Sa ascultam ”Marea” lui Debussy, la Sala Radio!

Publicat in 19/10/2018

Vă este deja dor de vacanță și de țărmul mării? ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO  vă invită vineri, 19 octombrie (19.00), la Sala Radio, să ”călătoriți” imaginar prin celebra partitură Marea, semnată de compozitorul francez Claude Debussy, ascultată în premieră absolută la Paris, în 1905. Debussy a finalizat această lucrare în timpul unui sejur la Grand Hotel, unul dintre cele mai luxoase hoteluri din stațiunea britanică Eastbourne, pe coasta engleză a Canalului Mânecii.

Programul serii cuprinde și două partituri semnate de Mozart: uvertura operei Flautul fermecat și Concertul nr. 1 în Sol major pentru flaut şi orchestră, prilej de a-l aplauda pe flautistul MATEI IOACHIMESCU, care a studiat la Universität für Musik und Darstellende Kunst din Viena. Artistul susține o activitate concertistică impresionantă, prezintă programe de mare succes în Europa şi Asia și este recunoscut pentru interpretările sale ale repertoriului baroc, dar şi modern şi pentru proiecte cross-over.

Concertul se va desfășura sub bagheta dirijorului JANKO ZSOLT, dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Oradea şi al Operei Maghiare din Cluj.

JANKO ZSOLT a fost – între anii 2010-2015 – dirijorul asistent al Orchestrei Festival din Budapesta. După studii de specialitate în România, în anul 2004 a obținut diploma de Masterat la Universitatea de Muzică din Viena, iar în 2005 a studiat la Conservatorul ”Benedetto Marcello” din Veneţia. În 2010 a participat la cursul de dirijat organizat de Orchestra Tonhalle din Zürich, sub îndrumarea dirijorului David Zinman, la cursul de dirijat organizat de Festivalul Schleswig-Holstein, sub îndrumarea maestrului Iván Fischer, iar în 2013 la cursul de dirijat condus de Peter Eötvös. A avut onoarea de a dirija Orchestra Festival din Budapesta, Orchestra Konzerthaus din Berlin, Schleswig-Holstein Festival Orchestra din Germania, Orchestra de Cameră Radio și Filarmonica ”George Enescu” din București, Tiroler Symphonieorchester – Innsbruck, Pärnu City Orchestra din Estonia, Orchestra Simfonică MÁV de la Budapesta, orchestrele filarmonicilor din Cluj, Târgu-Mureş, Sibiu, Braşov ș.a.

MATEI IOACHIMESCU este laureat al mai multor distincții și a fost aplaudat pe scene europene și japoneze, precum Konzerthaus Wien, Conservatorio Santa Cecilia – Roma, Budapest Music Center sau Suntory Hall – Tokyo. Albumul de debut realizat împreună cu pianista Cătălina Butcaru, intitulat „Lumière”, este considerat de către criticii de specialitate un produs de referință pentru aceste două instrumente. Ca solist prezintă atât concerte clasice, cât și prime audiții ale unor compozitori contemporani, împreună cu orchestre filarmonice din țară și din strainătate. Este cunoscut pentru turneele naționale Paris, Playlist, Culorile Sunetelor și, mai recent, pentru proiectul La Vida Loca.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

                 Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

                Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
11
12
13
14
18
20
21
25
26
27
28
30
1
2
CONCERT REGAL – R. Azoiței – ONR
10/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Dimitris Botinis Solist: Remus Azoiței – vioară E. Hübsch: Imnul Regal M. Bruch: Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară [...]
15 mai
15/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO ÎNCHIDERE FESTIVAL CellEAST Dirijor: Cristian Oroşanu Solişti:  Denis Severin  – violoncel               Răzvan Suma  – violoncel Atanas Krastev  – violoncel C. Ph. [...]
16 mai
16/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU TBC
17 mai
17/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Seară spaniolă Dirijor: Gabriel Bebeșelea Solistă: Leticia Moreno – vioară Ed. Lalo: Simfonia spaniolă în re minor pentru vioară și orchestră, op. M. de Falla: Tricornul [...]
19 mai
19/05/2024    
5:00 pm - 7:00 pm
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: Adrian Grigoraş
SIMN – OCR – Vlad Maistorovici
22/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO SIMN Dirijor: Vlad Maistorovici Solişti: Sorin Rotaru – percuţie Veronica Anușca – soprană Simonida Luțescu – soprană Octavian Nemescu: Scară lăuntrică pentru [...]
23 mai
23/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
CORUL ACADEMIC RADIO SIMN Dirijor: Ciprian Țuțu  
24 mai
24/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO SIMN Dirijor: Cristian Mandeal Solistă: Adriana Toacsen – pian Mihaela Vosganian: Broken  (p.a.a.) George Balint: Concert pentru pian și orchestră  (p.a.a.) Călin Ioachimescu: Simfonia [...]
29 mai
29/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor:  Daniel Manasi Solistă: Analia Selis INTERBELIC
Florian Mitrea – G. Mengoli – ONR
31/05/2024    
7:00 am - 9:00 am
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Giuseppe Mengoli Solist: Florian Mitrea M. Ravel: La Valse M. Ravel: Concertul în sol pentru pian și orchestră I.Stravinski: Pasărea de [...]
01 iun.
01/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Jazz for kids BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
Events on 10/05/2024
Events on 15/05/2024
Events on 16/05/2024
16 mai
Events on 17/05/2024
Events on 19/05/2024
Events on 22/05/2024
SIMN – OCR – Vlad Maistorovici
22 mai 24
București
Events on 23/05/2024
23 mai
23 mai 24
București
Events on 24/05/2024
24 mai
24 mai 24
București
Events on 29/05/2024
29 mai
29 mai 24
București
Events on 31/05/2024
Events on 01/06/2024
01 iun.
1 iun. 24
București
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }