REMUS AZOIȚEI CÂNTĂ PE VIOARA SA GAGLIANO (1750) CELEBRUL CONCERT DE VIOARĂ SEMNAT DE CEAIKOVSKI

Publicat in 10/06/2022

În 2001, cunoscutul violonist român REMUS AZOIȚEI a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică din Londra, la acel moment fiind cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie de 200 ani a instituției. În 2019, a susținut concerte la Carnegie Hall – New York și la Kennedy Center – Washington DC, pe lângă multe alte apariții europene, și în 2021 a fost solistul Orchestrei de Cameră din Viena în cadrul Festivalului Enescu.

Vineri, 10 iunie 2022, de la 19.00, Remus Azoiței este invitat la Sala Radio unde va interpreta celebrul Concert în Re major pentru vioară și orchestră de CEAIKOVSKI, o partitură intim legată de cariera sa artistică, fiind prima lucrare cântată în ipostază solistică, alături de orchestră. Despre această experiență emoționantă, violonistul declara într-un interviu acordat în iulie 2020 pentru LIFE.ro:

„Primul concert, când aveam 6 ani, nu a fost un eveniment deosebit pentru mine în sensul că ce cântam la lecția de vioară am reprodus pe mica scenă de la Liceul de Artă din Galați. Însă, când ai 18 ani și cânți cu orchestra, asta e cu totul altceva. Ești răvășit de emoții și nu îți poți controla mintea sau mâinile. Eram la Constanța și cântam Concertul de Ceaikovski… Țin minte și acum că am abordat partea a 3-a atât de repede că abia se ținea orchestra după mine și dirijorul era transpirat tot de frică să nu ma piardă! Emoții mari atunci, nu voi uita niciodată.”

Evenimentul prezentat de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO se va desfășura sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL – care și-a început cariera ca  violonist al celebrei Filarmonici din Viena și care a fost numit, începând din acest an (2022), director muzical pentru două importante ansambluri muzicale: Orchestre National des Pays de la Loire (Franța) și National Youth Orchestra of Canada (Orchestra Națională de Tineret a Canadei).

Concertul de vioară creat de Ceaikovski este și partitura în jurul căreia, în 2009, regizorul Radu Mihăileanu (născut la București și stabilit în Franța) a conceput una dintre cele mai cunoscute pelicule ale sale până în prezent: „CONCERTUL”. Un an mai târziu, în 2010, filmul său primea la Paris, premiul César – un „Oscar” al Franței – pentru cea mai bună bandă sonoră.

Remus Azoiței cântă pe o vioară Niccolò Gagliano, creată în 1750, despre care declara în același interviu acordat pentru LIFE.ro: „vreo 3 ani de zile am tot încercat viori de lutieri celebri, sute de viori, și nici una nu mă mulțumea pe deplin. Într-o bună zi am intrat (a câta oară?) la un dealer din Londra și acest Gagliano stătea „cuminte” pe un birou. Am luat vioara și am cântat câteva note pe ea: în acel moment am știut că aceasta va fi vioara mea. Conceptul de „dragoste la prima vedere” poate fi încapsulat perfect în ceea ce s-a întâmplat în acele momente.”

Absolvent al Conservatorului din Bucureşti și bursier la renumita Juilliard School din New York, Remus Azoiţei a concertat în săli prestigioase cum ar fi Carnegie Hall – New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot – Paris, Konzerthaus Berlin, St-Martin-in-the-Fields şi Wigmore Hall – Londra, Teatro La Fenice – Veneţia, Auditorio Nacional Madrid sau Konzerthaus Viena, apărând, de asemenea, în festivalurile muzicale de la Tokyo, Cambridge, Londra, Berlin, Heidelberg etc. În 2005, a interpretat Dublul concert de Bach alături de violonistul Nigel Kennedy în cadrul Festivalului Enescu, concert preluat de către 19 posturi de radio si televiziune din Europa, incluzând BBCArte şi Mezzo. Remus Azoiței a înregistrat în premieră mondială integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de George Enescu, alături de pianistul Eduard Stan, pentru casa de discuri „Hanssler” din Germania.

Seara de la Sala Radio se va încheia cu Simfonia a 4-a de BRAHMS.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro secțiunea Bilete.

Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.roBiletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
25
26
30
1
2
3
5
9
10
11
12
14
15
16
17
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
Simona Strungaru – Orchestra de Cameră Radio – All Mozart (Concert la care este valabil Abonamentul OCR) 
27/11/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Miercuri, 27 noiembrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijoare şi Solistă: SIMONA STRUNGARU Wolfgang Amadeus Mozart Simfonia nr. 3 în mi bemol major, KV18 [...]
Sebastian Burneci Quintet – ”See You at the Radio”
28/11/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Joi, 28 noiembrie 2024, ora 19.00 See You at the Radio SEBASTIAN BURNECI QUINTET SEBASTIAN BURNECI – trompetă ALESSANDRO FLORIO – chitară MATTIA MAGATELLI– contrabas CARMELO GRACEFFA – [...]
Maria Marica – Fr. Chaslin – Orchestra Națională Radio (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)           
29/11/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 29 noiembrie 2024, ora 19.00 Seară de muzică franceză ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: FREDERIC CHASLIN Solistă: MARIA MARICA – vioară M. Ravel: Suita Mama mea gâsca E. Chausson: Poème pentru vioară [...]
ArtCello Festival – Orchestra de Cameră Radio  (Concert la care este valabil Abonamentul OCR) 
04/12/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Miercuri, 4 decembrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: GRIGOR PALIKAROV Soliști: DENIS SEVERIN – violoncel RĂZVAN SUMA – violoncel              THOMAS [...]
Orchestra Națională Radio, Big Bandul Radio, G. Bebeșelea (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)        
06/12/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 6 decembrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO BIG BANDUL RADIO Dirijor: GABRIEL BEBEȘELEA Solist: JAN SEKACI – violoncel A. Dvořák: Concertul în si minor pentru violoncel și [...]
CORUL DE COPII RADIO - CONCERT DE CRĂCIUN
07/12/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Sâmbătă, 7 decembrie 2024, ora 19.00 CORUL DE COPII RADIO Dirijor: RĂZVAN RĂDOS CONCERT DE CRĂCIUN  
Concert tradiţional de colinde „Începem a colinda”
08/12/2024    
5:00 pm - 7:00 pm
Duminică, 8 decembrie 2024, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: ADRIAN GRIGORAȘ (concert de colinde)  
Alexandru Tomescu – Yoel Gamzou – Orchestra Națională Radio (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)               
13/12/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 13 decembrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: YOEL GAMZOU Solist: ALEXANDRU TOMESCU – vioară L. van Beethoven: Concertul în re major pentru vioară și vioară, op. [...]
Bach – Oratoriul de Crăciun (fragmente) – OCR, Corul Academic Radio, D. Crescenzi  (Concert la care este valabil Abonamentul OCR) 
18/12/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Miercuri, 18 decembrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: DAVID CRESCENZI J. S. Bach: Oratoriul de Crăciun BWV 248 (cantatele 1 – 3) Soliști: DIANA ŢUGUI– [...]
Concert de Crăciun  – Simona Strungaru, Big Bandul Radio
19/12/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Joi, 19 decembrie 2024, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU ”Primiți cu colindul?”  
Enescu – Beethoven – C.Boțac, J. Axelrod, ONR (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)           
20/12/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 20 decembrie 2024, ora 19.00 35 de ani de la Revoluția din 1989 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor:  JOHN AXELROD Solist: CADMIEL BOȚAC – pian G. Enescu: Suite [...]
Events on 28/11/2024
Events on 07/12/2024
Events on 08/12/2024
Events on 19/12/2024
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.