Ultima simfonie a lui Mozart: ”Jupiter”, dirijata de Olivier Robe la Sala Radio!

Publicat in 12 iunie 2019

Miercuri, 12 iunie (19.00), Orchestra de Cameră Radio propune publicului un frumos program construit în jurul lui MOZART și al compozitorului rus SERGHEI PROKOFIEV. Dintre cele peste 600 de lucrări pe care ni le-a dăruit geniul mozartian, veți asculta la Sala Radio ultima și cea mai lungă simfonie semnată de AmadeusSimfonia nr. 41, supranumită ”Jupiter” – dar și Sinfonia Concertantă în Mi bemol major pentru vioară, violă şi orchestră, prilej de a-i aplauda pe CRISTINA ANGHELESCU  – vioară și TEODOR COMAN – violă.

În prima parte a serii veți aprecia și Simfonia nr. 1 de Prokofiev – supranumita ”Clasică” datorită inspirației din lucrările lui Haydn și Mozart. Partitura a avut premiera absolută la Sankt Petersburg, în 1981, chiar sub bagheta compozitorului.

La Sala Radio o veți aprecia sub bagheta dirijorului francez OLIVIER ROBE, care și-a urmat studiile muzicale la Conservatorul Superior din Paris şi la Essen (Germania) și s-a specializat în dirijat de orchestră în Finlanda. Acesta a asigurat recent conducerea muzicală a unor ansambluri ca: Bangkok Symphony Orchestra – Thailanda, Thuringia Philharmonic Orchestra – Germania și Flanders Philharmonic Orchestra – Belgia.

Solistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio, CRISTINA ANGHELESCU a fost invitată să concerteze în săli renumite ca Schauspielhaus – Berlin, Ceaikovski – Moscova, Teatro Monumental y Auditorium – Madrid, Smetana Hall – Praga, St. John’s Smith Square – Londra, Finlandia Hall – Helsinki şi în compania unor orchestre importante din Dresda, Paris, Praga, Bratislava, Moscova, Londra etc.

A început studiul viorii la vârsta de 6 ani cu tatăl sau, violonistul Aurelian Anghelescu și a absolvit Universitatea Națională de Muzică București la clasa renumitului violonist Ștefan Gheorghiu (discipol al lui David Oistrah). Este laureată a concursurilor internaționale: „J.Thibaud” – Paris, 1981, „Alberto Curci” – Napoli, 1983, „Tibor Varga” – Sion, 1983, „Dr. Luis Sigale” – Vina del Mar, 1985, „Ceaikovski” – Moscova, 1986, „Jan Sibelius” – Helsinki, 1990 ș.a. A efectuat numeroase turnee în toate țările Europei, în Taiwan, Thailanda, America de Sud și cea de Nord. A realizat înregistrari, multe dintre ele fiind lansate pe CD (concertele de Mozart, Ceaikovski, Mendelssohn, George Lloyd, Anotimpurile de Vivaldi).

În cariera lui TEODOR COMAN, un moment important a fost cel în care a primit premiul al II-lea la concursul internațional de violă „Maurice Vieux” Lille, Franța, în 1986. În 1990, a fost numit alto solo la Orchestre National d`Ile de France, iar din 1995 a devenit solist la Orchestre National de France. Fiind pasionat de muzica de cameră, din 1993 devine membru al ansamblului „Trio à cordes de Paris”, alături de care ia parte la concerte și turnee, înregistrează albume și susține creația compozitorilor contemporani, cu peste 80 de lucrări noi, compuse la cererea și pentru această formație. A fost profesor la „Ecole Normale de Musique de Paris ” (unde a predat și George Enescu)  și  la Consevatorul din Rueil – Malmaison. Din 1991, TEODOR COMAN cântă pe o violă creată de F.H. Chaudière.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
15
17
19
20
21
24
25
26
27
29
31
1
Mozart  270 – Philippe Cassard – OCR
14/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
  ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Conducere artistică şi solist: Philippe Cassard – pian Wolfgang Amadeus Mozart – 270 Concertul nr. 20 în re minor pentru pian şi [...]
Concert dedicat Zilei Culturii Naționale – ONR
16/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 16 ianuarie 2026, ora 19.00 Concert dedicat Zilei Culturii Naționale ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Mihnea Ignat Soliști: Ștefan Cazacu – violoncel Mircea Marian – violoncel M. Negrea: Isbuc [...]
18 ian.
18/01/2026    
5:00 pm - 7:00 pm
Duminică, 18  ianuarie 2026, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: ADRIAN GRIGORAS ”Folclor în familie” 
The Magic of Latin Jazz – BIG BANDUL RADIO- Simona Strungaru
22/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru The Magic of Latin Jazz
Gală de opera  – Ștefan Pop
23/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
Gală de operă ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: David Crescenzi Solist: Ștefan Pop – tenor Corul Academic Radio Dirijor: Ciprian Țuțu
Mozart  270 – Requiem – OCR
28/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
  ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Christopher Warren-Green Wolfgang Amadeus Mozart – 270 Concertul nr. 3 în sol major pentru vioară și orchestră, KV216 Solist:  Alexandru Tomescu – [...]
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO – Horia Mihail
30/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Sergej Bolkhovets Solist: Horia Mihail – pian P. I. Ceaikovski: Elegie pentru orchestră de coarde L. van Beethoven: Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian [...]
Events on 14/01/2026
Events on 16/01/2026
Events on 18/01/2026
Events on 22/01/2026
Events on 23/01/2026
Gală de opera  – Ștefan Pop
23 ian. 26
București
Events on 28/01/2026
Mozart  270 – Requiem – OCR
28 ian. 26
București
Events on 30/01/2026
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }