Săptămâna Internațională a Muzicii Noi – ediția 30 : concert transmis LIVE pe calea undelor, de la Sala Radio  

Publicat in 24 mai 2021

După un an de pauză din motive pandemice, în 2021 SĂPTĂMÂNA INTERNAȚIONALĂ A MUZICII NOI – SIMN, eveniment extraordinar ce promovează creația muzicală contemporană, ajunge la ediția aniversară cu numărul 30! Organizată de Ministerul Culturii și Identității Naționale și de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, manifestarea este realizată cu sprijinul Radio România, în calitate de co-producător.

În pregatirea evenimentului ce va avea loc în acest an la finalul lunii iunie, miercuri, 26 mai, de la 19.00, Orchestra de Cameră Radio prezintă un concert-avanpremieră cu trei lucrări semnate de creatori români contemporani. Evenimentul va fi dirijat de VALENTIN DONI, care a desfășurat o amplă activitate ca director artistic şi prim dirijor al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naţionale din Republica Moldova. În prezent, este dirijor permanent al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău. S-a perfecţionat la Conservatorul Naţional Regional din Rueil, Malmaison (Franţa) și a beneficiat de stagii la Academia de Muzică din Lyon şi la Filarmonica din Lille. În 2002, Guvernul Francez  i-a acordat titlul de Cavaler în Arte şi Litere.

Seara va debuta cu Rondo-ul de noapte – pentru clarinet, ansamblu de alămuri, pian și percuție – de ADRIAN IORGULESCU (*1951), lucrare inspirată de o celebră pictură de Rembrandt, dar și de periplul nocturn al gărzii civile formate din jupân Dumitrache, Nae Ipingescu și „compania”, descris în „O noapte furtunoasă” (Caragiale). În ipostază solistică îl veți aprecia pe EMIL VIȘENESCU. Prim-clarinetist în orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Emil Vișenescu este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti și a urmat studiile de masterat în Elveţia, în cadrul Hochschule für Musik und Theater din Berna-Biel.

Concertul de la Sala Radio va continua cu Vivaldiana pentru flaut, clavecin și orchestră de coarde, creație a maestrul clujean EDE TERENYI (1935-2020), ocazie de a-l aplauda pe cunoscutul flautist ION-BOGDAN ȘTEFĂNESCU (solist al Filarmonicii ”George Enescu”), care cântă pe un instrument „bijuterie”: un flaut de aur de 18k, realizat de compania japoneză Muramatsu.

Ultima lucrare a serii este prezentată în primă audiție absolută: Himere pentru vioară și orchestră de DOINA ROTARU (*1951), creație inspirată de  admirabilele sculpturi ale lui Dimitrie Paciurea. Ca solistă o veți asculta pe DIANA MOȘ (vioară). În 2010, Diana Moș a câștigat bursa „George Enescu” oferită de Institutul Cultural Român pentru un stagiu la Cité des Arts în Paris și este, din 2016, rector al Universității Naționale de Muzică din București.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și în streaming live pe Internet, pe site-urile celor două posturi de radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
24
25
1
2
3
4
6
8
10
11
15
16
17
18
20
22
23
24
25
29
30
31
1
2
3
4
5
6
Cristian Oroşanu- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
26/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Cristian Oroşanu Solişti: Corina Ibănescu - pian Constantin Sandu - pian W. A. Mozart: Concertul nr. 7 în [...]
BIG BANDUL RADIO- SIMONA STRUNGARU
27/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
Valentin Răduțiu - Jessica Cottis- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
28/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Jessica Cottis Solist: Valentin Răduțiu - violoncel E. Elgar: Concertul în mi minor pentru violoncel și orchestră, op. 85 S. Prokofiev: Simfonia [...]
Xavier de Maistre- Fayçal Karoui- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
05/03/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Fayçal Karoui Solist: Xavier de Maistre - harpă Fr. Schubert: Entr’acte nr. 3 Fr. A. Boieldieu: Concertul în [...]
Bogdan Zvorișteanu- Roberto Paternostro- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
07/03/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Roberto Paternostro Solist: Bogdan Zvorișteanu - vioară J. Brahms: Concertul în re major pentru vioară și orchestră, op. 77 R. [...]
Femeia, eterna poveste - ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ
09/03/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
      ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: ADRIAN GRIGORAȘ
CONCERT ANIVERSAR-CORUL ACADEMIC RADIO - 85 ANI
12/03/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    CONCERT ANIVERSAR CORUL ACADEMIC RADIO - 85 ANI Dirijor: Ciprian Ţuţu
BIG BANDUL RADIO - SIMONA STRUNGARU
13/03/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
Roxana Constantinescu- Gabriel Bebeșelea- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
14/03/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Gabriel Bebeșelea Solistă: Roxana Constantinescu - mezzosoprană A. Bruckner: Uvertura în sol minor R. Wagner: Wesendonck Lieder pentru mezzosoprană și orchestră [...]
DAVID GRIMAL- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
19/03/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
  Miercuri, 19 martie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Solist: DAVID GRIMAL J. S. Bach: Concertul în la minor pentru vioară și orchestră [...]
Alexandru Tomescu- Gabriel Bebeșelea- ONR-BBR
21/03/2025    
7:00 am - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO BIG BANDUL RADIO Dirijor: Gabriel Bebeșelea Solist: Alexandru Tomescu - vioară Ph. Glass: American four seasons pentru vioară și orchestră W. Marsalis: [...]
Răzvan Suma - Christopher Warren-Green- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
26/03/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Christopher Warren-Green Solist: Răzvan Suma - violoncel Adam Wesołowski: Songs of the Angels D. Șostakovici: Concertul nr. 1  [...]
BIG BANDUL RADIO- SIMONA STRUNGARU
27/03/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
  Joi, 27 martie 2025, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
Josu de Solaun - Gaetano d’Espinosa- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
28/03/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Gaetano d’Espinosa Solist: Josu de Solaun - pian Gaetano d’Espinosa: Andante für Dimitrij P. I. Ceaikovski: Concertul nr. 1 în si bemol minor pentru [...]
Mozart - R. Strauss - Ceaikovski
04/04/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Francesco Lecce-Chong Solist:  Pascal Deuber – corn W. A. Mozart: Uvertura operei Don Giovanni R. Strauss: Concertul nr. 2 în mi [...]
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ
06/04/2025    
5:00 pm - 7:30 pm
  Duminică, 6 aprilie 2025, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: Adrian Grigoras Cântăm cu haz
Events on 26/02/2025
Events on 27/02/2025
BIG BANDUL RADIO- SIMONA STRUNGARU
27 feb. 25
București
Events on 28/02/2025
Events on 05/03/2025
Events on 09/03/2025
Events on 12/03/2025
Events on 13/03/2025
BIG BANDUL RADIO - SIMONA STRUNGARU
13 mart. 25
București
Events on 19/03/2025
Events on 21/03/2025
Events on 26/03/2025
Events on 27/03/2025
BIG BANDUL RADIO- SIMONA STRUNGARU
27 mart. 25
București
Events on 28/03/2025
Events on 04/04/2025
Mozart - R. Strauss - Ceaikovski
4 apr. 25
București
Events on 06/04/2025
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ
6 apr. 25
București
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }