Program Sala

Miercuri, 14 mai 2025, 19:00

Orchestra de Cameră Radio

  solist

 Răzvan Dragnea – pian

 Brian Liao  – dirijor

W.A. Mozart: Concertul nr. 3 pentru pian, KV40
S. Prokofiev: Simfonia nr. 1 în re major op. 25, Clasica

Hyunsik Shin – dirijor

W. A. Mozart: Rondo pentru pian şi orchestră, KV382
R. Schumann: Uvertura, Scherzo şi Finale

***

Scho Sidney – dirijor

L. van Beethoven: Rondo pentru pian şi orchestră, Wo06
R. Wagner: Idila lui Siegfried

Radio România organizează – în perioada 9-14 mai 2025 – cea de-a 4-a ediție a Concursului Internațional „Orchestra’s Conductor”, ce își propune să descopere și să promoveze dirijori talentați din întreaga lume. Concursul nu are limită de vârstă și la această ediție 170 de candidați de pe tot mapamondul s-au înscris în competiție.

În fiecare an, proiectul se mută la o altă orchestră din România, oferindu-le câștigătorilor șansa de a dirija un nou ansamblu și de a stabili astfel o chimie unică între dirijor și muzicieni. În plus, aspectul inedit al competiției constă în modalitatea prin care se realizează selecția câștigătorilor: în loc de un juriu extern, membrii orchestrei au ocazia să voteze și să aleagă laureații, un nou format, inovator și democratic, unic în competițiile de dirijat orchestră. Conceptul îi aparține maestrului Cristian Oroșanu, președintele concursului.

Concertul din această seara va fi dirijat de cei trei finaliști ai Concursului Internaţional „Orchestra’s Conductor”.

Finaliştii Concursului Internaţional „Orchestra’s Conductor” ediţia a IV-a

Brian Liao

Brian Liao, dirijor taiwanez stabilit la Paris, a câștigat Premiul I la Concursul „Llíria City of Music” din 2023 și a fost distins cu premii în Croația, Italia, România și Regatul Unit. În 2025, a fost selectat pentru a participa la Concursurile Internaționale de dirijat Besançon și Rachmaninov.

A dirijat orchestre de prestigiu precum Orchestra Simfonică RTVE, Filarmonica din Málaga, Orchestra Națională Simfonică a Taiwanului, Orchestra Simfonică din Taipei, Filarmonica din Seul și Filarmonica din Danemarca de Sud.

Este director artistic al Festivalului de Vară pentru Tineret al Orchestrei Naționale Simfonice din Taiwan (NTSO) și dirijor principal invitat al ansamblului Counterpoint.

Absolvent al Universității Mozarteum din Salzburg, Brian Liao a fost dirijor asistent al Orchestrei Naționale din Île-de-France în stagiunea 2020–2021 și a colaborat cu dirijori de renume precum Klaus Mäkelä, Susanna Mälkki și Vasily Sinaisky.

Hyunsik Shin

Născut în 1992 la Seul, Coreea de Sud, Hyunsik Shin și-a început studiile de dirijat orchestral în anul 2019 la Universitatea Hanyang, sub îndrumarea profesorului Heechun Choi. În mai 2019, a fost invitat ca dirijor la un concert organizat de Society for Contemporary Music Research din cadrul Universității Catolice din Coreea.

Pe parcursul formării sale, a colaborat cu numeroase ansambluri de prestigiu, printre care se numără Nationaltheater Orchester Mannheim, Kurpfälzisches Kammerorchester, Philharmonie Baden-Baden, Württembergische Philharmonie Reutlingen, Pfalzphilharmonie Kaiserslautern, Slovak Radio Symphony Orchestra și Ensemble Incontro.

Din iulie 2024, Hyunsik Shin ocupă funcția de dirijor principal al Ärzteorchester Heidelberg și de dirijor al corului bisericesc St. Cyriak din Dielheim.

Începând cu octombrie 2022, urmează studiile la Universitatea de Muzică și Arte ale Spectacolului din Mannheim, în cadrul programului de licență în dirijat orchestral, cu specializare în repertoriul simfonic, sub îndrumarea profesorului Stefan Blunier, și în dirijat de operă cu profesoara Cosima Sophia Ostohoff.

Sidney Scho

Născut în 2002, Sidney Scho a început studiul viorii la vârsta de șase ani. A absolvit Conservatorul orașului Luxemburg, obținând Diplôme de la Division Moyenne sub îndrumarea Sandrinei Cantoreggi. Primele lecții de orgă le-a primit de la Laurent Felten în Dudelange, continuând apoi studiile de orgă și basso continuo cu Vincent Bernhardt la Conservatorul din Metz. Și-a finalizat studiile de improvizație cu David Cassan la Conservatorul din Nancy, obținând calificativul maxim acordat în unanimitate, cu felicitări.

În prezent, Sidney Scho urmează cursuri de orgă la Hochschule für Musik Saar și studiază dirijatul cu Carlo Jans la Conservatorul din Luxemburg. A avut ocazia să colaboreze cu Wolfgang Seifen, Dawid Runtz, Nuno Coelho și Baptiste-Florian Marle-Ouvrard.

Pe lângă activitatea sa ca organist în mai multe biserici, Sidney Scho susține în mod regulat recitaluri ca solist și improvizator. A fost semifinalist al Concursului de Dirijat din Bordighera (Italia).

Angajat în promovarea unui repertoriu mai puțin cunoscut, Sidney Scho are o afinitate deosebită pentru muzica compozitorilor luxemburghezi. În calitate de director muzical al Cercle Symphonique de Rumelange, și-a propus să readucă la viață originile orchestrei.

Răzvan Dragnea

Născut în 1979, pianistul român Răzvan Dragnea și-a început parcursul muzical la vârsta de 12 ani, interpretând Concertul pentru pian în Do major, KV 467 de Mozart, alături de Orchestra Națională Radio. A absolvit Universitatea Națională de Muzică din București și, pe parcursul studiilor, a susținut numeroase concerte alături de cele mai prestigioase orchestre din țară. Activitatea sa artistică include turnee internaționale în Africa de Sud, Japonia, Ungaria, Germania, Franța, Italia și Portugalia.

În 2001, Răzvan Dragnea a finalizat un masterat la Stuttgart, sub îndrumarea profesorului Klaus Hellwig, beneficiind de o bursă DAAD. A fost semifinalist al Concursului Internațional de Pian din Pretoria (2000), a câștigat medalia de argint la Concursul Internațional de Pian din Porto (2002), iar în anul următor a obținut premiul al treilea la Concursurile Internaționale de Pian „Lory Walfish” și „George Enescu”. În 2006, a fost distins cu Premiul pentru Interpretare la Concursul Internațional de Concert din Shenzhen, China.

Ca interpret de muzică de cameră, Răzvan Dragnea a susținut recitaluri alături de soprana Mariana Nicolesco și violonistul George Cosmin Bănică. În anul 2000, alături de Bănică, a înregistrat un CD în Japonia, în cadrul Festivalului Internațional al Tineretului de la Kyoto. Cei doi, împreună cu violoncelista Laura Buruiană, au câștigat Marele Premiu la Concursul Internațional de Muzică de Cameră desfășurat la București în primăvara anului 2002.

Debutând de la o vârstă fragedă, Răzvan Dragnea și-a construit un repertoriu vast și deosebit de complex, spre încântarea publicului din competiții, concerte și recitaluri. Printre lucrările integrale din repertoriul său se numără Studiile de Chopin, Sonatele lui Prokofiev, Études-Tableaux op. 39 de Rahmaninov, Carnavalul, Kreisleriana și Toccata de Schumann, Sonatele nr. 106 și 111 ale lui Beethoven, precum și Variațiunile Eroica, Variațiunile pe o temă de Paganini de Brahms, Studiile și Sonata în si bemol de Liszt, Sonata Dante, precum și Suita op. 10 de Enescu.

Robert Schumann (1810-1856)

Ouverture, Scherzo și Finale

 I. Ouverture. Andante con moto – Allegro
II. Scherzo. Vivo.
III. Finale. Allegro molto vivace.

 Ouverture, Scherzo și Finale, op. 52 (1841) a fost scrisă de Robert Schumann ulterior căsătoriei sale cu Clara. Simțind că un ansamblu orchestral ar fi evocat cel mai bine sentimentul de sărbătoare, el a compus în aceeași perioadă și două simfonii – nr. 1 în si bemol major și nr. 4 în re minor (revizuită în 1851) – precum și o Fantezie în la minor pentru pian și orchestră.

Deși Ouverture, Scherzo și Finale, op. 52 a fost compusă foarte rapid, în doar 3 săptămâni, Finalul a fost revizuit în 1845 (cu puțin timp înainte de publicare). În esență, lucrarea reprezintă o simfonie fără partea lentă, iar Schumann chiar s-a referit la ea ca la Simfonia nr. 2 înainte de a o denumi în termeni de suită, insistând asupra faptului că „mișcările individuale pot fi cântate separat”.

„Uvertura” (Andante con moto – Allegro) se deschide cu o introducere în mi minor, prezentând două motive importante – un pasaj vioi cu salturi la vioară și unul incisiv, descendent, la violoncel. Aceste elemente revin ulterior și marchează începutul expunerii formei de sonată. Schumann alătură în mod inteligent motivele introductive cu tema principală a uverturii înainte de a se îndrepta spre recapitulare.

„Scherzo” (Vivo) este condus de o temă caracterizată printr-un ritm punctat, care continuă fără prea multe modificări până la secțiunea contrastantă de trio, foarte lirică. Aceasta se constituie dintr-o melodie grațioasă la clarinete și oboaie, care este apoi reluată de corzi. La a doua sa apariție, trio-ul încorporează motive din uvertură și este introdus de linia descendentă a violoncelului. Scherzo se încheie cu o revenire a temei principale din uvertură.

„Finalul” (Allegro molto vivace) este una dintre cele mai rapide piese muzicale scrise vreodată de Schumann. Tema principală este prezentată în stil fugato. Apoi o temă contrastantă, mai grațioasă, dezvăluie probabil influența lui Mendelssohn asupra lui Schumann (pe care l-a cunoscut și l-a admirat foarte mult) prin orchestrația sa delicată.

„Finalul” se încheie cu o coda triumfătoare construită din tema principală.

Richard Wagner (1813-1883)

Idila lui Siegfried

În dimineața zilei de Crăciun din 1870, Cosima Wagner, soția lui Richard Wagner și fiica lui Franz Liszt, s-a trezit în sunetul muzicii:

„Când m-am trezit, urechea mea a prins un sunet, care s-a amplificat din ce în ce mai mult; mi-am dat seama că nu visez: se auzea muzică, și ce muzică! Când s-a stins, Richard a venit în camera mea alături de copii și mi-a oferit partitura poemului simfonic aniversar. Eram în lacrimi, dar la fel erau și ceilalți din casă. Richard își aranjase orchestra pe scări, și astfel Tribschen a devenit locul nostru pentru totdeauna”.

Idila lui Siegfried a reprezentat deopotrivă un gest grandios și o scrisoare de dragoste intimă. A fost cadoul lui Wagner de Crăciun și de ziua de naștere pentru Cosima, precum și o celebrare a nașterii recente a fiului lor, Siegfried, poreclit „Fidi”. Titlul original, Idila de la Tribschen cu cântecul de păsări al lui Fidi și apusul portocaliu, sugerează detalii muzicale cu o semnificație personală pentru cuplu.

Wagner nu a intenționat niciodată ca Idila lui Siegfried să fie interpretată public, dar presiunile financiare l-au forțat să vândă partitura editorului B. Schott în 1878. Pentru a se adapta logisticii scării din fața dormitorului Cosimei, versiunea originală necesita o mică orchestră de cameră formată din 13 muzicieni: flaut, oboi, două clarinete, fagot, două coruri, trompetă, două viori, violă, violoncel și contrabas. Când Idila lui Siegfried a fost publicată, Wagner a extins orchestrația pentru a include un ansamblu mai mare.

Deschiderea Idilei lui Siegfried pare să vină de nicăieri și se coagulează din ce în ce mai intens. Cântecul păsărilor și sunetul cornului reprezintă evocarea naturii în partitură. La sfârșitul piesei, liniștea acordului final prelungit imprimă sentimentul de „acasă”.

Serghei Prokofiev (1891-1953)

Simfonia nr. 1, „Clasica”
I. Allegro
II. Larghetto
III. Gavotte: Non troppo allegro
IV. Finale: Molto vivace

Atunci când a compus prima sa simfonie, intenția lui Prokofiev a fost aceea de a crea o piesă originală în stil clasic, inspirându-se din lucrările lui Joseph Haydn și ale altor compozitori ai acelei epoci, precum grupul de la Mannheim. În timp ce elementele stilurilor vechi și noi se amestecă, Simfonia nr. 1 creează un sentiment general de echilibru, lejeritate și strălucire, sunând deopotrivă îndrăzneț și incisiv, exact așa cum i-ar fi plăcut lui Haydn.

Privind mai atent la forma și conținutul partiturii, putem observa asemănări clare cu simfoniile clasice. Are patru mișcări, prima și ultima în formă de sonată, a doua mai lentă, de factură lirică, iar a treia este o gavotă (dans popular francez). Melodiile sunt aduse în prim-plan cu o claritate răsunătoare, fiind pregătite și susținute de un acompaniament vibrant și dinamic. Secțiunile piano și cele în forte alternează, fiind legate prin fragmente magistrale la modă în epoca clasică. Cu toate acestea, limbajul tonal al simfoniei este unul inovator, la fel și modul în care Prokofiev tratează frazarea.

Partea I păstrează elementele de bază ale formei sonată, însă structura generală este mult mai concisă decât secțiunea de dezvoltare a sonatei clasice, Prokofiev optând pentru varietate mai ales în ceea ce privește armonia și ritmul. Se deschide cu o introducere energică și spectaculoasă – un crescendo al întregii orchestre. După ce tema I răsună în mod repetat în tonalități diferite, puntea este cea care stabilizează întregul discurs sonor, iar ulterior, după expunerea celei de a doua teme, mult mai echilibrate, secțiunea se încheie plină de vigoare.

A doua mișcare este lentă, lirică și liniștitoare, cu un echilibru grațios între regulat și neregulat, familiar și neașteptat. Este construită în jurul a două teme melodice majore, la fel ca prima mișcare.

Cea de-a treia – o gavotă franceză – este mișcarea care seamănă cel mai mult cu un dans clasic, prezentând două melodii încorporate într-o structură tripartită. Această mișcare este foarte scurtă, concisă și condensată, un experiment de reducere a elementelor muzicale la minimum.

Partea a patra este strălucitoare, vibrantă, fiind caracterizată de virtuozitate într-un ritm amețitor. Este centrată pe tonalitatea re major și este scrisă în formă de sonată, cu trei teme principale. Structuri melodice și ritmice se reunesc în diverse combinații de instrumente, rezultând permanent noi și noi texturi sonore.

Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791)

Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, K40
I. Allegro maestoso
II. Andante
III. Presto

Concertele pentru pian ale lui Mozart sunt considerate a fi cele mai mari lucrări din literatura consacrată acestui instrument. Concertele de tinerețe, cu toate acestea, au servit mai mult drept lecție de compoziție în acest gen, precum și ca un studiu mai aprofundat al culorilor și efectelor orchestrei. Compuse la Salzburg în 1767, după un amplu turneu prin Europa (1763-1766), Concertele pentru pian nr. 1-4 îmbină mișcări de sonată împrumutate de la mai mulți compozitori pe care Mozart i-a întâlnit de-a lungul timpului, printre care Johann Schobert și Hermann Friedrich Raupach. Această metodă de construcție nu era neobișnuită pentru acea vreme, în special în lumea operei. Concertul nr. 3 în re major, KV40 include mișcări împrumutate din sonatele pentru pian ale compozitorilor Leontzi Honauer, Johann Gottfried Eckerd și Carl Philipp Emanuel Bach.

Concertul se deschide cu o prestație grandioasă a corzilor, care susțin prima mișcare energică și antrenantă. Secțiunile dramatice alternează cu pasaje grațioase și tandre, lirice, contrast evidențiat mai ales la pianul solist. Mișcarea, deși nu este compoziția proprie a lui Mozart, conține câteva dintre elementele sale „semnătură”, care prefigurează concertele și sonatele sale viitoare. A doua mișcare este o oază de calm și eleganță față de intensitatea ritmică a celor două mișcări exterioare. Finalul, marcat „Presto”, reprezintă un iureș frenetic, cu alămurile care creează un ecou pentru corzi, și arpegii rapide descendente atât la corzi, cât și la pian.

Rondo pentru pian și orchestră, K382

În anul 1773, Mozart a finalizat Concertul pentru pian în re major, K175, după ce s-a întors dintr-o călătorie la Salzburg, unde nu a reușit să obțină un post la Curte. Acesta este primul concert al maturității lui Mozart – care se deschide cu o intervenție îndrăzneață și reflectă o creativitate consistentă. În martie 1782, Mozart a scris o nouă mișcare finală, adăugând un flaut ansamblului. Noua mișcare, un Rondo, constă într-o serie de variații și este mai dificilă din punct de vedere tehnic decât finalul original.

După ce a susținut un recital la Viena, Mozart i-a scris tatălui său că noul final „face furori”. Prin rescrierea lucrării pentru a fi mai accesibilă publicului vienez, Mozart își marca ferm mutarea de la Salzburg la Viena și încerca să se adreseze unui public mai matur din punct de vedere estetic. Mozart avea nevoie să își creeze o reputație bună și, prin aceasta, să obțină un venit, lucru cu care a avut probleme în mod intermitent pe parcursul întregii sale cariere.

Muzicologul Jean-Victor Hocquard, specializat în opera lui Mozart, a comentat lucrarea astfel: „Ce amestec rafinat de melancolie și umor în a patra variație! Ce finețe în opoziția dintre oboaie și corn sub trilurile pianului în a cincea variație! Ce farmec în ornamentația adagio-ului! Și ce veselie incisivă în transformarea ternară a încheierii.”

Rondo-ul pentru pian și orchestră K382 nu este, formal, un rondo, ci un set de variațiuni. Are indicația „Allegretto grazioso” și pe parcurs apar două schimbări de tempo, „Adagio” și, respectiv, „Allegro”, până să revină la tempo-ul inițial cu puțin timp înainte de încheiere.

Ludwig van Beethoven (1770-1827)

Rondo pentru pian și orchestră, WoO6

Rondo pentru pian și orchestră în si bemol major, WoO6 de Ludwig van Beethoven a fost compus în 1793 și inițial a fost gândit ca mișcare finală pentru al doilea său concert pentru pian. Muzicologul Hans-Werner Küthen afirma că acesta a fost probabil finalul primei și celei de-a doua versiuni a Concertului nr. 2 pentru pian, fiind înlocuit de versiunea finală a rondoului în 1795. El notează, de asemenea, că cea mai probabilă sursă de inspirație pentru introducerea unei secțiuni „Andante” în Rondo este rondo-ul final al Concertului pentru pian nr. 22 al lui Mozart.

Partitura constă într-o singură parte cu mai multe tempo-uri, Rondo: Allegro – Andante – Tempo I – Presto. Cu pasaje descendente și grațioase, Rondo-ul se deschide alert, permițându-i ulterior pianului solist să preia tema orchestrei într-o manieră cât se poate de virtuoză. De asemenea, spre finalul secțiunii rapide, o avalanșă de pasaje ascendente și descendente, pline de grație, brăzdează întregul discurs sonor. Partea marcată „Andante” dezvăluie o melodie mult mai molcomă și simplă a pianului, iar frazele în staccato imprimă o atmosferă jucăușă. Finalul se dezvoltă pe pasaje cromatice descendente la pian și un dialog gingaș între ansamblu și solist, înainte ca paleta dinamică să culmineze rapid de la piano la fortissimo, într-o încheiere cât se poate de concisă.

Este interzisă fotografierea și filmarea în timpul concertului.

Vă rugăm să închideți telefoanele mobile sau să le setați în modul silențios.

Vă dorim o audiție plăcută!

PrintFriendly