Sala Radio

Joi, 23 ianuarie 2025, 19:00

Orchestra Națională Radio

Rumon Gamba

dirijor

Ștefan Cazacu

violoncel

Emmanuel Chabrier: España – rapsodie pentru orchestră

Piotr Ilici Ceaikovski: Variațiuni pe o temă Rococo pentru violoncel și orchestră, op. 33

***

Georges Bizet: Suitele Carmen

fotografie: © Alexandru Dol

Rumon Gamba

Dirijorul britanic Rumon Gamba a studiat cu Colin Metters la Academia Regală de Muzică din Londra. A câștigat „Lloyds Bank BBC Young Musicians Conductors Workshop” în februarie 1998, apoi a devenit asistent și ulterior dirijor asociat la BBC Philharmonic, post pe care l-a ocupat până în 2002. A fost dirijor principal şi director muzical al NorrlandsOperan (/Opera din Umeå) – Suedia, dirijor principal al Aalborg Symfoniorkester – Danemarca și dirijor principal şi director muzical al Iceland Symphony Orchestra – Islanda. A apărut la BBC Proms și la alte evenimente de mare vizibilitate, precum și la Festivalul Internațional „George Enescu” în 2021.

Considerat un susținător al muzicii noi, Gamba a dirijat mai multe premiere, printre care Two Boys de Nico Muhly, Concertul de violă al lui Brett Dean, Dancer in the Dark de Poul Ruders și Blood on the Floor de Mark-Anthony Turnage.

Dirijorul Rumon Gamba revine pentru a doua oară în cadrul stagiunii curente la pupitrul Orchestrei Naționale Radio.

Foto: Cristina Bobe

Ștefan Cazacu

Recent laureat în Germania și România, tânărul violoncelist Ștefan Cazacu și-a adăugat în palmaresul său două distincții internaționale: premiul I la International Danube Festival – Donaufest (Ulm, Germania – 2022) și premiul al III-lea la Concursul Internațional „George Enescu” (București, România – ediția 2020-2021).

A primit de timpuriu o educație complexă într-o celebră familie de muzicieni, a urmat studii muzicale universitare la București și la Viena, a obținut premii în diverse competiţii naţionale și internaționale și a fost apreciat – în ipostază solistică sau ca membru al Orchestrei Române de Tineret – în țări ca Olanda, Germania, Austria, Spania, Portugalia, Franța, Elveția, Italia, Ungaria, Slovacia, Cehia, Norvegia, Luxemburg, Belgia, Bulgaria, Macedonia de Nord, Serbia, Republica Moldova, Turcia, Israel, Emiratele Arabe Unite, Vietnam, China, Statele Unite ale Americii.

A colaborat ca solist cu toate orchestrele simfonice din România – inclusiv cu Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Națională Radio și Orchestra de Cameră Radio – dar și cu Filarmonica din Chișinau (Republica Moldova) sau cu Orchestra de Tineret din Alicante (Alicante Youth Orchestra) – Spania ș.a. Printre dirijorii care l-au acompaniat se numără Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Cristian Măcelaru, Camil Marinescu, Theo Wolters. Talentul său a fost răsplătit prin numeroase distincții obţinute, ca premiul I la Concursul Internaţional de la Liezen – Austria (2008), premiul al II-lea la Concursul Antonio Janigro – Croaţia (2008), Marele Premiu la selecția națională pentru Concursul Eurovision Young Musicians – Bucureşti (2010) ș.a.

Grație bursei Erasmus oferite de Uniunea Europeană, și-a completat studiile de master la Universitatea de Muzică din Viena (Universität für Musik und darstellende Kunst Wien/ University of Music and Performing Arts Vienna), una dintre cele mai importante instituții de gen din lume, a cărei istorie a început cu peste 200 de ani în urmă, în 1817.

Pe lângă activitatea sa solistică, în ultimii ani Ștefan Cazacu a ales să se dedice în paralel și pedagogiei, dăruind mai departe din experiența sa, pentru a contribui la formarea tinerilor muzicieni. Astfel, Ștefan Cazacu predă (din 2020) la Universitatea Națională de Muzică București și la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” și a susținut o serie de masterclass-uri.

***

Deși considerat un copil minune ca pianist și autor, compozitorul francez Emmanuel Chabrier (1841-1894) a studiat dreptul și a lucrat aproape 20 de ani la Ministerul de Interne francez. Primele sale compoziții au apărut în 1849, la vârsta de opt ani, dar drumul său în muzică avea să se contureze mult mai târziu. În tinerețe, Chabrier a fost atras atât de muzică, cât și de pictură. În timp ce studia dreptul la Paris din 1858 până în 1862, a studiat și pianul, armonia și contrapunctul. Pregătirea sa muzicală, a fost totuși limitată, iar în arta compoziției a fost autodidact.

Cele mai bune lucrări ale sale reflectă verva și spiritul scenei pariziene din anii 1880. S-a spus despre Chabrier că a fost un omolog muzical al pictorilor impresioniști.

Originar din regiunea Auvergne, Chabrier avea o ureche fină pentru cântecele și dansurile populare, pe care le imita foarte eficient.

După ce a ascultat Tristan und Isolde la München, Chabrier a demisionat în cele din urmă din poziția de funcționar public în 1880, pentru a se dedica compoziției. Wagner a avut o influență majoră asupra lui Chabrier, așa cum a avut în general asupra muzicii franceze a vremii. Cu toate acestea, stilul lui Chabrier este destul de evident în lucrările sale și își găsește expresia în contraste puternice de armonii, ritmuri și texturi.

Muzica lui Chabrier, adesea bazată pe modele ritmice neregulate sau pe figuri repetate rapid derivate din Bourrée, relevă darurile sale melodice, care au fost perfecționate de interpretări de cântece populare în cafenelele din Paris, unde compozitorul se așeza la pian pentru a oferi momente muzicale clienților.

Orchestrația sa a fost remarcabilă pentru combinațiile instrumentale noi. În España, de exemplu, una dintre puținele piese pe care le-a scris din start pentru orchestră, utilizarea alamei și a percuției a anticipat efectele din Petrușka de Igor Stravinski. España i-a asigurat faima; compusă în 1883 în urma unei călătorii la sud de Pirinei, această rapsodie surprinde culoarea și entuziasmul muzicii andaluze pe care a auzit-o și dezvăluie flerul imaginativ al lui Chabrier pentru instrumentație. Asemeni lui George Enescu, și Chabrier s-a adresat orchestrelor private pariziene pentru interpretarea acestei piese, pe care a dedicat-o dirijorului Charles Lamoureux, care conducea Noua Societate de Concerte din capitala Franței.

Această rapsodie, care durează circa 6-7 minute, a dat tonul unei mode care a dus la compunerea mai multor piese de inspirație spaniolă de către compozitorii francezi: Debussy cu Ibéria și Ravel cu Rapsodie espagnole, Erik Satie parodiind această orientare în piesa pentru pian Españaña.

Cel mai european dintre compozitorii ruși din secolul XIX, Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893) are o creație deosebit de variată, semnând piese valoroase și iubite de public în toate genurile, de la lied la operă, de la muzică de cameră la simfonii, de la muzică religioasă la balete, de la sonate la concerte instrumentale. În această ultimă categorie, alături de strălucitorul Concert pentru pian și orchestră nr. 1 în si bemol minor sau de popularul Concert în re major pentru vioară și orchestră, violoncelului i-a fost dedicat un concert mascat sub denumirea de Variațiuni pe o temă rococo. Această minunată partitură reînvie epoca clasică și denotă admirația pe care compozitorul rus o avea pentru Mozart, modelul său în muzică. Tema aleasă nu îi aparține lui Mozart și nici nu este o temă originală ceaikovskiană în stil clasic, ci este chiar o temă autentică din perioada stilului rococo, pe care compozitorul o dezvoltă cu fantezie, cu finețe, cu grație, cu eleganță, în spirit liric ori virtuozistic, în diverse feluri, având grijă să ofere solistului și satisfacția etalării unor calități instrumentale deosebite, necesare redării acestei muzici.

Structura piesei marchează opt zone: expunerea temei urmată de șapte variațiuni.

Moderato assai quasi Andante – Moderato semplice

Var. I: Tempo della Thema

Var. II: Tempo della Thema

Var. III: Andante

Var. IV: Allegro vivo

Var. V: Andante grazioso

Var. VI: Andante

Var. VII: Andante sostenuto

Georges Bizet (1838-1875) este comemorat de lumea muzicală în acest an la un secol și jumătate de la dispariția fizică, petrecută prematur, la doar 36 de ani. Cariera sa muzicală a fost marcată de lupta pentru afirmare și de permanenta strădanie de a-și demonstra talentul și valoarea. Când, în fine, a avut șansa întâlnirii cu un public larg, într-o instituție de tradiție și cu un prestigiu consolidat, spectatorii prezenți la premiera operei sale Carmen la Opéra Comique au recepționat cu răceală muzica lui Bizet.

Romanul „Carmen” (1845) al lui Prosper Mérimée l-a inspirat pe Bizet să îl adapteze într-o opera, cu ajutorul celebrilor libretiști Henri Meilhac și Ludovic Halévy. Încrezător în calitatea lucrării sale, Bizet a finalizat orchestrația în 1874, descriind-o ca fiind plină de claritate, vivacitate, culoare și melodie. S-a dedicat perfectării tuturor amănuntelor, rescriind chiar și „Habanera” de 14 ori pentru cântăreața Célestine Galli-Marié. Și totuși, muzica superbă, dinamică, emoționantă, originală, nu a contat în fața scandalului stârnit de contrastul între operele cu care publicul era obișnuit și această nouă creație, care propunea ca personaje oameni din păturile joase ale societății, o țigancă, contrabandiști, soldați, într-o lume din care nu lipsea trivialitatea, promiscuitatea, hoția, corupția, „imoralitatea și obscenitățile”, toate inspirate nici măcar din peisajul cultural francez ci de la vecinii iberici.

Georges Bizet a murit câteva săptămâni mai târziu, dezamăgit și deznădăjduit, fără să bănuiască faptul că în scurt timp opera sa va fi poate cea mai jucată dintre toate, în țări atât de diverse și de îndepărtate, aducându-i gloria postumă, ridicându-l la rangul unui compozitor adulat, Carmen făcând să fie date uitării toate celelalte partituri ale sale, fiind atât de celebră și de cerută de public încât Liszt realiza parafraze pentru pian, Paganini și Sarasate făceau același lucru pentru vioară, iar publicului de concert fiindu-i oferite două Suite simfonice care adună laolaltă, în limbaj strict orchestral, toate ariile, duetele, corurile și ansamblurile din operă.

Suita Nr. 1 (1822)

Preludiu – Act I, Uvertura (motivul soartei)

Aragoneza – Interludiul dinaintea actului 4

Intermezzo – Interludiul dinaintea actului 3

Seguidilla – Carmen: „Près des remparts de Séville”

Dragonii din Alcala – Interludiul dinaintea actului 2

Toreadorii – Tema din Uvertură și Marșul toreadorilor din actul 4: „Les voici! voici la quadrille des Toreros!”.

Suita Nr. 2 (1887)

Marșul contrabandiștilor – Act 3, cor: „Écoute, écoute, compagnon!”

Habanera: Act 1, Carmen – „L’amour est un oiseau rebelle”

Nocturnă: Act 3, Micaëla – „Je dis que rien ne m’épouvante”

Aria Toreadorului – Act 2, Escamillo: „Votre toast, je peux vous le rendre”