Urmărește-ne pe Facebook
Urmărește-ne pe Instagram
Biletele / Abonamentele sunt disponibile pe Bilete.ro si in rețeaua Bilete.ro.
De asemenea, biletele se pot achiziona şi de la Casa de bilete a Salii Radio.
M. Negrea: Isbuc (Tarantella) din suita Prin Munții Apuseni, op.20
D. Dediu: Dublul concert pentru două violoncele și orchestră, op. 180
SilkFoam & Hunt;
Melody & Entropy;
Le cygne – Double (Hommage à Camille Saint-Saëns);
Masques & Bergamasques.
-pauză-
C. Franck: Simfonia în re minor
Lento. Allegro ma non troppo
Allegretto
Finale. Allegro non troppo
Născut la Craiova (România), Mihnea Ignat este unul dintre cei mai importanți dirijori români ai generației sale. În prezent este Dirijor Principal al Filarmonicii din Sarajevo (Bosnia-Herțegovina). A fost Director Muzical al Orchestrei Simfonice din Elche (Spania) (2016–2025), Dirijor Principal al Operei Naționale Române din Timișoara (2020–2025) și Dirijor Invitat Permanent al Operei Naționale din București între 2018–2020. De asemenea, a fost Director Muzical al Orchestrei Filarmonice a Universității din Alicante (Spania) timp de doisprezece ani (2005– 2017) și Dirijor Asociat al Orchestrei Simfonice Naționale a Republicii Dominicane în stagiunea 2009/2010. Din 2023, Mihnea Ignat este profesor de clasă de operă la renumitul conservator Escuela Superior de Música „Reina Sofía” din Madrid (Spania). Dl. Ignat a colaborat și continuă să colaboreze ca dirijor invitat cu orchestre precum: Orchestra Simfonică Radio din Madrid, Orchestra Națională Simfonică a Irlandei (RTÉ NSO), Orchestra Filarmonicii „G. Enescu”, Orchestra Națională Radio din București, Orchestra de Cameră Radio din București, Filarmonica „Transilvania” din Cluj-Napoca, Orchestra Regală Simfonică din Sevilla (Spania), Filarmonica din Zagreb (Croația), Filarmonica Toscanini din Parma (Italia), Orchestra Simfonică Castilla și León (Spania), Orchestra din Granada (Spania), Filarmonica Regală a Galiciei din Santiago de Compostela (Spania), Orchestra Filarmonicii din Málaga (Spania), Orchestra din Extremadura (Spania), Orchestra Simfonică din Murcia (Spania), Orchestra Simfonică din Bilbao (Spania). De asemenea, este invitat constant al majorității orchestrelor simfonice și teatrelor de operă din România. Mihnea Ignat a fost invitat să participe în cadrul unor prestigioase festivaluri internaționale precum Festivalul Internațional „G. Enescu”, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Bucharest Opera Festival, Festivalul Internațional „Serenadas” din Valencia (Spania) sau Festivalul Internațional de Muzică din Mazarrón (Spania).
Dirijorul Mihnea Ignat este și un apreciat dirijor de operă. Printre reperele recente care i-au consolidat reputația de dirijor de operă se numără premiera operei Otello de G. Verdi la Opera Națională din București (2018), în regia lui Giancarlo del Monaco, precum și noua producție a operei La Serva Padrona de G. B. Pergolesi (2021), în regia lui Silviu Purcărete la Opera Națională Română din Timișoara (2021). Dirijează constant titluri de operă precum: Nabucco, Il Trovatore, Aida, La Traviata, Simon Boccanegra, Otello, Un ballo in maschera, Carmen, Rigoletto, Cavalleria Rusticana, Pagliacci, L’Elisir d’Amore, Madama Butterfly, La Bohème, Tosca, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Văduva veselă și altele.
Mihnea Ignat este deținătorul Premiului Orchestrei obținut în cadrul Concursului Internațional de Dirijat „Arturo Toscanini” care a avut loc la Parma (Italia) în 2018. În același an dl. Ignat a fost semifinalist al Concursurilor Internaționale de Dirijat „G. Solti” de la Frankfurt (Germania) și „D. Flick” de la Londra (Regatul Unit al Marii Britanii). Mihnea Ignat a acompaniat pe scenă soliști de renume mondial precum Juan Diego Flórez, Andrei Ioniță, Jerome Lowenthal, John O’Conor, Stefan Milenkovich, Ning Feng, Celine Byrne, Liviu Prunaru, Lina Tur Bonet, Renata Pokupic, Ilana Vered, Miguel Ángel Estrella, Viktor Derevianko, Alexandru Tomescu, Erzhan Kulibaev și alții. Fiind preocupat de formarea tinerilor muzicieni dl. Ignat desfășoară o importantă activitate pedagogică în cadrul Universității Naționale de Muzică din București dar și în cadrul prestigioasei Escuela Superior de Música „Reina Sofía” din Madrid, Spania. Dl. Ignat a absolvit cursurile de dirijat orchestră la Universitatea Națională de Muzică din București cu calificative maxime, unde a studiat și compoziția. În prezent își finalizează doctoratul la aceeași universitate, sub îndrumarea Prof. univ. dr. dr.h.c Valentina Sandu-Dediu, cu o teză doctorală asupra operei Otello de Verdi.
Foto: Ioana Chiriță
Recent laureat în Germania și România, tânărul violoncelist Ștefan Cazacu și-a adăugat în palmaresul său două distincții internaționale: premiul I la International Danube Festival – Donaufest (Ulm, Germania – 2022) și premiul al III-lea la Concursul Internațional „George Enescu” (București, România – ediția 2020-2021).
A primit de timpuriu o educație complexă într-o celebră familie de muzicieni, a urmat studii muzicale universitare la București și la Viena, a obținut premii în diverse competiţii naţionale și internaționale și a fost apreciat – în ipostază solistică sau ca membru al Orchestrei Române de Tineret – în țări ca Olanda, Germania, Austria, Spania, Portugalia, Franța, Elveția, Italia, Ungaria, Slovacia, Cehia, Norvegia, Luxembourg, Belgia, Bulgaria, Macedonia de Nord, Serbia, Republica Moldova, Turcia, Israel, Emiratele Arabe Unite, Vietnam, China, Statele Unite ale Americii.
A colaborat ca solist cu toate orchestrele simfonice din România – inclusiv cu Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Națională Radio și Orchestra de Cameră Radio – dar și cu Filarmonica din Chișinău (Republica Moldova) sau cu Orchestra de Tineret din Alicante (Alicante Youth Orchestra) – Spania ș.a. Printre dirijorii care l-au acompaniat se numără Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Cristian Măcelaru, Camil Marinescu, Theo Wolters. Talentul său a fost răsplătit prin numeroase distincții obţinute, ca premiul I la Concursul Internaţional de la Liezen – Austria (2008), premiul al II-lea la Concursul Antonio Janigro – Croaţia (2008), Marele Premiu la selecția națională pentru Concursul Eurovision Young Musicians – Bucureşti (2010) ș.a.
Grație bursei Erasmus oferite de Uniunea Europeană, și-a completat studiile de master la Universitatea de Muzică din Viena (Universität für Musik und darstellende Kunst Wien/ University of Music and Performing Arts Vienna), una dintre cele mai importante instituții de gen din lume, a cărei istorie a început cu peste 200 de ani în urmă, în 1817.
Pe lângă activitatea sa solistică, în ultimii ani Ștefan Cazacu a ales să se dedice în paralel și pedagogiei, dăruind mai departe din experiența sa, pentru a contribui la formarea tinerilor muzicieni. Astfel, Ștefan Cazacu predă (din 2020) la Universitatea Națională de Muzică București și la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” și a susținut o serie de masterclass-uri.
Mircea Marian a susținut concerte, în calitate de solist, alături de orchestre ca Filarmonica din Gera – Germania, Orchestra Universității din Graz – Austria, Orchestra Națională Radio și Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Română de Tineret, Filarmonica din Arad, Filarmonica din Botoșani, Filarmonica Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea, Orchestra de Cameră Focșani, Filarmonica Muntenia din Târgoviște, Filarmonica Oltenia din Craiova. A colaborat, de asemenea, cu Filarmonica George Enescu, Ansamblul Archaeus, Camerata Regală și Orchestra Metropolitană București.
În calitate de solist sau în cadrul ansamblurilor din care face parte, Mircea Marian a susținut recitaluri și concerte camerale în Germania, Austria, Elveția și este solist instrumentist al Orchestrei de Cameră Radio. De asemenea, este membru al mai multor ansambluri, alături de care a evoluat pe scene din România și din străinătate: Duo Serafim (alături de violoncelistul Ștefan Cazacu), PlaCello (împreună cu Răzvan Suma, Ella Bokor, Ștefan Cazacu), Trio Larson (alături de Andreea Greluș și Cătălina Bordeanu), Violoncellissimo (ansamblu coordonat de Marin Cazacu) și Profil (sub conducerea muzicală a compozitorului Dan Dediu). A mai efectuat turnee de concerte în Marea Britanie, Irlanda, Franța, Italia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Israel, Liban, Turcia, China, Vietnam ș.a. A participat la festivaluri precum Festivalul CellEAST, Festivalul ICon Arts, Festivalul Internațional George Enescu, Festivalul Internațional Sergiu Celibidache, Festivalul SoNoRo, SoNoRo Interferențe, Nocturne Baroce, Festivalul Meridian, Festivalul IS Potsdamer Innenstadt, Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, Festivalul Enescu și muzica lumii.
Mircea Marian a obținut mai multe premii la competiții naționale și internaționale, precum premiul I la Concursul Internațional de la Liezen – Austria, premiul I și premiul special al Concursului Internațional Eugen Coca – Chișinău (Republica Moldova), premiul I la concursul Victor Giuleanu, premiul II la concursul Drumul spre celebritate, marele premiu la concursul Paul Constantinescu și premiul I la concursul Mihail Jora (România). Pe parcursul dezvoltării sale artistice, a urmat cursuri de perfecționare și a susținut recitaluri alături de muzicieni de prestigiu precum: Marin Cazacu, Jan-Erik Gustafsson, Alexandra Guțu, Frans Helmerson, Diana Ketler, Aage Kvalbein, Fenyo Laszlo, Olsi Leka, Robin Pharo, Răzvan Popovici, Marcin Sieniaw
***
Programul acestei seri propune o întâlnire între trei lumi sonore distincte, dar complementare: energia arhaică și concentrată a muzicii lui Marțian Negrea, densitatea și caracterul ilustrativ al concertului semnat de Dan Dediu și monumentalitatea introspectivă a simfonismului lui César Franck. Toate aceste lucrări ilustrează, fiecare în felul său, capacitatea muzicii de a transforma tradiția și experiența interioară într-un limbaj artistic de mare forță expresivă.
***
Tarantela Isbuc din Suita „Prin Munții Apuseni”
Marțian Negrea (1893–1973) este una dintre personalitățile marcante ale muzicii românești din secolul XX, compozitor, dirijor și pedagog, format în spiritul școlii central-europene, dar profund ancorat în valorificarea expresivă a folclorului românesc. Limbajul său muzical se distinge prin rigoare constructivă, claritate formală și o forță ritmică pregnantă, puse în slujba unui discurs expresiv sobru, dar intens.
Suita „Prin Munții Apuseni” este o lucrare inspirată de universul arhaic și de vitalitatea specifică acestei regiuni, nu ca simplă transcriere folclorică, ci ca recreare artistică a spiritului popular. Tarantela Isbuc, una dintre părțile cele mai vii ale suitei, valorifică dansul ca principiu generator de energie muzicală.
Titlul „Isbuc” sugerează ideea de izbucnire, de elan nestăvilit, iar tarantela — dans de origine sudică, rapid și incandescent — este adaptată într-un limbaj orchestral robust, cu accente incisive și o pulsație ritmică constant tensionată. Caracteristice acestei pagini sunt:
Lucrarea transmite o imagine sonoră vibrantă a lumii montane, în care vitalitatea comunitară și energia naturii se contopesc într-un discurs muzical de mare intensitate.
Dublul concert pentru două violoncele și orchestră, op. 180
Dublul concert pentru violoncel și orchestră are următoarea alcătuire: 1. Silk Foam & Hunt; 2. Melody & Entropy; 3. Le cygne – Double (Hommage à Camille Saint-Saëns); 4. Masques & Bergamasques. El a fost scris în 2024 și este dedicat violonceliștilor Mircea Marian și Ștefan Cazacu, care au și interpretat-o în primă audiție pe 17 mai 2025 la Ateneul Român (Festivalul CellEast), sub bagheta lui Pablo Boggiano.
Concertul izvorăște dintr-o concepție tematică cu caracter labirintic, evoluția melodico-ritmică fiind legată de formă și de reluările tematice din cadrul acesteia. Cele șapte teme ale concertului sunt legate prin multe ițe microcelulare și funcționează asemenea unor personaje de serial cinematografic: apar și dispar, reapar în alte părți, firul narativ se intersectează cu destinele lor și povestea capătă o direcție imprevizibilă. Temele-personaje sunt inspirate din commedia dell’arte.
Prima parte propune o primă temă legănată, diatonică, ternară, peste un fond armonic mătăsos, binar și ostinat (personajul „Pierrot”). O a doua temă îndrăzneață și ternară, în stil „de vânătoare” (da caccia) își face apariția peste un coral disonant și mereu augmentat al suflătorilor (personajul „Arlecchino”). O a treia temă lirică, cu caracter pronunțat coregrafic conduce într-o dezvoltare ce dinamizează și elemente din coralul disonant (personajul „Colombina”). O scurtă repriză a temei I prefațează suprapunerea cadențială a temei „vânătorii” cu cea „coregrafică”. Panica legată de vânătoare și de război își anunță prezența prin lovituri din ce în ce mai pregnante ale „artileriei” timpanului, care conduc la o culminație trepidant-disonantă a orchestrei, în urma căreia soliștii rămân parcă închiși într-o cochilie auto-protectoare, deocamdată. Se aude însă amenințător o tobă militară și totul se termină cu un acord de do minor cu secundă adăugată, placat.
Partea a doua prezintă o temă (a patra) evocatoare (personajul „Pantalone”), cu caracter plagal, expusă în dialog de cele două violoncele. Peste ea vine ca un torent, de patru ori, ca un pumnal, acordul din finalul părții întâi, cu un comentariu izoritmic de șaisprezecimi al tobei militare. După o variațiune ornamentală a melodiei soliștilor, spațializată prin glissandi lente ale coardelor grave, reapare amenințarea cazonă, cu o intensitate și mai mare. Teroarea se instalează în realitatea muzicală. Se plămădește astfel revenirea segmentului în care tema vânătorii (Arlecchino) este suprapusă peste tema coregrafică (Colombina), însă amenințarea bombardamentului timpanului se intensifică, devenind de-a dreptul înfricoșătoare. Printr-o piruetă de schimbare a planului emoțional, soliștii părăsesc terenul luptei războinice și se refugiază în dans. E ca și când focusul acțiunii se schimbă de la exterior la interior, arătându-ne alt context și alte personaje. O melodie de dans derivată din tema evocatoare este expusă de violoncele și apoi de instrumentele de suflat din lemn, acompaniată de pizzicatele soliștilor (un Pantalone mai spre Falstaff). Apoi tema e preluată de un iureș orchestral, completat de pasajele de virtuozitate ale violoncelelor soliste, care culminează cu un pasaj caricatural realizat pe motivul de debut al temei dansante, un French can-can într-o manieră acidă de circ, care conectează lumea interioară cu nebunia lumii exterioare.
După ascensiunea dinamică a părții a doua urmează o parte reflexivă (personajul „Ballerina”), care deformează halucinant piesa Lebăda de Saint-Saëns. Cele două violoncele se află în oglindă, ca două lebede ce dansează lent și își împletesc cu grație gâturile lungi. Sonoritățile pianului electric și armoniile figurate, altele decât la Saint-Saëns, aduc un aer de stranietate întregii părți, plasând-o într-un fel de legănare suspendată între pământ și cer, ca un vis seren ce capătă uneori chiar câte o undă dramatică, odată cu armoniile aduse de partida de violoncele din orchestră, divizată la patru voci.
Izvorând din adâncuri și explodând în discant printr-o „alla caccia” a trompetelor, partea a patra propune mai întâi o tarantellă (personajul Scaramouche) în cvarte perfecte paralele la cele două violoncele, care evoluează spre adâncuri în compania fagoturilor. Apoi începe un fel de turnir-duel între cele două violoncele, fiecare dintre ele readucând temele din părțile precedente într-o acumulare de personaje în următoarea ordine, ca într-un joc de cărți: Pierrot, Colombina, Arlecchino, Pantalone, Ballerina, Nastratin (o temă nouă, în 13/8, cu iz balcanic). O scurtă repriză a temei Pierrot din partea I ne proiectează în trecut, în timpul începutului lucrării, apoi revine în prezent cu temele lui Scaramouche și Nastratin, aceasta din urmă preluând și rolul de cadență de virtuozitate a celor două violoncele, care parcă se aleargă umăr la umăr spre finish-ul cursei, utilizând acrobatice ricoșeuri ale arcușului. Portalul final prezintă tema Scaramouche la orchestră și o gamă ascendentă a soliștilor pune punct într-un mod scurt și hotărât.
(Compozitorul)
Simfonia în re minor
Simfonia în re minor de César Franck reprezintă una dintre capodoperele târzii ale romantismului european și o piatră de hotar în evoluția simfonismului francez. Finalizată în 1888, lucrarea reflectă pe deplin gândirea matură a compozitorului, bazată pe principiul ciclismului tematic, prin care ideile muzicale reapar și se transformă de-a lungul întregii simfonii.
Construită într-o amplă desfășurare în trei părți, simfonia se remarcă prin gravitatea și densitatea expresivă a materialului tematic inițial, prin lirismul profund și interiorizat al părții mediane, cu accente aproape vocale, în timp ce finalul, trimfător, reunește temele într-o sinteză luminoasă și afirmativă.
Limbajul armonic cromatic, bogăția timbrală și tensiunea continuă conferă lucrării un caracter monumental, în care influențele germane se împletesc cu rafinamentul sensibilității franceze. Simfonia în re minor este, în esență, o confesiune orchestrală, un parcurs de la umbră spre lumină, de la introspecție la afirmare.
Este interzisă fotografierea și filmarea în timpul concertului.
Vă rugăm să închideți telefoanele mobile sau să le setați în modul silențios.
Vă dorim o audiție plăcută!
