SEARĂ FRANCEZĂ, cu FRÉDÉRIC CHASLIN ȘI MARIA MARICA

Publicat in 25/11/2024

25.11.2024

 

Vineri, 29 noiembrie 2024 (19.00), sunteți invitați la Sala Radio la un concert extraordinar de muzică franceză! Pe scena bucureșteană va urca, alături de Orchestra Națională Radio, celebrul dirijor și compozitor francez Frédéric Chaslin – care a creat Dansul Divei din muzica filmului Al cincilea element (Luc Besson, 1997).

Dirijor, pianist, compozitor şi scriitor, Frédéric Chaslin este unul dintre cei mai importanți muzicieni francezi contemporani. A studiat la Conservatorul din Paris şi la Mozarteum din Salzburg, începând cariera dirijorală în 1989, ca asistent al lui Daniel Barenboim la Orchestre de Paris şi la Festivalul de la Bayreuth. De-a lungul carierei, a fost aplaudat pe marile scene lirice ale lumii, precum: Staatsoper – Viena, Teatro alla Scala – Milano, Metropolitan Opera – New York, Opera din Rouen, Semperoper – Dresda ș.a. și a dirijat mari orchestre simfonice din Franţa, Austria şi Germania.

Din 1992 până în 1995, a fost director muzical al Operei din Rouen (Franța). Și-a început cariera austriacă la Festivalul de la Bregenz (din 1993 până în 1996) cu „Nabucco”, urmat de „Fidelio”, un succes care i-a deschis porțile spre celebra scenă de la Staatsoper din Viena, unde a dirijat de atunci, sărbătorind în mai 2023 cea de-a 250-a reprezentație derulată sub bagheta sa.

Din 2020, Frédéric Chaslin dezvoltă proiecte originale de teatru muzical sau de operă pentru ansambluri mici, cu scopul de a promova opera în locuri în care aceasta nu este de obicei cântată. Exemple notabile includ orchestrația sa pentru „Pelléas et Mélisande” de Debussy pentru 15 instrumente, prezentată în premieră în 2022 la Opera din Budapesta, sau „Tosca” pentru 29 de muzicieni, comandată de Theatre de La Monnaie din Bruxelles.

 

O altă prezență specială la Sala Radio va fi și tânăra violonistă Maria Marica. Câștigătoare a Concursului Internațional George Enescu – 2022 și a Concursului New Hope Grand Prix (Cluj-Napoca) – 2022, Maria a susținut recitaluri și concerte atât în România, cât și în Franța, Italia, Portugalia, Cehia, Polonia, Austria, Germania și Statele Unite, iar recitalul ei din cadrul programului „Moștenitorii României Muzicale” (din noiembrie 2023) a fost inclus în seria EBU Top Young Performers.

Născută într-o familie de muzicieni din Cluj-Napoca, Maria și-a început drumul artistic alături de Orchestra de Tineret a României și a interpretat în cunoscutul ansamblu Les Dissonances (Franța), ce a reunit o parte dintre cei mai mari muzicieni ai lumii. A fost, de asemenea, membră a Orchestrei Române de Tineret, alături de care a avut șansa să concerteze în săli precum Musikverein Viena, Elbphilharmonie Hamburg, Filarmonica din Paris, Konzerthaus Berlin. În vara anului 2024 a concertat în postura de concertmaestru al Romanian Chamber Orchestra la Timișoara, Chorin, Koblenz și Concertgebouw Amsterdam.

Studiile Mariei Marica în România au fost completate de perfecționarea urmată la Hochschule für Musik Saarbrücken – Germania, unde în prezent lucrează cu David Grimal (vioară) și Krzysztof Chorzelski (muzică de cameră). Maria cântă pe o vioară August Sébastien Philippe Bernardel (1845), deținând de asemenea și o vioară modernă construită pentru ea de lutierul clujean Nicolae Vădan.

 

Programul serii de la Sala Radio se deschide cu Ravel Suita „Mama mea gâsca”. În anul 2025 vom aniversa 150 de ani de la nașterea compozitorului francez care a semnat celebrul Bolero. Concertul va continua cu Chausson Poème pentru vioară și orchestră, Saint-Saëns Introducere și Rondo capriccioso pentru vioară și orchestră și se va încheia cu Franck  Simfonia în re minor.

 

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online (pe site-urile celor două posturi de radio) și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

 

Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro. Biletele se pot achiziționa și de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.salaradio.ro – secțiunea Bilete.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
1
2
3
4
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }