Schönberg & Wagner, cu Orchestra Națională Radio, la Sala Radio

Publicat in 02/02/2018

Vineri, 2 februarie 2018, de la ora 19.00, la Sala Radio, Orchestra Națională Radio propune un repertoriu rar întâlnit pe scenele noastre de concert, sub bagheta dirijorului Julien Salemkour. Seara va debuta cu Noapte transfigurată, op. 4, de A. Schönberg, o lucrare considerată la granița între armonia wagneriană și structurile muzicale brahmsiene.

A doua parte a concertului va prezenta actul al II-lea din opera Tristan și Isolda, de Richard Wagner, operă în concert, care îi va avea ca protagoniști pe tenorul Marius Vlad Budoiu, în rolul Tristan, soprana Barbara Krieger, care o va interpreta pe Isolda, mezzosoprana Aura Twarowska, în rolul Brangäne, baritonul Daniel Pannermayr, în rolul Marke, și pe tenorul Adrian Dumitru, în rolul Melot.

Julien Salemkour, care s-a aflat recent la pupitrul Orchestrei Naționale Radio, a colaborat cu instituții prestigioase ale scenei muzicale internaționale, ca Metropolitan Opera din New York, Teatro alla Scala din Milano, sau Orchestra Simfonică din Berlin, şi cu artişti de talia lui Daniel Barenboim, René Pape, Anna Netrebko sau Rollando Villazón.

Considerat tenorul român cu cel mai vast repertoriu, care cuprinde peste 120 de titluri, Marius Vlad Budoiu are în palmares sute de concerte și spectacole susținute în România și în străinătate.

Fostă solistă a Operei de Stat din Viena, soprana Barbara Krieger a concertat pe scene lirice importante din Germania și din Europa, și a inițiat la Dresda, între 2007 și 2011, seria de concerte Classic Open Air, care au atras un public numeros și elogii în presa de specialitate.

Ca solistă a Operei de Stat din Viena, mezzosoprana Aura Twarowska a cântat până în prezent în 400 de spectacole, sub bagheta unor mari dirijori contemporani și alături de soliști ca Anna Netrebko, Kiri Te Kanawa, Waltraute Meier, Sonya Yoncheva, Tamar Iveri, Patricia Ciofi, Nina Stemme, sau Roberto Alagna, pentru a cita doar câteva nume.

Baritonul Daniel Pannermayr a concertat alături de Beethoven Orchestra din Bonn, Jena Symphony Orchestra, Filarmonica din Dresda şi Orchestra Simfonică din Nürnberg, iar între 2015 și 2017 a fost membru al ansamblului Operei din Bonn.

Colaborator permanent al Corului Filarmonicii George Enescu din 2009 și membru al Corului Nihil Sine Deo, tenorul Adrian Dumitru a primit mai multe premii la concursuri naționale și internaționale de canto și susține concerte, recitaluri și spectacole de operă.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro. 

Julien Salemkour

Dirijorul Julien Salemkour şi-a început formarea muzicală luând lecţii de pian încă de la 9 ani. La vârsta de 16 ani a fost admis la Musikhochschule din Hanovra, studiind armonie şi contrapunct cu Alfred Koerppen. După terminarea studiilor de dirijat, efectuate sub îndrumarea profesorilor Hans Herbert Jöris şi Michael Gielen la Universitatea Mozarteum din Salzburg, Julien Salemkour a pregătit numeroase spectacole la Nürnberg, Leipzig, Mannheim, precum şi la Festivalul de la Salzburg.

Ca dirijor asistent al Operei de Stat din Berlin a dirijat peste 200 de spectacole de operă şi balet, concerte cu muzică simfonică dintre care amintim: Romeo şi Julieta – S. Prokofiev, Lacul lebedelor – P. I. Ceaikovski, Flautul fermecat, Don Giovanni, Così fan tutte, Nunta lui Figaro – W. A. Mozart, Bărbierul din Sevilla – G. Rossini, Sărbătoarea primăverii, Pasărea de foc de I. Stravinski, Turandot, Tosca – G. Puccini, Forţa destinului, Macbeth – G. Verdi, Faust – F. Busoni, Manon – J. Massenet, Lohengrin – R. Wagner.

De-a lungul timpului a fost dirijor invitat al unor prestigioase instituţii, precum Metropolitan Opera din New York, Teatro alla Scala din Milano, Semperoper din Dresda, Staatskapelle Berlin şi Orchestra Simfonică Radio din Berlin.

În anul 2006, Julien Salemkour a fost invitat să preia, în ultimul moment, un concert programat a fi dirijat de Daniel Barenboim şi prilejuit de aniversarea a 250 de ani de la naşterea lui W. A. Mozart. Julien Salemkour a susţinut atât rolul de dirijor cât şi pe cel de pianist, concertul fiind transmis în direct în 23 de ţări din toată lumea. Julien Salemkour colaborează în mod constant cu artişti renumiţi dintre care amintim pe: Christine Schäfer, Daniel Barenboim, René Pape, Anna Netrebko şi Rollando Villazón.

(Noemi Vidu)

Marius Vlad Budoiu

Artistul liric român cu cel mai vast repertoriu cuprinzând roluri de primă mărime de operă, repertoriu vocal-simfonic şi cameral (peste 120 de titluri!), Marius Vlad Budoiu este unul din cei mai apreciaţi tenori români. A absolvit Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, și a studiat cântul cu tatăl său, baritonul Ion Budoiu, cu mezzosoprana Edita Simon şi cu basul Gheorghe Roşu.

A debutat la 21 de ani cu lucrarea Simfonia a IX-a de Beethoven, la Filarmonica din Târgu-Mureş, apoi, în repertoriul de operă, în rolul Lenski (Evgheni Oneghin), la Opera Maghiară din Cluj. Primele roluri pe scena Operei Române din Cluj au fost Rodolfo (La Bohème de G. Puccini) şi Alfredo (La Traviata de G. Verdi). Cu rolul Tamino (Die Zauberflöte de W. A Mozart) şi-a făcut debutul pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, în 1996.

Fiind un foarte bun muzician şi stăpânind bine germana, franceza, engleza şi italiana, este solicitat pe toate scenele lirice şi de filarmonică din ţară, şi apare de ani buni pe scenele din străinătate, unde s-a remarcat prin calitatea vocală şi profesionalism. A cântat în sute de concerte şi spectacole, pe scene din Anglia, Australia, Franța, Spania, Italia, Germania, Belgia, Olanda, Austria, Elveția, Bulgaria, Rusia, Serbia, Polonia, Cehia, Slovacia, Turcia și Japonia.

Tenorul Marius Vlad Budoiu a abordat o largă paletă repertorială, de la lucrări ale lui Händel (The Messiah, Judas Maccabeus, Israel in Ägypten) și creaţii mozartiene – rolurile Tamino (Die Zauberflöte), Don Ottavio (Don Giovanni) şi Idomeneo (Idomeneo) –  la lucrări ale secolului XX, de compozitori ca Benjamin Britten (War Requiem, Serenade, Les Illuminations) şi Arthur Honegger (Le Roi David) și producţii ale unor autori contemporani. Repertoriul său de tenor liric a inclus câțiva ani cu succes roluri precum Lenski (Evgheni Oneghin), Rodolfo (La Bohème), Alfredo (La Traviata), Alfred (Die Fledermaus), Barinkay (Der Zigeunerbaron), Nemorino (L’elisir d’amore), Faust (Faust). Cu timpul, vocea sa a evoluat spre repertoriul spint, el abordând roluri ca Pinkerton (Madama Butterfly), Don José (Carmen), Radames (Aida), Cavaradossi (Tosca), Canio (Pagliacci), Turiddu (Cavalleria Rusticana), Don Carlo (Don Carlo) şi Manrico (Il Trovatore).

În ultimii ani a abordat repertoriul dificil pentru tenor dramatic, devenind singurul tenor român care la această oră are în repertoriu Otello (Otello), Calaf (Turandot), Samson (Samson et Dalila), Don Alvaro (La Forza del Destino), Tannhäuser (Tannhäuser), Lohengrin (Lohengrin) şi Tristan (Tristan și Isolda). În anul 2013 tenorul Marius Vlad Budoiu cântă sub bagheta maestrului Daniel Barenboim la Opera de Stat din Berlin, la Teatro alla Scala din Milano și la Festivalul Proms, la Royal Albert Hall, la Londra. Între colaboratorii de renume ai tenorului îi enumerăm pe Zubin Mehta, Daniel Barenboim, Rafael Frühbeck de Burgos, Gennady Rozhdestvensky, Antonio Pappano, Peter Ruzicka, Marek Jankovski, Friedrich Haider, Cristian Mandeal. A colaborat cu Filarmonica din München, Filarmonica din Hamburg, Staatskappelle Berlin, Berliner Symphoniker, Staatskappelle Dresden, Santa Cecilia din Roma, cu operele din Bucureşti, Bratislava, Budapesta, Scala din Milano, Staatsoper din Berlin, Freiburg, Marseille, Melbourne, Palermo, Toulon și multe altele.

În anul 2016, Marius Vlad Budoiu a fost protagonistul unei producții cu titlul Tannhäuser, la Melbourne, care i-a adus încă o confirmare a valorii sale la nivel internațional și un premiu pentru cel mai bun solist de operă într-un rol masculin principal. În 2017 a participat la o producție cu Lohengrin la aceeași companie australiană, ceea ce i-a adus din nou premiul pentru Cel mai bun solist într-un rol principal masculin.

Deţinând titlul de Doctor în Muzică, Marius Vlad Budoiu desfăşoară de 20 de ani o bogată activitate pedagogică la Academia de Muzică din Cluj. Printre artiştii formaţi sub îndrumarea sa fac parte nume de rezonanţă în arta lirică, artişti cu remarcabile cariere naţionale şi internaţionale. Este invitat în permanență pentru a susține cursuri de măiestrie la diferite instituții de artă și învățământ; a predat la Iași, București, Düsseldorf, Melbourne și de curând la Roma, la Conservatorul Santa Cecilia și la Institutul Pontifical de Muzică Sacră.

Tenorul Marius Vlad Budoiu a fost distins cu numeroase premii naționale și internaționale, între altele cu Premiul Revistei VIP pentru Cel mai bun solist de operă al anului 2010  şi Premiul de Excelență la Galele 10 Pentru România.

Barbara Krieger

Născută la Wiesbaden, soprana Barbara Krieger a studiat filologie şi muzicologie la Universitatea din Mainz, urmând apoi cursurile Academiei de Muzică din Salzburg. A participat la numeroase competiţii încă din perioada studiilor şi a câştigat Premiul AS.LI.CO, în cadrul unei competiții care s-a desfăşurat la Scala din Milano.

Barbara Krieger a abordat şi repertoriul de mezzosoprană şi a concertat la Salzburg, Erfurt, Klagenfurt şi Zagreb. În anul 1997 a fost membră a ansamblului Operei de Stat din Viena, concertând totodată şi la Grand Teatru del Liceu din Barcelona, la Teatrul Naţional din Weimar, sau laLeipzig şi Bregenz.

A susţinut în 2007 un turneu alături de celebrul bas-bariton Bryn Teufel şi în acelaşi an a abordat Messa da Requiem de Verdi, la Teatre Principal din Palma. Printre colaborările sale cu nume celebre ale scenei muzicale se numără concertele susţinute alături de Roberto Alagna, un concert susţinut în cadrul Festivalului Classic Open Air din Berlin, alături de José Carreras. A concertat, de asemenea, alături de José Cura. Totodată, Barbara Krieger a concertat pentru aniversarea de 20 de ani a Orchestrei de Stat din Sankt Petersburg.

În perioada 2007-2011, Barbara Krieger a iniţiat seria de concerte Classic Open Air, în Dresda, atrăgând un număr impresionant de spectatori, această serie de concerte având ca scop şi implicarea în diverse campanii caritable.

Dintre înregistrările sale amintim compact-discul Richard Strauss, Vier letzte Lieder/Orchesterlieder şi compact-discul Viva L’Opera, ambele fiind înregistrate alături de Orchestra Simfonică din Berlin.

Artista este o personalitate complexă, care îşi firmă cu tărie crezul şi dorinţa de a face muzica clasică accesibilă tuturor celor ce o ascultă, iar alături de cariera muzicală este o împătimită a sportului şi totodată un apreciat pilot de elicoptere.

(Noemi Vidu)

Aura Twarowska

Aura Twarowska se dedică vieții muzicale încă de la vârsta de 6 ani prin studiul pianului, al mandolinei și cel al cântului în Lugojul natal.

După absolvirea liceului Coriolan Brediceanu din Lugoj, reușește să fie admisă pe unul din primele locuri la Facultatea de Științe Economice, Universitatea de Vest din Timișoara, în condițiile unei concurențe acerbe.

Urmează studiile de canto la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest, Timişoara (clasa prof. univ Ana Stan) şi Masteratul (Studii Aprofundate) la Universitatea de Muzică din Bucureşti (clasa prof. univ. Georgeta Stoleriu).

Din 2010 este Doctor în Muzică, titlu obținut la Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti pentru teza  în care a îmbinat cele doua specializări (muzicală și economică), sub titlul O viziune asupra structurilor teatrului muzical din perspectivă managerială (coordonator științific prof. univ. dr. Grigore Constantinescu).

Aura Twarowska debutează pe scena Operei Române din Timişoara în rolul titular din opera Carmen de G. Bizet, în anul 1998. Cariera sa artistică se îmbogățește cu multe roluri de operă, alături de și mai multe partituri vocal-simfonice, care îi fac vocea cunoscută și apreciată pe majoritatea scenelor de operă și de filarmonică din România (Opera Națională din București, Opera Națională Română din Cluj-Napoca, Filarmonica George Enescu din București, Radiodifuziunea Română, Filarmonica de Stat Moldova din Iași, Filarmonica de Stat Oltenia din Craiova, Filarmonica de Stat din Oradea, Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare, Filarmonica de Stat din Târgu-Mureș, Filarmonica de Stat din Sibiu, Filarmonica de Stat din Arad, Festivalul Internațional George Enescu etc).

Colaborările și turneele internaționale îi facilitează întâlnirea cu teatrele europene, toate acestea conducând la angajarea sa ca solistă a Operei de Stat din Viena în anul 2007. Alături de acest colectiv debutează cu rolul Marcellina din Le Nozze di Figaro în Shanghai, în turneul asiatic al operei vieneze din toamna anului 2007, sub bagheta dirijorului Seiji Ozawa.

Ca solistă angajată a acestei instituții, a cântat până în prezent în aproximativ 400 de spectacole (G. Puccini – Madama Butterfly, P. I. Ceaikovski – Pique Dame, R. Strauss – Der Rosenkavalier, Arabella, M. Musorgski – Boris Gouduno, V. Bellini – La Sonnambulla, G. Rossini – Il Barbiere di Siviglia, P. I. Ceaikovski – Evgheni Oneghin, G. Donizetti – La Fille du Regiment, P. Mascagni – Cavalleria rusticana, Ch. Gounod – Faust, R. Wagner – Der fliegende Holländer, Die Walküre, Götterdämmerung, L. Janacek – Jenufa, Vec Makropulos, K. MacMillan/F. Liszt – Mayerling etc).

A cântat la Wiener Volksoper, Wiener Musikverein, Berliner Philarmonie, Carre Theater- Amsterdam, Concerthebouw- Amsterdam, Esplanade-Singapore etc.

Cântă sub bagheta marilor dirijori contemporani (Zubin Mehta, Seiji Ozawa, Marco Armiliato, Christian Thielemann, Donals Runickles, Franz Welser-Möst, Evelino Pido, Yves Abel, Pier Giorgio Morandi, Bertrand de Billy, Stefan Soltesz, Sasha Götzel, Ulf Schirmer, Cristian Măcelaru, Cristian Mandeal, Horia Andreescu etc) şi alături de solişti ca Anna Netrebko, Kiri Te Kanawa, Waltraute Meier, Sonya Yoncheva, Aleksandra Kurzak, Dolora Zajick, Tamar Iveri, Patricia Ciofi, Nina Stemme, Dimitri Hvorostovski, Roberto Alagna, Carlos Alvarez,  Jose Cura, Neil Schikoff, Leo Nucci, Ferruccio Furlanetto, Samuel Ramey, Ramon Vargas, Simon Keenlyside, Bo Skovhus, Juha Uusitalo, Mariusz Kweicien, Pavol Breslik, etc.

Sub bagheta dirijorului Christian Thielemann a înregistrat pentru Deutsche Grammophon Richard Wagner – Der Ring des Nibelungen (Waltraute).

Este decorată de către Președintele României cu Ordinul Meritul Cultural, Cavaler al Artelor (în grad de ofițer). În 2004 a primit Premiul Pro Cultura al Prefecturii județului Timiș pentru merite deosebite în promovarea culturii timișene şi în 2009 Premiul Iosif Constantin Drăgan oferit de Primăria municipiului Lugoj, pentru excelență culturală.

Este Director Artistic al Concursului Internaţional de Canto Sabin V. Drăgoi din Timişoara şi al Festivalului Internaţional Lugoj Classic, Lugoj.

Daniel Pannermayr

Născut în anul 1988, la Passau, baritonul Daniel Pannermayr a studiat la Universitatea Privată din Linz alături de prof. univ. dr. Robert Holzer şi la Universitatea Hanns Eisler din Berlin, unde a studiat cu prof. Roman Trekel. De asemenea, s-a perfecţionat în arta cântului vocal  cu prof. Thomas Quasthoff, Thomas Hampson şi Wolfram Rieger.

A concertat alături de Beethoven Orchestra din Bonn, Jena Symphony Orchestra, Filarmonica din Dresda şi Orchestra Simfonică din Nürnberg.

În anul 2013 a primit o bursă de studii la Festivalul de la Bayreuth, precum şi o bursă de studii din partea Yehudi Menuhin Live Music Now.

În perioada 2015-2017 a fost membru al ansamblului Operei din Bonn, unde a interpretat roluri precum: Sarastro din Flautul fermecat, Masetto din Don Giovanni, Colline din La Bohème.

În anul 2017 Daniel Pannermayr s-a alăturat ansamblului Teatrului de Stat Meiningen şi abordează roluri dintre care amintim: Lindorf / Copellius / Dr.Miracle / Dapertutto în Povestirile lui Hoffmann, Don Alfonso în Così fan tutte şi Biterolf în Tannhäuser.

Adrian Dumitru

Tenorul Adrian Dumitru este absolvent al cursurilor de masterat ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a studiat la clasa prof. univ. dr. Ionel Voineag. A participat la cursuri de măiestrie interpretativă cu Mariana Nicolesco, Ira Siff, Maria Slătinaru-Nistor, Marius Vlad Budoiu, Rockwell Blake, Mariana Stoica, Emil Matei, Corneliu Fânăţeanu. Din anul 2009 Adrian Dumitru este colaborator permanent al Corului Filarmonicii George Enescu şi este totodată angajat al Corului Nihil Sine Deo.

Dintre premiile obţinute amintim: Premiul I la Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc, Braşov (2013), Premiul I la Concursul Internaţional de Canto Vox Artis, Sibiu (2013), Premiul I la Concursul Naţional Victor Giuleanu, Secţia Canto, Bucureşti  (2014), Premiul al III-lea la Concursul Naţional Mihail Jora, Secţia Canto, Bucureşti (2014), Premiul Special la Concursul Internaţional de Canto Alexandru Fărcaş, Arad (2014), Premiul I la China Internaţional Vocal Competition (CIVC), Ningbo (2014), Marele Premiu la Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée, Brăila 2015.

Adrian Dumitru susţine numeroase concerte, recitaluri şi spectacole de operă pe importante scene din ţară şi străinătate.

(Noemi Vidu)

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
1
2
3
4
5
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }