„THE MAGIC OF CHICK COREA” – concert omagial de jazz la Sala Radio –

Publicat in 20 octombrie 2022

Joi, 27 octombrie 2022 (de la 19.00) noua stagiune de jazz a BIG BAND-ULUI RADIO debutează la SALA RADIO cu un concert – omagiu: „THE MAGIC OF CHICK COREA”, eveniment dedicat memoriei marelui muzician de jazz american, care a trecut în neființă în 2021. Compozitor, pianist, percuționist, creator al unor piese celebre considerate astăzi standarde de jazz, Chick Corea a fost distins cu 27 de premii Grammy.

Concertul îl va avea ca solist pe GEORGE NATSIS – unul dintre cei mai apreciați pianiști de jazz români – și se va derula sub conducerea muzicală a dirijoarei SIMONA STRUNGARU, aceasta fiind prima sa stagiune ca dirijor al prestigiosului ansamblu Radio România:

Concertul din 27 octombrie marchează deschiderea stagiunii 2022 – 2023 a Big Band-ului Radio și debutul meu ca dirijor al acestui reputat ansamblu. Noua colaborare cu muzicienii extraordinari ai Big Band-ului îmi face o mare plăcere și programul pe care l-am ales reprezintă o celebrare a creației marelui pianist și compozitor Chick Corea. 

Publicul va putea asculta unele dintre cele mai reprezentative lucrări compuse de Chick Corea, precum <Spain>, <Armando’s Rhumba> sau <Fiesta> – în aranjamente de referință semnate de Mike Tomaro sau Michael Mossman – și îl va putea urmări pe maestrul George Natsis în ipostaze solistice, atât alături de Big Band, cât și cu două piese de combo în aranjamente proprii.

Începând cu anii ‘60, Chick Corea a participat alături de Miles Davis la nașterea curentului jazz fusion, o combinație de elemente ale jazzului clasic cu muzica rock, funk sau rhythm and blues. S-a născut astfel un univers muzical fantastic pe care Armando Anthony ‘Chick’ Corea (1941 – 2021) l-a dezvoltat și îmbogățit constant. Repertoriul pe care Big Band-ul Radio îl va prezenta publicului subliniază acest lucru prin abordarea mai multor lucrări din diferite perioade de creație ale artistului, precum Senor Mouse, Little Flamenco sau Crystal Silence.

Concertul va cuprinde și două lucrări pe care solistul George Natsis le va interpreta în aranjament muzical propriu: Humpty Dumpty (în versiune de trio cu tobe și contrabas) și Sea Journey (în formulă de cvintet cu tobe, contrabas, trompetă și saxofon alto).

Pianistă, dirijor de orchestră, orchestratoare și compozitoare, SIMONA STRUNGARU a absolvit în 2010 masteratul la Conservatorul din Amsterdam. În același an, a dirijat premiera mondială a operei „S.A.L.O.” („Standard American Lexicographical Opera”) de Michael Karr, la Grand Theater Groningen – Olanda.

Pe 18 iunie 2022, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania – TIFF a avut loc prima audiție absolută a muzicii originale pentru centenarul filmului „Nosferatu”, o simfonie a groazei compusă de Simona Strungaru și comandată de Institutul Goethe din București. Cine-concertul a fost susținut de Orchestra Operei Maghiare de Stat din Cluj, sub bagheta dirijorului Stefan Geiger.

Sub bagheta dirijorală a Simonei Strungaru au evoluat, printre altele, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Operei Maghiare din Cluj-Napoca, Orchestra Filarmonicii Banatul și Big Band-ul din Timișoara, Orchestra și Corul Filarmonicii din Târgu Mureș, Orchestra și Corul Filarmonicii Oltenia din Craiova, Orchestra Filarmonicii din Sibiu, Orchestra Filarmonicii din Botoșani, Orchestra Filarmonicii de Stat din Oradea etc.

Din anul 2009, Simona Strungaru a început să dirijeze big band-uri precum Modern Balkan Jazz Orchestra, la Blue Note Hall din Amsterdam. S-a aflat la pupitrul ansamblului Bucharest Jazz Orchestra în concerte derulate în cadrul Bucharest Jazz Festival – București, acompaniindu-l pe renumitul trompetist Alex Sipiagin, în concerte eveniment precum dublul tribut Ella Fitzgerald / Maria Tănase cu Irina Sârbu ca solistă ș.a. În anul 2021 a fost invitată să compună și să orchestreze pentru Balkan Youth Jazz Orchestra, în Muntenegru.

Simona Strungaru este dirijor permanent al ansamblului de muzică contemporană SonoMania, alături de care participă la festivaluri precum Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, Innersound, Festivalul Meridian, Festivalul Cluj Modern, Festivalul Muzicii Românești de la Iași sau Bucharest Gaming Week.

În 2015 a lansat orchestra și conceptul Simona Strungaru Symphonics în cadrul Nopții Albe a Bucureștiului, interpretând în premieră compoziția proprie Simfonia I – intitulată Gaston pentru orchestră și live visuals.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro secțiunea Bilete.

Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
26
27
28
29
31
1
2
3
7
8
9
10
11
12
14
16
17
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1
2
3
4
5
6
Weber, Wieniawski, Schubert – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
30/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Adrien Perruchon Solist: Florin Iliescu – vioară C. M. von Weber: Uvertura operei Oberon H. Wieniawski: Concertul nr. 1 în fa diez minor pentru [...]
Sergei Nakariakov – Christian Schumann – OCR
04/06/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Christian Schumann Solist: Sergei Nakariakov – fligorn L. van Beethoven – Uvertura Coriolan, op.62 W. A. Mozart: Concertul nr. 4 pentru corn și [...]
BIG BANDUL RADIO – Simona Strungaru
05/06/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Joi, 5 iunie 2025, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru Solist: Will Vinson  
Ravel, de Falla, Dukas – ONR
06/06/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
Vineri, 6 iunie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Marzena Diakun Solist: Toma Popovici – pian M. Ravel: Alborada del gracioso M. Ravel: Concertul pentru mâna stângă [...]
Sarah Nemțanu – Christoph König – ONR
13/06/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
Vineri,  13 iunie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor:  Christoph König Solistă: Sarah Nemțanu – vioară Z. Kodály: Dansurile din Galanta C. Saint-Saëns: Concertul nr. 3 în [...]
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ și prietenii
15/06/2025    
5:00 pm - 8:00 pm
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ și prietenii Dirijor: Adrian Grigoras Invitat: Ansamblul folcloric Burnasul – 35 ani de activitate    
Martin James Bartlett-  Jonathan Bloxham- OCR
18/06/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO INCHIDEREA STAGIUNII Dirijor: Jonathan Bloxham Solist: Martin James Bartlett – pian J. S. Bach: Concertul Brandenburgic nr. 1 in fa major, BWV 1046 A. [...]
BIG BANDUL RADIO – SIMONA STRUNGARU
19/06/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO INCHIDEREA STAGIUNII Dirijor: Simona Strungaru The Magic of Saxophones  
Carmina Burana-  John Axelrod – ONR
20/06/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO INCHIDEREA STAGIUNII Dirijor: John Axelrod O. Respighi: Suita a III-a de arii antice și dansuri C. Orff: Carmina Burana Soliști: Chen Reiss – soprană Sunnyboy [...]
Events on 30/05/2025
Events on 04/06/2025
Events on 05/06/2025
Events on 06/06/2025
Ravel, de Falla, Dukas – ONR
6 iun. 25
București
Events on 13/06/2025
Events on 15/06/2025
Events on 18/06/2025
Events on 19/06/2025
Events on 20/06/2025
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }