Urmărește-ne pe Facebook
Urmărește-ne pe Instagram
Biletele / Abonamentele sunt disponibile pe Bilete.ro si in rețeaua Bilete.ro.
De asemenea, biletele se pot achiziona şi de la Casa de bilete a Salii Radio.
Conducere artistică şi solist
Wolfgang Amadeus Mozart
Concertul nr. 21 în do major pentru pian şi orchestră, K467
I. Allegro maestoso
II. Andante
III. Allegro vivace assai
Concertul nr. 20 în re minor pentru pian şi orchestră, K466
I. Allegro
II. Romanze
III. Allegro assai
***
Concertul nr. 22 în mi bemol major pentru pian şi orchestră, K482
I. Allegro
II. Andante
III. Allegro
Philippe Cassard și-a construit o reputație internațională solidă ca solist concertist și muzician de cameră, încă de la calificarea sa în finala Concursului Clara Haskil în 1985. Trei ani mai târziu, a obținut Premiul I la Concursul Internațional de Pian de la Dublin. Formarea sa artistică s-a desfășurat sub îndrumarea unor maeștri de prestigiu precum Dominique Merlet, Geneviève Joy-Dutilleuxs sau Nikita Magaloff.
A susținut concerte ca solist alături de ansambluri de prim rang, între care London Philharmonic, City of Birmingham Symphony Orchestra, BBC Philharmonic, Orchestre National de France și Orchestra Operei de Stat din Ungaria. A colaborat cu dirijori renumiți precum Sir Neville Marriner, Sir Jeffrey Tate, Sir Roger Norrington, Leonard Slatkin, Yan Pascal Tortelier, Charles Dutoit, Armin Jordan, Marek Janowski și Vladimir Fedosseiev.
Interpretarea sa a creației integrale pentru pian de Claude Debussy, prezentată în patru recitaluri într-o singură zi, a beneficiat de un larg ecou în presa internațională, fiind apreciată în orașe precum Tokyo, Sydney, Vancouver, Singapore, Paris, Londra sau Dublin.
Philippe Cassard abordează un repertoriu vast de muzică de cameră și a evoluat alături de artiști de excepție, printre care Wolfgang Holzmair, David Grimal, Paul Meyer, Jörg Widmann, Isabelle Faust și Anne Gastinel. Începând din 2012, a devenit pianistul exclusiv al sopranei Natalie Dessay. Împreună au susținut peste 140 de concerte pe scenele unora dintre cele mai prestigioase săli ale lumii: Barbican și Wigmore Hall din Londra, Musikverein din Viena, Carnegie Hall din New York, Teatro Real din Madrid sau Sala Ceaikovski din Moscova.
Discografia sa cuprinde aproximativ 40 de CD-uri, iar activitatea sa artistică include și rolul de director artistic al patru festivaluri de muzică. Din 2005, Philippe Cassard a realizat peste 900 de emisiuni săptămânale dedicate artei interpretării pianistice la postul France Musique, distinse în 2007 cu Premiul SCAM pentru „cel mai bun program radio”. Este autorul mai multor eseuri consacrate lui Schubert, Debussy și muzicii de film, precum și al unui volum de memorii intitulat Par petites touches.
Philippe Cassard se află pentru prima dată în România, pe scena Sălii Radio, în calitate de invitat al Orchestrei de Cameră Radio. Artistul va interpreta trei concerte de Wolfgang Amadeus Mozart, în dublă ipostază de solist și dirijor.
Seria de trei concerte pentru pian prezentată în acest concert reunește lucrări compuse de Mozart într-un interval extrem de concentrat, în anul 1785, perioadă de maximă afirmare a compozitorului ca pianist, improvizator și creator de forme concertante de o remarcabilă profunzime. Interpretate de Orchestra de Cameră Radio, cu Philippe Cassard în dublă ipostază de solist și dirijor, aceste concerte oferă o perspectivă unitară asupra dialogului dintre pian și orchestră, așa cum îl concepea Mozart însuși din postura de muzician complet.
Formula solist–dirijor readuce în prim-plan spiritul practicii interpretative din epoca clasică, favorizând o comunicare directă, flexibilă și organică între pian și ansamblu. De la dramatismul tensionat al Concertului în re minor, la luminozitatea expansivă a celui în do major și până la rafinamentul orchestral al Concertului în mi bemol major, programul conturează un arc expresiv amplu, revelator pentru diversitatea limbajului mozartian.
Compus într-o perioadă de maximă maturitate creatoare, Concertul nr. 20 în re minor ocupă un loc aparte în creaţia concertantă a lui Mozart. Este unul dintre puţinele sale concerte pentru pian în tonalitate minoră şi, totodată, unul dintre cele mai dramatice şi tensionate, anticipând prin limbaj şi expresie sensibilitatea romantică de mai târziu.
Prima mişcare, Allegro, se deschide cu un unison orchestral neliniştitor, dominat de motive incisive şi de contraste dinamice pregnante. În acest concert, cadenţa aleasă pentru prima mişcare este cea semnată de Ludwig van Beethoven, o opţiune cu profundă rezonanţă istorică, care proiectează Concertul în re minor dincolo de graniţele clasicismului vienez şi accentuează tensiunea dramatică ce a fascinat generaţiile următoare. Intrarea pianului nu aduce o rezolvare imediată, ci adânceşte conflictul, dialogul solist–orchestră fiind construit pe opoziţii de caracter şi pe o retorică muzicală intensă. Scriitura pianistică este virtuoză, dar niciodată ornamentată gratuit, fiecare pasaj fiind subordonat tensiunii dramatice generale.
Mișcarea lentă, Romanze, propune un contrast puternic: o lume sonoră lirică, aparent senină, cu o cantabilitate de o simplitate dezarmantă. Episodul central, însă, readuce umbrele tonalităţii de re minor, tulburând echilibrul iniţial şi amplificând expresivitatea întregii mişcări.
Finalul, Rondo – Allegro assai, reia caracterul neliniştit al începutului într-o formă de rondo tensionată, cu accente dramatice şi o energie aproape implacabilă. Cadenţa propusă de Philippe Cassard aici este cea compusă de Nikita Magaloff, dedicată lui Dinu Lipatti, gest care introduce o dimensiune profund personală şi omagială, înscriind finalul concertului într-o linie de continuitate spirituală a marii tradiţii pianistice. Doar în ultimele măsuri, trecerea neaşteptată în re major sugerează o lumină finală, fragilă, dar semnificativă.
Scris la scurt timp după Concertul în re minor, Concertul nr. 21 în do major dezvăluie o cu totul altă faţetă a personalităţii mozartiene: luminoasă, echilibrată şi expansivă. Tonalitatea de do major, asociată adesea cu solemnitatea şi claritatea, conferă lucrării un caracter deschis şi afirmativ.
Prima mişcare, Allegro maestoso, se remarcă prin amploarea construcţiei şi prin nobleţea tematică. Cadenţa aleasă, semnată de Nikita Magaloff şi dedicată Clarei Haskil, aduce în prim-plan o dimensiune intimă şi rafinată, evocând un ideal interpretativ bazat pe puritatea expresiei şi naturaleţea discursului mozartian. Relaţia dintre pian şi orchestră este una de colaborare elegantă, în care virtuozitatea solistului se îmbină firesc cu discursul orchestral, fără accente conflictuale.
Celebrul Andante din mişcarea a doua a devenit una dintre cele mai cunoscute pagini mozartiene. Linia melodică amplă, susţinută de o pulsaţie calmă şi regulată, creează o atmosferă de contemplaţie şi serenitate. Simplitatea aparentă ascunde o rafinată artă a nuanţei şi a respiraţiei muzicale.
Finalul, Allegro vivace assai, readuce spiritul jucăuş şi plin de viaţă al lui Mozart. Pentru această mişcare, Philippe Cassard propune o cadenţă proprie, în care dimensiunea personală a interpretului se înscrie firesc în arhitectura clasică, prelungind spiritul ludic al finalului fără a-i altera echilibrul formal. Ritmurile vioaie, dialogurile sprintene şi claritatea formală încheie concertul într-o notă de exuberanţă şi optimism.
Concertul nr. 22 marchează un nou pas în evoluţia concertului mozartian, prin dimensiuni, bogăţia orchestrală şi profunzimea expresivă. Prezenţa clarinetelor în orchestră adaugă o culoare timbrală caldă şi catifelată, contribuind la rafinamentul general al lucrării.
Prima mişcare, Allegro, se distinge printr-un caracter festiv şi printr-o construcţie amplă, în care pianul alternează pasaje de strălucire virtuoză cu momente de lirism interiorizat. Cadenţa interpretată aparţine lui Nikita Magaloff, ilustrând o abordare în care tradiţia istorică a concertului mozartian se întâlneşte cu o viziune personală marcată de sobrietate şi eleganţă. Dialogul cu orchestra este complex şi echilibrat, evidenţiind maturitatea gândirii formale a compozitorului.
Mișcarea lentă, Andante, surprinde prin profunzimea expresivă şi printr-o melancolie reţinută, aproape meditativă. Tonalitatea minoră şi cromatismele discrete conferă acestei pagini o intensitate emoţională aparte, rar întâlnită în concertele sale pentru pian.
Finalul, Allegro, este construit sub forma unui rondo de mari proporţii, cu episoade contrastante şi o energie vitală contagioasă. Cadenţa aleasă este semnată de Philippe Cassard, pornind de la cea cantata adesea de Nikita Magaloff, configurând o sinteză între memoria istorică a marii școli pianistice și expresia personală a interpretului de astăzi. Spiritul ludic se împleteşte cu eleganţa aristocratică, iar concertul se încheie într-o atmosferă de strălucire şi plenitudine.
Este interzisă fotografierea și filmarea în timpul concertului.
Vă rugăm să închideți telefoanele mobile sau să le setați în modul silențios.
Vă dorim o audiție plăcută!
