Urmărește-ne pe Facebook
Urmărește-ne pe Instagram
Biletele / Abonamentele sunt disponibile pe Bilete.ro si in rețeaua Bilete.ro.
De asemenea, biletele se pot achiziona şi de la Casa de bilete a Salii Radio.
R. Schumann: Uvertura Manfred, op. 115
A. Dvořák: Concertul în si minor pentru violoncel și orchestră, op. 104
Allegro
Adagio ma non troppo
Finale: Allegro moderato-Andante-Allegro vivo
***
R. Strauss: Moarte și transfigurație, op. 24
Largo
Allegro molto agitato
Meno mosso
Moderato
Foto: Marco Borggreve
Dirijorul spaniol Pablo González a susținut numeroase concerte alături de Hallé Orchestra din Manchester, Royal Philharmonic Orchestra, Birmingham Symphony Orchestra, Dresden Philharmonic, Warsaw Philharmonic Orchestra, Philharmonie de Paris, Hamburger Symphoniker, Orchestre Philharmonique de Liège, Orchestra della Svizzera Italiana, Basel Sinfonieorchester, Orchestre National d’Île de France, Residentie Orkest. A dirijat de asemenea numeroase orchestre din țara sa natală precum: Orquesta Sinfonica de Bilbao, Orquesta Sinfonica de Asturias, Granada Symphony Orchestra.
Pablo González a fost dirijor principal al Orchestrei și Corului Radio din Spania, precum și director muzical al Orchestrei Simfonice din Barcelona și Catalunya.
Printre artiștii cu care a colaborat se numără Javier Perianes, Beatrice Rana, Maxim Vengerov, Gautier și Renaud Capuçon, Khatia Buniatishvili, Sol Gabetta, Nikolai Lugansky, Frank Peter Zimmermann, Anne-Sophie Mutter, Arcadi Volodos, Johannes Moser.
Răzvan Suma (n.1977) este unul dintre cei mai activi tineri interpreți români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în sute de recitaluri şi concerte susţinute pe multe meridiane, prezent pe scene ale festivalurilor internaționale de mare prestigiu. Violoncelistul s-a născut în Cluj-Napoca și a urmat cursurile liceului de muzică din orașul natal. În 2000 a absolvit cursurile Universității Naționale de Muzică din București la clasa maestrului Marin Cazacu, urmând ca doi ani mai târziu să înceapă programul de perfecționare pentru Artist Diploma la Longy School of Music of Bard College, sub îndrumarea lui Terry King.
Activitatea bogată de interpret i-a adus premii importante, Răzvan participând chiar de la vârsta de șase ani la competiții naționale și internaționale. În 2004 fondează împreună cu Alexandru Tomescu și Horia Mihail „Romanian Piano Trio”, alături de care va organiza anual turnee naționale. De altfel, Răzvan Suma a conceput și a organizat turnee naționale încă din anul 2012. Suita sa de proiecte „Vă place Bach?”, „Vă place Brahms?”, ș. a. m. d., l-au plasat în topul celor mai activi violonceliști români. În urma turneului, Răzvan Suma a lansat în foaierul Sălii Radio din București, prima înregistrare completă, pe CD, a integralei Suitelor pentru violoncel solo de J. S. Bach.
În 2009 a devenit solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, iar în calitate de profesor la Universitatea Națională de Muzică Bucureşti dezvoltă o intensă activitate pedagogică. Este invitat să predea la cursuri de măiestrie organizate în ţări ca Spania, Italia, Argentina, Bulgaria, Lituania, Ucraina sau Coreea, iar în România, Masterclass-ul anual ”Muzica la altitudine” realizat alături de violonistul Ştefan Horvath a devenit un reper.
***
Trei ipostaze ale romantismului
Programul de această seară propune o călătorie prin trei ipostaze ale expresiei romantice, fiecare surprinzând o altă dimensiune a spiritului uman: frământarea, dorul și transfigurarea. De la dramatismul febril al lui Schumann, trecând prin melancolia luminoasă și elanul vital al lui Dvořák, până la căutarea metafizică a lui Richard Strauss, concertul reunește trei lucrări emblematice, unite de aceeași aspirație către un ideal interior.
Sub bagheta dirijorului Pablo González, Orchestra Națională Radio revizitează unele dintre cele mai profunde pagini ale secolului al XIX-lea, în timp ce violoncelistul Răzvan Suma aduce la viață unul dintre cele mai îndrăgite concerte din repertoriul instrumentului. Este un parcurs sonor ce traversează zone de umbră și lumină, de revoltă și împăcare, de căutare și revelație — o seară în care muzica romantică își dezvăluie întreaga forță de evocare.
Robert Schumann — Uvertura Manfred, op. 115
Inspirată de drama în versuri a lui Byron, Manfred reprezintă una dintre cele mai personale creații ale lui Schumann. În eroul byronian, sfâșiat între vinovăție și aspirația către absolut, compozitorul a regăsit propriile conflicte interioare. Uvertura, deși concepută ca parte a unui proiect mai amplu, s-a impus rapid ca o lucrare de sine stătătoare, remarcabilă prin intensitatea psihologică și forța arhitecturii sonore.
De la primele acorduri grave se conturează silueta unui personaj torturat, prins între patimă și imposibilitatea alinării. Structura muzicală alternează între izbucniri tragice, teme nobile, aproape resemnate, și episoade tensionate, marcate de armonii dense și o orchestrație în care alămurile și corzile par să dialogheze într-un limbaj al destinului. Fără rezoluție luminoasă, Uvertura Manfred rămâne o monografie sonoră a neliniștii romantice, un tablou ce își păstrează impactul emoțional și astăzi.
Antonín Dvořák — Concertul în si minor pentru violoncel și orchestră, op. 104
Compus între 1894–1895, în perioada americană a lui Dvořák, acest concert este considerat de mulți drept cel mai important concert romantic pentru violoncel. Deși inițial reticent față de posibilitățile solistice ale instrumentului (“violoncelul este prea puțin sonor în registrul inferior și prea nazal în cel superior”), compozitorul a descoperit în final potențialul său liric și dramatic, oferindu-i un discurs orchestral amplu, alături de un solist profund implicat în narațiunea muzicală.
Primul pasaj orchestral introduce o lume sonoră plină de noblețe și amplitudine, peste care violoncelul solist se înscrie cu o melodică generoasă, intensă, de mare respirație. Mișcarea lentă, Adagio ma non troppo, este una dintre cele mai poetice pagini ale lui Dvořák, marcată de o meditație calmă și de o simplitate emoționantă. Finalul alternează elanul dansant cu episoade introspective, culminând cu celebra coda reținută, scrisă în memoria cumnatei compozitorului, Josefina. Această încheiere neobișnuit de delicată conferă întregii lucrări o aură umană și confesivă, rar întâlnită în concertele epocii.
Pentru solist, concertul reprezintă un moment de sinteză între virtuozitate și expresie pură. Pentru public, rămâne o mărturie a modului în care dorul, nostalgia și vitalitatea populară pot conviețui într-o capodoperă romantică.
Richard Strauss — Moarte și transfigurație, op. 24
Scris în perioada 1888–1889, acest poem simfonică descrie ultimele clipe ale unui artist și trecerea sa dincolo de limitele condiției umane. Strauss elaborează aici una dintre primele sale meditații asupra morții — temă care va reveni peste ani în lucrări precum Vier letzte Lieder. În Moarte și transfigurație, tânărul compozitor (avea doar 24 de ani) combină rigoarea formală cu o capacitate extraordinară de a sugera stări psihologice extreme.
Lucrarea debutează într-o atmosferă crepusculară, în care instrumentele grave conturează respirația tot mai fragilă a eroului. Urmează convulsii dramatice, lupte interioare și scurte momente de liniște, în care trecutul și aspirațiile personajului se reflectă în teme lirice de mare sensibilitate. Triumful final, în tonalitate luminoasă, sugerează eliberarea spiritului și atingerea unui „ideal” interior: o transfigurare nu doar muzicală, ci și existențială.
Strauss transformă orchestra într-un organism viu, capabil să respire, să pulseze și să evoce cu o intensitate copleșitoare trecerea de la suferință la lumină. Rezultatul este o capodoperă a romantismului târziu, în care metafizica și sonoritatea orchestrală se împletesc într-o viziune poetică unică.
Este interzisă fotografierea și filmarea în timpul concertului.
Vă rugăm să închideți telefoanele mobile sau să le setați în modul silențios.
Vă dorim o audiție plăcută!
