Răzvan Stoica şi vioara sa Stradivarius din 1729, pe scena Sălii Radio

Publicat in 14/02/2018

După o evoluţie impresionantă pe scene prestigioase din întreaga lume, violonistul Răzvan Stoica şi pianista Andreea Stoica revin în România pentru a susţine un recital extraordinar la Sala Radio miercuri, 14 februarie, de la ora 19:00.

Răzvan Stoica a câştigat în 2013 premiul New Talent la Bratislava, cea mai importantă competiţie dedicată tinerilor muzicieni, fiind primul muzician român cu o asemenea performanţă în istoria acestui concurs iniţiat de Sir Yehudi Menuhin. Are în palmares peste 30 de premii naţionale şi internaţionale, iar din 2009 cântă pe vioara Stradivarius ex – Ernst din 1729, câştigată în urma concursului Strad Prize, de la Salzburg, unde a avut 170 de contracandidaţi. Din 1996 cântă alături de sora sa, pianista Andreea Stoica, în Duo Stoica, o formulă de succes care i-a adus în concerte şi recitaluri nu doar pe pe mari scene din Europa, dar şi în Statele Unite şi Asia.

La Sala Radio cei doi muzicieni propun un dialog spectaculos între muzica clasică şi tango-ul argentinian. Astfel, seara va debuta cu Serenada melancolică, op. 26, de Ceaikovski, urmată de Variaţiuni pe o temă originală, op. 15, de H. Wieniawski şi de Balada lui George Enescu. Programul va continua cu Preludiu şi Allegro de Fr. Kreisler / Pugnani, Romanţa andaluză de Pablo Sarasate şi Variaţiunile I Palpiti, op.13, de N. Paganini. Seara se va încheia pe acorduri de tango argentinian, cu Histoire du Tango de Astor Piazzolla.

La finalul recitalului, Editura Casa Radio va prelungi întâlnirea cu cei doi apreciaţi artişti, prin organizarea, în foaierul central al Sălii de concerte Radio, a unei sesiuni de autografe oferite pe albumul intitulat Virtuosity and Passion, un CD ce strânge un mănunchi de piese celebre din repertoriul violonistic, compuse de Paganini, Sarasate, Kreisler, Wieniawski, Ysaÿe, Pugnani, Ravel, Arvo Pärt, Ciprian Porumbescu şi interpretate de Răzvan Stoica pe celebra sa vioară Stradivarius.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziţiona şi la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
1
2
6
7
8
9
11
13
15
16
20
21
22
23
25
28
29
30
1
2
3
4
5
Alexandra Silocea – Delyana Lazarova – OCR
03/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijoare: Delyana Lazarova Solistă: Alexandra Silocea – pian W. A. Mozart: Uvertura operei Nunta lui Figaro R. Schumann: Concertul în la [...]
04 apr.
04/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU The Magic of Funk Solist: Berti Barbera
05 apr.
05/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Cristian Oroșanu C. Silvestri: Trei piese pentru orchestră de coarde, op. 4 nr. 2 C. Saint-Saëns: Concertul nr. 3 în si [...]
Concert pentru toate generațiile – Ch. Warren-Green – OCR
10/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: CHRISTOPHER WARREN-GREEN S. Prokofiev: Petrică şi lupul op. 67 Narator: TBC Gabriel Prokofiev: Concerto no. 1  for turntables and chamber orchestra [...]
S.Mircea-A.Tomescu-S.Cazacu – ONR – Fr. Lecce-Chong
12/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Francesco Lecce-Chong Soliști: Sînziana Mircea – pian  Alexandru Tomescu – vioară Ștefan Cazacu – violoncel Cl. Debussy: Preludiu la după-amiaza unui [...]
14 apr.
14/04/2024    
5:00 pm - 7:00 pm
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: Adrian Grigoraş In memoriam Paraschiv Oprea  
Andreas Ottensamer – OCR
17/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Andreas Ottensamer A. Honegger: Poemul simfonic Pastorale d’été, H31 P.I.Ceaikovski : Serenada pentru coarde in do major, op. 48 Fr. Schubert: Simfonia [...]
Emiliano Sampaio – Big Bandul Radio- S. Strungaru
18/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU Solist: Emiliano Sampaio – chitară
Integrala Brahms III – A. Volodin – D. Raiskin – ONR
19/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Integrala lucrărilor simfonice și concertante – III Dirijor: Daniel Raiskin Solist: Alexei Volodin – pian J. Brahms: Concertul nr. 1 în re [...]
Oxana Corjos – Cristian Niculescu – C. Mandeal – OCR
24/04/2024    
7:00 pm - 8:45 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: CRISTIAN MANDEAL F. Poulenc: Concertul în re minor pentru două piane şi orchestră Soliști: Oxana Corjos – pian Cristian Niculescu [...]
Daniel Ciobanu – Prokofiev – Beethoven – ONR
26/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Mirian Khukhunaishvili Solist: Daniel Ciobanu – pian S. Prokofiev: Concertul nr. 3 în do major pentru pian și orchestră, op. 26 [...]
27 apr.
27/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
CORUL DE COPII RADIO Dirijor: Răzvan Rădos Tribal  
Events on 03/04/2024
Events on 04/04/2024
Events on 05/04/2024
05 apr.
5 apr. 24
București
Events on 10/04/2024
Events on 12/04/2024
Events on 14/04/2024
Events on 17/04/2024
Andreas Ottensamer – OCR
17 apr. 24
București
Events on 18/04/2024
Events on 19/04/2024
Events on 24/04/2024
Events on 26/04/2024
Events on 27/04/2024
27 apr.
27 apr. 24
București
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }