SE LANSEAZĂ NOILE ABONAMENTE ȘI BILETE PENTRU 2025, LA SALA RADIO  

Publicat in 28/11/2024

28.11.2024

 

 

 

Căutați un cadou inspirat pentru cei dragi? Printre dorințele de Anul Nou vă propuneți să ascultați mai des muzică bună? Sau visați la mai multe momente de relaxare pentru anul care vine? Pentru toate acestea sau pur și simplu pentru a vă bucura de o parte dintre cele mai frumoase partituri muzicale, se lansează noile abonamente și bilete la Sala Radio, pentru perioada ianuarie -martie 2025!

 

Abonamentele pentru perioada ianuarie – martie 2025 vor fi disponibile la vânzare între 3-11 decembrie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de joi, 12 decembrie 2024.

 

Printre lucrările extrem de cunoscute pe care le veți asculta la Sala Radio în primele 3 luni ale anului 2025 (ianuarie-martie) se numără: Gershwin Rhapsody in Blue și Un american la Paris, Bizet – Suitele Carmen, Chopin – Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră, Mendelssohn – Concertul în mi minor pentru vioară și orchestră, Bruckner – Simfonia nr. 4 – Romantica, Mozart – Concertul nr. 7 pentru două  piane și orchestră, Brahms – Concertul în re major pentru vioară și orchestră, Ceaikovski – Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră.

O seară cu totul specială la Sala Radio va fi și evenimentul dedicat celor doi dintre cei mai mari compozitori contemporani: Philip Glass și Wynton Marsalis. Vineri, 21 martie 2025, două dintre ansamblurile Radio România (Orchestra Națională Radio și Big Band-ul Radio), dirijate de Gabriel Bebeșelea și cu participarea solistică a violonistului Alexandru Tomescu, vor interpreta Ph. Glass – American four seasons pentru vioară și orchestră și W. Marsalis – Simfonia nr. 4 – The Jungle.

Genul liric va fi, de asemenea, regăsit în programul serilor de la Sala Radio. Pe 29 ianuarie veți asculta (în formulă de concert) celebra operă Cosi fan tutte semnată de Mozart, sub bagheta dirijorului Toufic Maatouk. Pe 14 februarie sunteți invitați la o gală de operă – cu participarea sopranei Adela Zaharia – și pe 14 martie veți avea ocazia de a o revedea în România pe mezzosoprana Roxana Constantinescu, interpretând lucrarea lui Wagner Wesendonck Lieder pentru mezzosoprană și orchestră.

 

Printre invitații speciali pe care îi veți aplauda pe scena Sălii Radio se numără dirijorii Cristian Mandeal, Matthias Foremny, Rumon Gamba, Katharina Wincor, Dmitri Matvienko, Gabriel Bebeşelea, Christopher Ward, Jessica Cottis, Gaetano d’Espinosa, soliștii Luiza Borac (pian), Alexandra Segal (pian), George Cosmin Bănică (vioară), Liviu Prunaru (vioară), Valentin Răduțiu (violoncel), Xavier de Maistre (harpă), Bogdan Zvorișteanu (vioară), Josu de Solaun (pian) ș.a.

De asemenea, veți avea prilejul reîntâlnirii cu apreciații soliști ai Orchestrelor și Corurilor Radio România: violonistul Alexandru Tomescu și violoncelistul Răzvan Suma. David Grimal, celebrul violonist francez căruia i-a fost acordat titlul de „artist în rezidență” al Orchestrei de Cameră Radio (începând din toamna anului 2024), va prezenta un frumos concert Bach/Bartók/Beethoven, programat pe 19 martie 2025.

 

Pe lângă concertele simfonice și camerale propuse de Orchestra Națională Radio și Orchestra de Cameră Radio, Big Band-ul Radio va reveni pe scenă cu frumoase seri de jazz (sub bagheta dirijoarei Simona Strungaru), alături de invitați speciali ca Miruna Ionescu –  voce (România) sau Rosario Giuliani – saxofon (Italia). Orchestra de Muzică Populară Radio va oferi publicului concerte de folclor, precum tradiționalul eveniment anual Dragobetele sărută fetele sau concertul Femeia – eterna poveste, dedicat zilei de 8 martie. Corul Academic Radio sărbătorește frumoasa vârstă de 85 de ani, moment marcat printr-un concert aniversar programat pe 12 martie 2025.

 

Între 3-11 decembrie 2024 vor fi disponibile la vânzare abonamentele pentru perioada ianuarie – martie 2025. Cele două formule de abonament vor cuprinde concertele Orchestrei Naționale Radio, respectiv pe cele ale Orchestrei de Cameră Radio. Pentru a vedea care sunt evenimentele din stagiune la care sunt valabile abonamentele, va rugăm să consultați secțiunea  „Program concerte” de pe site-ul www.salaradio.ro.  

Biletele individuale pentru toate concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio vor deveni disponibile DUPĂ vânzarea abonamentelor, începând cu data de joi, 12 decembrie 2024.

Preţuri abonament pentru concertele ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO (perioada ianuarie  – martie 2025) – 11 concerte:

 

Abonamente de acces
– categoria I – 648 lei
– categoria a II-a – 518 lei
– categoria a III-a – 389 lei

 

Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenţi)
– categoria I redus – 389 lei
– categoria a II-a redus – 311 lei

 

Preţuri abonament pentru concertele ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO (perioada ianuarie – martie 2025) – 7 concerte:

 

Abonamente de acces:
– categoria I – 348 lei
– categoria a II-a – 278 lei
– categoria a III-a – 209 lei

 

Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenţi)
– categoria I redus – 209 lei
– categoria a II-a redus – 167 lei

 

Pentru detalii puteţi contacta casa de bilete telefonic: 021. 314.68.00.

Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete.

 

Biletele / abonamentele sunt disponibile în sistem online pe https://www.bilete.ro/ categorii/concerte/sala-radio/ și în rețeaua Bilete.ro. De asemenea, biletele / abonamentele se pot achiziționa şi de la Casa de bilete a Sălii Radio.

Abonamentele cu preţ redus se pot achiziţiona numai de la casa de bilete a Sălii Radio, pe baza unei copii a talonului de pensie şi a cărţii de identitate. 

 

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1
2
3
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }