Lisabona ş.a. Artistul a colaborat, de asemenea, cu operele din Leipzig, Oslo, Toulouse, Moscova, Berlin, Frankfurt şi multe altele.

După ce în 1995 a absolvit Conservatorul din Bucureşti, REMUS AZOIŢEI a obținut o bursă de studii la renumita Juilliard School din New York. Remus Azoiţei a concertat în săli prestigioase cum ar fi Carnegie Hall – New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot – Paris, Konzerthaus – Berlin, St-Martin-in-the-Fields şi Wigmore Hall – Londra, Teatro La Fenice – Veneţia, Auditorio Nacional Madrid sau Konzerthaus – Viena și a fost aplaudat în festivaluri derulate la Tokyo, Cambridge, Londra, Berlin, Heidelberg ș.a. A colaborat cu artişti renumiţi printre care se numără Lawrence Foster, David Geringas, Gérard Caussé, Michael Sanderling sau Adrian Brendel, fiind de asemeni solist al unor ansambluri de prestigiu precum Berlin Kammer Orchestre, Orchestre Nationale de Belgique, Philharmonic Chamber Orchestra of London sau Orchestre Philarmonique de Radio France.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
31
1
2
3
5
7
8
12
13
14
15
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
1
2
3
4
Mozart - R. Strauss - Ceaikovski
04/04/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Francesco Lecce-Chong Solist:  Pascal Deuber – corn W. A. Mozart: Uvertura operei Don Giovanni R. Strauss: Concertul nr. 2 în mi [...]
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ
06/04/2025    
5:00 pm - 7:30 pm
  Duminică, 6 aprilie 2025, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: Adrian Grigoras Cântăm cu haz
Luiza Zan Simfonic  - OCR
09/04/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Luiza Zan Simfonic Dirijor: Andrei Petrache Invitaţi: Răzvan Florescu - vibrafon Philip Goron - tobe, percuţie Mike Alex - chitară bas [...]
Florin Ristei - BIG BANDUL RADIO - Simona Strungaru
10/04/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
  BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru Altfel de magie Solist: Florin Ristei
Beethoven - Saint-Saëns - Mendelssohn
11/04/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
  ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Laurent Zufferey Solist: Răzvan Suma - violoncel L. van Beethoven: Uvertura Egmont, op. 84 C. Saint-Saëns: Concertul nr. 1 în [...]
Poveste din Bucureştiul de Odinioară - BIG BANDUL RADIO - SIMONA STRUNGARU
16/04/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
în deschidere Gala Premiilor Radio România Cultural BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU Invitată: Miruna Ionescu  
Brahms: Un Recviem German - ONR
17/04/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Guillermo García Calvo Soliști: Aida Pascu - soprană Liviu Holender - bariton J. Brahms: Un Recviem German, op. 45 Corul Academic [...]
Stabat Mater - Pergolesi - Giulio Prandi
30/04/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Giulio Prandi N. A. Zingarelli: Sinfonia milanese nr. 5 în sol minor J. Haydn: Simfonia nr. 49 în fa minor, [...]
Events on 04/04/2025
Mozart - R. Strauss - Ceaikovski
4 apr. 25
București
Events on 06/04/2025
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ
6 apr. 25
București
Events on 09/04/2025
Luiza Zan Simfonic  - OCR
9 apr. 25
București
Events on 10/04/2025
Events on 11/04/2025
Events on 17/04/2025
Brahms: Un Recviem German - ONR
17 apr. 25
București
Events on 30/04/2025
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }