Urmărește-ne pe Facebook
Urmărește-ne pe Instagram
Biletele / Abonamentele sunt disponibile pe Bilete.ro si in rețeaua Bilete.ro.
De asemenea, biletele se pot achiziona şi de la Casa de bilete a Salii Radio.
dirijor
pian
Andrei Petrache – Imersiunea (p.a.a.)
W. A. Mozart – Concertul nr. 27 pentru pian şi orchestră în si bemol major, K.595
I. Allegro
II. Larghetto
III. Allegro
***
Franz Schubert – Uvertura în stil italian în do major, D.591
Johannes Brahms – Serenada nr. 2 în la major, op. 16
I. Allegro moderato
II. Scherzo-Trio (Vivace)
III. Adagio non troppo
IV. Quasi Menuetto-Trio
V. Rondo. Allegro
În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România. A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965–1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), perfecţionându-se ulterior la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974–1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977–1980), Cluj (1980–1987) şi Bucureşti (1987–2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional “George Enescu”, ediţiile 2001 şi 2003.
Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii “George Enescu” (1991–2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie-etalon pentru România. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti.
A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999-2002) şi la Orchestra Națională Bască – San Sebastian (2001–2008), Dirijor Permanent la Orchestra “Haydn” din Bolzano e Trento (2000–2003); Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei “Halle” Manchester (2003–2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006–2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – prezent).
Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute la care, iată, se mai adaugă una în această seară; în special ale compozitorilor români, dar şi străini, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a dirijat opera Oedipe în primă audiţie britanică (Festivalul de la Edinburgh, 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari, 2005). Din 2008 este Preşedintele Societăţii “George Enescu” din Londra.
A realizat sute de minute de imprimări de Radio şi a înregistrat pe LP, CD şi DVD pentru Electrecord, BMG Ariola, AIX Record (SUA), Claves, Bis şi Nimbus. A realizat 3 CD-uri aniversare ale Filarmonicii “George Enescu” la 125, 135 şi 140 de ani. Este membru dar şi preşedinte în juriile unor concursuri internaţionale de dirijat. Cristian Mandeal a primit numeroase premii şi distincţii româneşti şi străine. Este cetăţean de onoare al oraşului Braşov şi Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică din Cluj. Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.
Cristian Mandeal este dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii “Transilvania” începând cu stagiunea 2023/2024.
Cu o colaborare de lungă durată cu Orchestra de Cameră Radio, Cristian Mandeal revine pe scena Sălii Radio cu un program special, alături de pianistul Stefan Arnold.
Stefan Arnold s-a născut în 1963 la Würzburg. În 1982, și-a început studiile de pian la Universitatea de Muzică din Würzburg sub îndrumarea Prof. Kirsti Hjort. Din 1983 a studiat cu Prof. Hans Leygraf la Universitatea de Muzică din Hanovra, continuând în 1985 la Universitatea „Mozarteum” din Salzburg și în 1989 la „Hochschule der Künste” din Berlin. Ca bursier al Deutsche Studienstiftung și al Fundației Oscar și Vera Ritter, a obținut toate examenele cu distincție. În Austria, Ministerul Culturii i-a acordat Premiul de Merit pentru performanță artistică deosebită.
Stefan Arnold a câștigat numeroase premii, printre care Premiul I la Concursul Internațional de Pian din Senigallia (1986). A fost distins cu un premiu special la Concursul Internațional de Pian din Dublin și a fost de două ori laureat la Concursul Național de Muzică din Germania, fiind selectat în cadrul programului „Concerte pentru tineri artiști”. După câștigarea Premiului I la Concursul Internațional Bösendorfer (1988) din Salzburg, Arnold a devenit un oaspete frecvent al metropolelor muzicale europene. Turneele sale extinse l-au purtat în Japonia, America de Nord și America de Sud.
Stefan Arnold a colaborat cu orchestre renumite, precum Rundfunk-Orchester Berlin, Filarmonica din Bamberg, Filarmonica din Stuttgart, Filarmonica de Cameră din Viena, Camerata Salzburg, Orchestra Mozarteum din Salzburg, Filarmonica din Brno, Orchestre National de Belgique, Helsingborg Symphony Orchestra, Rochester NY Philharmonic Orchestra, Singapore Symphony Orchestra, sub bagheta unor dirijori precum Matthias Bamert, Gabriel Feltz, Miguel Harth-Bedoya, Eduardo Garcia Barrios, Okko Kamu, Göran W. Nilsson, Arild Remmereit, Christoph Prick, Christoph Poppen, Jonathan Seers, Hubert Soudant, Yuri Simonov, Radoslaw Szulc, Jeffrey Tate și Kaspar Zehnder.
A susținut concerte în săli de renume internațional: Tonhalle Zürich, Philharmonie Berlin, Gasteig München, Konzerthaus Stockholm, Tivoli-Konzerthaus Copenhaga, Festspielhaus Salzburg, Musikverein Wien, Konzerthaus Viena, Palacio de las Bellas Artes din Mexico City, Teatro Coliseo Buenos Aires, Suntory Hall și Bunka Kaikan din Tokyo, Symphony Hall din Osaka. De asemenea, a fost invitat la festivaluri de prestigiu.
Repertoriul său vast, de la Bach la muzica secolului XX, este documentat în 13 CD-uri lansate de casele de discuri Harmonia Mundi și Ambitus. În cadrul unui contract exclusiv cu Ambitus, în colaborare cu Radiodifuziunea Bavareză, Stefan Arnold lansează anual noi producții. În plus, a realizat înregistrări radio și televiziune în țară și în străinătate.
În 2004, Stefan Arnold a fost numit profesor de pian la Universitatea de Muzică și Arte Dramatice din Viena, iar în 2015 a devenit profesor invitat la Hochschule für Musik Hanns Eisler din Berlin.
După prima sa apariție alături de Orchestra de Cameră Radio în 2023, la Sala Radio, Stefan Arnold revine pe aceeași scenă, de această dată cu interpretarea Concertului nr. 27 de Wolfgang Amadeus Mozart, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal.
Andrei Petrache – Imersiunea (p.a.a.)
În vârstă de 26 de ani, Andrei Petrache este compozitor și pianist, membru stagiar al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Dublu-licențiat în specializările Compoziție Clasică și Dirijat de Orchestră și absolvent de Master în Stil și Limbaj Compozițial, în prezent este doctorand la Universitatea Națională de Muzică din București, proiectul său de cercetare fiind derulat sub îndrumarea prof.univ.dr. DHC Dan Dediu.
Lucrările sale, în număr de peste 80 de opusuri, au fost distinse cu peste 30 de premii la concursuri naționale sau internaționale de compoziție și au fost interpretate în multe orașe importante din Europa și Asia.
Activitatea sa artistică din ipostaza de interpret pianist, cuprinzând peste 30 de premii la concursuri naționale sau internaționale, este orientată spre scena jazz-ului, concertând până acum în diverse orașe importante de pe 3 continente.
Este laureat al Premiului Revistei „Actualitatea muzicală” a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor în 2022.
Imersiunea, interpretată în această seară în premieră absolută, propune ascultătorului o explorare auditivă a unui proces componistic (de)constructiv care are ca punct de plecare materialul muzical și expresiv al unui celebru fragment din istoria muzicii: motivul tematic principal din aria Nessun Dorma, aria lui Calaf din opera Turandot de Giacomo Puccini. Travaliul sonor generat de acest proces reflexiv și convergent reprezintă o călătorie creativă care pornește multidirecțional de la ethos-ul citatului puccinian, regăsindu-și, în același timp, propriul glas. Compozitorul ne-a declarat: „Nădăjduiesc ca acest demers meta-stilistic, prin rezultatul său sonor, să poarte publicul într-o lume a contemporanului, păstrând încărcătura plină de patos caracteristică verismului”. Piesa a fost scrisă special pentru Radio România și programată de Ziua Culturii Naționale, ca un omagiu adus valorilor creativității românești.
Datat 1791, cu câteva luni înainte de moartea compozitorului, Concertul în si bemol major K.595 este o capodoperă a lui Mozart, iubită nu doar de interpreți ci în primul rând de marele public. Indiferent de argumentele unor cercetători care consideră că data compunerii este anterioară acestui moment, măiestria componistică și strălucita scriitură instrumentală ni-l relevă pe Mozart la apogeul artei sale. Se pare că (potrivit rezultatului studierii unor arhive) însuși compozitorul l-ar fi prezentat în primă audiție absolută la Viena, aceasta fiind ultima apariție ca solist a lui Mozart, în timp ce partitura este ultima lucrare concertantă semnată de acesta.
Concertele pentru pian reprezintă adevărate mine de aur melodice, farmecul cantabilității fiind doar o latură a acestor poeme cu claviatură în care Mozart își transformă solistul într-un erou principal, căruia îi dezvăluie o multitudine de fețe. Pianul inițiază adesea fundamentul discursului și, de asemenea, reacționează și răspunde la stimulii orchestrei.
Un aspect nu foarte des întâlnit este faptul că toate cele 3 părți sunt în tonalități majore – desigur, modulațiile spre minor existând și ele, așa cum se întâmplă încă de la cea de-a doua temă a Părții I, Allegro, ori cu o temă centrală din Partea II, Larghetto. Ca o prefigurare a procedeelor romantice, Mozart oferă o unitate tematică superioară, reluând tema principală a Părții II și în Partea III (ca cea de-a doua temă), care este atât de tonică și de veselă, neprevestind în niciun fel umbrele care vor coborî tot mai accentuat asupra existenței pământene a compozitorului.
***
Franz Schubert – Uvertura în stil italian, în do major, D.591
După apusul crizelor napoleoniene care au zguduit Europa, în Viena înflorea din nou optimismul, bunăstarea, pofta de viață. Și ce reprezintă oare cel mai bine în muzică acest spirit decât muzica italiană, cea care, prin operă și prin concertele pentru vioară, cucerea întreaga scenă muzicală a continentului. Austriacul Franz Schubert (1797-1828) – părintele liedului romantic –, ajuns la vârsta de 20 de ani, nu s-a ferit să compună „muzică italiană”, dând la iveală, succesiv, două Uverturi; nu de operă, ci uverturi simfonice, de concert, cea de-a doua și cea mai reușită dintre ele egalând exuberanța și bonomia muzicii lui Rossini, regele neîncoronat al Italiei muzicale, cel în fața căruia se înclina cu respect însuși Beethoven.
Asimilând regulile genului, Uvertura schubertiană în do major începe cu o secțiune lentă, din care se naște o temă vioaie, cu o ritmică pregnantă, care evoluează spre o a treia temă, ce se va constitui în punctul de acumulare al unui masiv crescendo, atât de rossinian în spirit și în mijloacele folosite. Finalul trepidant al Uverturii încununează strălucitor această mică bijuterie muzicală, a cărei durată este de doar aproximativ 8 minute.
Johannes Brahms – Serenada nr. 2 în la major, op. 16
Foarte tânărul Johannes Brahms (1833-1897) avea 25 de ani când, încă timorat de umbra simfonismului beethovenian și de elanul de nestăvilit al lui Schumann în direcția sa, care nu înceta să-i laude talentul și mărețul viitor, se ținea departe de momentul compunerii primei sale simfonii (prezentată abia la 43 de ani!). Singura lucrare amplă cu orchestră compusă până atunci fusese Concertul nr. 1 pentru pian op.15, datând tot din 1858, anul în care abordează muzica simfonică pe ocolite, prin angajarea genului Serenadei, cândva privit ca o lejeră și nepretențioasă piesă de divertisment. Dintre cele două asemenea piese compuse acum, cea de-a doua dezvăluie cu adevărat personalitatea lui Brahms și anunță anvergura sa de simfonist, de ctitor al unor largi suprafețe impregnate de melodie dar și de profunzimi armonice ori de dexteritate polifonică, toate acestea fără să altereze grația și eleganța definitorii tradiției acestei forme cameral-simfonice, lejeră și plăcută audiției înainte de toate.
Serenada în la major are 5 părți și are o particularitate neașteptată: din orchestră nu fac parte viorile, partida corzilor incluzând doar instrumentele cu registru mai grav, cărora li se alătură instrumentele de suflat de lemn și doi corni. Este o muzică pe de-a-ntregul luminoasă, tonică și plină de spirit, care o face extrem de plăcută, compozitorul prinzând curaj ulterior și îndreptându-se mai hotărât în direcția care îl va defini în cele din urmă: urmașul lui Beethoven, puntea dintre clasicism și romantism.
Părțile sunt următoarele:
I – Allegro moderato, în formă de sonată
II – Scherzo-Trio (Vivace)
III – Adagio non troppo, partea lentă, miezul serenadei, mai lungă decât oricare dintre celelalte
IV – Quasi Menuetto-Trio
V – Rondo. Allegro, o încheiere spectaculoasă și triumfătoare
Planul tonal al lucrării insistă pe sfera majorului, punctul de plecare și de reîntoarcere fiind tonicul și exuberantul la major, pe care însă nu îl vom mai regăsi în marile sale opus-uri de mai târziu:
I. la major,
II. do major/fa major,
III. la minor/la major,
IV. re major/fa# minor,
V. la major.
Vă dorim o audiție plăcută!
· Este interzisă fotografierea și filmarea în timpul concertului.
· Vă rugăm să închideți telefoanele mobile sau să le setați în modul silențios.
