SCHUMANN, BRAHMS și MENDELSSOHN – romantismul german la Sala Radio –

Publicat in 17/10/2022

Vineri, 21 octombrie 2022 (de la 19.00), dirijorul român NICOLAE MOLDOVEANU, care s-a aflat la pupitrul unor mari orchestre precum BBC Philharmonic, Filarmonica Regală din Liverpool sau Orchestra Radio din Olanda, revine la  Sala Radio pentru a dirija un frumos concert dedicat romantismului german. Două dintre ansamblurile Radio România – ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO și CORUL ACADEMIC RADIO (dirijat de CIPRIAN ȚUȚU) – vor interpreta lucrări semnate de SCHUMANN, BRAHMS și MENDELSSOHN.

Seara va debuta cu Schumann – Uvertură, Scherzo și Final și va continua cu Brahms – Schicksalslied (în traducere: Cântecul destinului), creație inspirată de poemul celebrului filozof și poet german romantic Friedrich Hölderlin, partitură considerată una dintre cele mai valoroase creații corale ale lui Brahms, alături de Recviemul German.

În partea  a doua a concertului de la Sala Radio veți asculta Simfonia nr. 5 – Reforma, compusă de Mendelssohn cu prilejul marcării a 300 de ani de la reforma protestantă.

Violonist, corepetitor, organist şi nu în ultimul de rând dirijor, NICOLAE MOLDOVEANU este unul dintre muzicienii români care şi-a construit un vast parcurs în lumea artistică internaţională. Pregătirea sa muzicală l-a purtat în apreciate instituţii de învăţământ superior europene, de la Conservatorul din Leipzig (unde a studiat orga) la cursurile Conservatorului din Zürich (unde s-a dedicat artei dirijorale) şi apoi la Basel şi Berna şi în cele din urmă la Academia Regală de Muzică din Londra.

Printre ansamblurile importante pe care le-a dirijat de-a lungul anilor se numără: Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Radio din Olanda, BBC Concert, BBC Philharmonic, Orchestra Filarmonicii din Malaezia, Orchestra de Cameră din Stockholm, Orchestra de Cameră din Scoţia, Orchestra Simfonică din Islanda, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Filarmonicii din Varşovia, Melbourne Symphony, Orchestra Filarmonicii George Enescu. Printre ansamblurile de care îl leagă o colaborare deosebită se află English Sinfonia şi London Mozart Players.

Dirijor al Corului Academic Radio din 2016, CIPRIAN ȚUȚU a propus o diversificare și o modernizare a repertoriului ansamblului. Născut la Braşov, a absolvit cursurile Facultăţii de Muzică din orașul natal (specializarea Pedagogie Muzicală – dirijat cor academic şi masterat în Stilistică dirijorală).

Din anul 2000, Ciprian Ţuţu este și dirijor al Corului Gheorghe Dima din Braşov. Activitatea sa dirijorală cuprinde manifestări artistice diverse, de la spectacole de operă, până la concerte à cappella, cu acompaniament, precum şi vocal-simfonice, în compania unor importante orchestre din ţară şi străinătate. Ca dirijor al corului mixt Gheorghe Dima a concertat în anul 2005 alături de orchestra Filarmonicii „Dmitri Șostakovici” din Sankt-Petersburg (în program oratoriul Matthäus Passion de J.S. Bach), iar în anul 2007 a prezentat, alături de Filarmonica din Roma, o lucrare contemporană: oratoriul San Camillo de Lellis de Collafranceschi.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro secțiunea Bilete.

Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
1
2
3
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.