The Sound of Musical 360° – experienţă unică oferită de Radio România

Publicat in 5 mai 2018

Corul de Copii Radio continuă să impresioneze prin profesionalism şi prospeţime, dar şi prin includerea celor mai noi tehnologii IT în rândul mijloacelor de exprimare artistică.

Vrei să simţi emoţia artiştilor atunci când sunt pe scenă sau pe cea a publicului prezent la un concert? Visezi să cânţi împreună cu cel mai titrat cor de copii din România? Eşti curios să descoperi cum reuşeşte un singur adult să facă 72 de copii să sune ca unul?

Te invităm să păşeşti pe scenă alături de Corul de Copii Radio în cel mai recent spectacol oferit publicului, The Sound of Musical. Nu îţi face griji, te vei afla sub îndrumarea dirijorilor Voicu Popescu şi Răzvan Rădos şi vei fi acompaniat la pian de Magdalena Faur. Aplauzele generoase ale publicului îţi vor răsplăti, din plin, curajul.

Timp de 5 săptămâni, în fiecare vineri după amiază, îţi vom prezenta câteva dintre hit-urile genului musical interpretate de Corul de Copii Radio în concertul din 21 aprilie şi filmate 360°, o experienţă interactivă în care tu îţi alegi rolul!

Vineri, 4 mai, de la ora 16:00 este timpul să cânţi I feel pretty de Leonard Bernstein, ar. W. Stickles, fragment din musicalul West Side Story (1957).

Prima piesă, publicată în 27 aprilie, Raindropskeep Fallin’ on My Head din musicalul Buch Cassidy and Sundance Kid (1969) de Hal David, Burt Bacharach, ar. A. Freed, s-a bucurat de un imens succes la public: https://www.facebook.com/167986315725/videos/10156095393760726/.https://youtu.be/LPAh9apgVlY.

Un proiect Maria Toghina https://www.facebook.com/serviciuldenoapteluni/ şi Andrei Creţoiu https://www.facebook.com/RadioRomaniaRegional/.

The Sound of Musical, desfăşurat sâmbătă, 21 aprilie, a marcat în premieră şi prima transmisiune integrală live pe facebook a unui concert al Corului de Copii Radio, concertul clasic devenind astfel un proiect cultural inovator accesibil unui public care nu a putut fi prezent în Sala Radio (https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=10156082422355726&id=167986315725,https://youtu.be/8-4zu2UcTsw).

Cu zeci de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, în Japonia, SUA şi Canada, Corul de Copii Radio, care se apropie de aniversarea a 75 de ani de existenţă, a primit numeroase distincţii şi premii, în 2004 Federaţia Corurilor din Uniunea Europeană acordându-i titlul de Ambasador Cultural al Uniunii Europene.

În afara numeroaselor concerte a cappella şi a invitaţiilor la diferite evenimente şi festivaluri din întreaga ţară, Corul de Copii Radio a evoluat în ultimii ani în mai multe festivaluri sau în evenimente vocal-simfonice în ţară şi în străinătate. Anul trecut, Corul de Copii Radio a apărut alături de London Philharmonic Orchestra şi Corul Filarmonicii George Enescu la Bucureşti în cadrul Festivalului Enescu şi la Londra pe scena Royal Festival Hall în Oedipe de George Enescu şi în acelaşi an a evoluat în Parsifal de Wagner la Ateneul Român. În 2016, Corul de Copii Radio a urcat pe scena Festivalului RadiRo, alături de Orchestra Naţională Radio şi de Corul Academic Radio, într-un concert extraordinar cu Carmina Burana de Carl Orff la Sala Radio.

Voicu Popescu este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. A început activitatea dedicată artei corale ca membru al Corului Naţional de Cameră Madrigal condus de Maestrul Marin Constantin. Ulterior, a colaborat cu această formaţie în calitate de maestru de cor, dirijor principal şi director artistic. Voicu Popescu a venit la Corul de Copii Radio în 1988, mai întâi ca dirijor secund, alături de dirijoarea Eugenia Văcărescu, iar apoi, din 2004, ca dirijor principal. La conducerea Corului a realizat înregistrări speciale pentru Fonoteca Radio, a participat la stagiunile de concerte cu programe vocalsimfonice şi a cappella.

Cele peste 50 de prezenţe la turnee artistice, festivaluri şi concursuri internaţionale i-au adus aprecierea criticii de specialitate şi numeroase medalii şi premii. Este membru în Consiliul Coral Olimpic, organizator al Olimpiadei Mondiale Corale şi preşedinte al Biroului naţional al Federaţiei Corurilor din Uniunea Europeană. Totodată, Voicu Popescu a scris articole în publicaţii de specialitate din ţară şi străinătate, a fost invitat să susţină workshop-uri la Torino, Milazzo, Messina, Barcelona şi Chişinău, şi a fost membru al unor jurii naţionale şi internaţionale.

La numai 28 de ani, tânărul dirijor Răzvan Rădos, originar din Hunedoara, a fondat şi condus diverse formaţii corale din România, colaborând permanent cu coruri de amatori sau profesionişti. A primit distincţia Dirijor de Onoare din partea Corului Vox Medicalis şi este Dirijor Fondator al Corului Regal. S-a alăturat Corului de Copii Radio în urmă cu doi ani, în calitate de dirijor secund.

Pianist, aranjor, pedagog şi artist liric în Corul Academic, Magdalena Faur are o bogată activitate muzicală, fiind dublu licenţiată a Academiei de Muzică din Bucureşti, la pedagogie muzicală (1994), respectiv muzicologie (2001). Ca pianist acompaniator a susţinut recitaluri camerale alături de cântăreţi reputaţi de operă, precum Roxana Briban, Mihaela Stanciu, Svetlana Sîcencova pe scena Ateneului Român, a Sălii Radio, la Muzeul George Enescu precum şi pe alte scene din România. Alături de Corul de Copii Radio, al cărui acompaniator este din 2014, a susţinut numeroase concerte şi înregistrări în ţară, precum şi turnee în Germania şi Grecia.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
28
29
1
2
3
4
5
6
7
11
12
13
15
19
20
24
25
26
27
28
29
31
1
Stabat Mater - Pergolesi - Giulio Prandi
30/04/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Giulio Prandi N. A. Zingarelli: Sinfonia milanese nr. 5 în sol minor J. Haydn: Simfonia nr. 49 în fa minor, [...]
BIG BANDUL RADIO - Simona Strungaru
08/05/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru
Alexei Volodin - Sascha Goetzel - CONCERT REGAL
09/05/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
  Vineri, 9  mai 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO CONCERT REGAL Dirijor: Sascha Goetzel Solist: Alexei Volodin - pian E. Hübsch: Imnul Regal L. [...]
Concert aniversar  80 de ani - CORUL DE COPII RADIO
10/05/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
  CORUL DE COPII RADIO Dirijor: Razvan Rados Concert aniversar  80 de ani  
Finala Concursului Orchestra’s Conductor - OCR
14/05/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
  Miercuri, 14 mai 2025, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijori: Finalişti ai Concursului Orchestra’s Conductor Solist: Răzvan Dragnea - pian R. Schumann: Ouverture, [...]
Ceaikovski, Bartók - ONR - Gergely Madaras
16/05/2025    
12:00 am
  Vineri,  16 mai 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Gergely Madaras Solist: George Tudorache - vioară B. Bartók: Dansuri populare românești P. I. Ceaikovski: [...]
Concert aniversar  80 de ani – CORUL DE COPII RADIO
17/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
CORUL DE COPII RADIO Dirijor: Razvan Rados Concert aniversar  80 de ani  
Concert aniversar Gheorghe Roșoga
18/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
  Duminică, 18 mai 2025, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: Adrian Grigoras Concert aniversar Gheorghe Roșoga
Săptămâna Internațională a Muzicii Noi – OCR
21/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Săptămâna Internațională a Muzicii Noi Dirijor: Marijn Simons Solişti: Alexandru Tomescu – vioară Cornelius Zirbo – violoncel Adriana Toacsen – pian Livia Teodorescu-Ciocănea: The Eritrean Ring [...]
Contemporan în România – BIG BANDUL RADIO – Simona Strungaru
22/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru Contemporan în România    
Săptămâna Internațională a Muzicii Noi – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
23/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Săptămâna Internațională a Muzicii Noi Dirijor: Radu Popa Soliști: Cadmiel Boțac – pian Mihai Fodorean – pian Adrian Iorgulescu: Crash (p.a.a.) Cristian Bence-Muk: Seven pentru două [...]
Weber, Wieniawski, Schubert – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
30/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Adrien Perruchon Solist: Florin Iliescu – vioară F. Mendelssohn: Uvertura Visul unei nopți de vară, op. 21 H. Wieniawski: Concertul nr. 1 în fa diez minor pentru [...]
Events on 30/04/2025
Events on 08/05/2025
Events on 09/05/2025
Events on 10/05/2025
Events on 14/05/2025
Events on 16/05/2025
Events on 18/05/2025
Concert aniversar Gheorghe Roșoga
18 mai 25
București
Events on 21/05/2025
Events on 22/05/2025
Events on 30/05/2025
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }
IanFebMarAprMaiIunIulAugSepOctNoiDec