Biletele / Abonamentele sunt disponibile pe Bilete.ro si in rețeaua Bilete.ro.
De asemenea, biletele se pot achiziona şi de la Casa de bilete a Salii Radio.
Foto: Istvan Kohan
John Axelrod, care în 2026 va aniversa 60 de ani de viață și 30 de ani de carieră internațională, este una dintre cele mai versatile și carismatice personalități ale scenei muzicale contemporane. De-a lungul carierei sale, a dirijat aproape 200 de orchestre din întreaga lume, remarcându-se prin energia interpretativă, profunzimea expresiei și talentul de a comunica cu publicul.
În 2020, a primit Premiul Special Achievement Award din partea International Classical Music Awards, pentru activitatea sa remarcabilă. În 2023, a fost numit director muzical și dirijor principal al Orchestrei Naționale Elvețiene (Swiss National Orchestra), continuând totodată colaborarea sa ca dirijor principal cu Orchestra Simfonică București.
Printre ansamblurile cu care a colaborat se numără Kyoto Symphony Orchestra, Real Orquesta Sinfónica de Sevilla, Orchestra Sinfonica di Milano (La Verdi), Orchestre National des Pays de la Loire, Sinfonietta Cracovia, precum și NDR Sinfonieorchester Hamburg (Elbphilharmonie), Gewandhausorchester Leipzig, Filarmonica della Scala, Orchestra RAI Torino, Orchestra Teatrului La Fenice, Orchestre de Paris, Orchestra Simfonică Radio din Danemarca și Orchestra Mozarteum din Salzburg. În Statele Unite, a dirijat Chicago Symphony Orchestra, Los Angeles Philharmonic și Philadelphia Orchestra.
Absolvent al Universității Harvard (1988), John Axelrod s-a format sub îndrumarea unor maeștri legendari: Leonard Bernstein (în 1982), Ilya Musin la Conservatorul din Sankt Petersburg (1996) și Christoph Eschenbach (1997–2000), perioadă în care și-a făcut debutul profesional ca dirijor asistent la Festivalul de la Bayreuth, cu Parsifal.
O prezență inedită pe scena internațională, John Axelrod îmbină pasiunea pentru muzică cu cea pentru gastronomie și vinuri de colecție. Este cunoscut publicului larg și datorită blogului și canalului său de YouTube, „The Conductor in the Kitchen” („Dirijorul în bucătărie”), unde explorează legăturile dintre arta culinară și muzica simfonică – un mod personal și inspirat de a celebra armonia sub toate formele ei.
Foto: Kaupo Kikkas
Pianistul italian Giuseppe Guarrera a câștigat de-a lungul anilor numeroase premii la competiții internaționale precum Cleveland (2024), Rubinstein (2023), Montréal (2017), datorită unui talent muzical excepțional și unei fascinante tehnici pianistice.
A colaborat cu Liverpool Philharmonic Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, Orchestre Symphonique de Montréal, Orchestra del Teatro La Fenice și Cleveland Orchestra.
Totodată, este invitat constant al Festivalului de la Verbier, Festspielhaus Baden-Baden, Tokyo Spring Festival și Heidelberg Spring Festival.
A pășit pe importante scene cum ar fi Salle Cortot din Paris, Wigmore Hall din Londra, Pierre Boulez Saal din Berlin, Teatro La Fenice din Venezia.
Ciprian Țuțu
Foto: Cristian Barcan
Dirijor al Corului Academic Radio din 2016, Ciprian Țuțu a propus o diversificare și o modernizare a repertoriului ansamblului. Născut la Braşov, a absolvit cursurile Facultăţii de Muzică din orașul natal (specializarea – dirijat cor academic şi masterat în Stilistică dirijorală).
Din anul 2000, Ciprian Ţuţu este și dirijor al Corului „Gheorghe Dima” din Braşov. Activitatea sa dirijorală cuprinde manifestări artistice diverse, de la spectacole de operă, până la concerte „a cappella”, cu acompaniament, precum şi vocal-simfonice, în compania unor importante orchestre din ţară şi străinătate. Ca dirijor al corului mixt „Gheorghe Dima” a concertat în anul 2005 alături de orchestra Filarmonicii „Dmitri Șostakovici” din Sankt-Petersburg (în program oratoriul Matthäus Passion de J.S. Bach), iar în anul 2007 a prezentat, alături de Filarmonica din Roma, o lucrare contemporană: oratoriul San Camillo de Lellis de Colafranceschi.
Prezența lui Ciprian Țuțu la pupitrul dirijoral al Corului Academic Radio marchează o bogată activitate artistică a formației, constând în susținerea concertelor vocal-simfonice și a celor „a cappella” cu diverse tematici, dintre care menționăm: Voci de primăvară, Eseu coral – Timpul culorilor de toamnă, Gospel-Spirituals, Ziua Învierii, Concert coral de inspirație folclorică românească, Cântecele Unirii – concert coral dedicat aniversării Centenarului Marii Uniri de la 1918 etc.