PROFESOR AL UNIVERSITĂȚII DE MUZICĂ ȘI ARTELE SPECTACOLULUI DIN VIENA LA DOAR 27 DE ANI,   VIOLONISTA IOANA CRISTINA GOICEA INVITATĂ LA SALA RADIO

Publicat in 06/03/2023

În 2020, la doar 27 de ani, tânăra violonistă IOANA CRISTINA GOICEA a fost numită profesor al Universității de Muzică și Artele Spectacolului din Viena, una dintre cele mai prestigioase instituții de gen din lume. A câștigat numeroase premii la mari competiții internaționale: premiul I – Michael Hill International Violin Competition, Noua Zeelandă, premiul I – German Music Competition, Bonn și este laureată a prestigiosului concurs Queen Elisabeth, Bruxelles.

Vineri, pe 10 martie 2023 (de la 19.00), Ioana Cristina Goicea este invitată pe scena Sălii Radio, unde va interpreta Concertul nr. 3 pentru vioară și orchestră de CAMILLE SAINT-SAËNS, alături de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO. Compusă în 1880, lucrarea a fost dedicată muzicianului spaniol Pablo de Sarasate, unul dintre cei mai mari violoniști din toate timpurile.

În partea a doua serii de la Sala Radio, veți asculta Suită pentru orchestră din baletul Coppélia, semnat de compozitorul francez LÉO DELIBES. Unul dintre cele mai des interpretate spectacole de balet pe scena Operei din Paris (după premiera absolută a lucrării – 1870), baletul comic povestește istoria lui Coppélius care a construit în atelierul său o frumoasă păpușă în mărime naturală, de care se îndrăgostește un tânăr din sat.

Evenimentul de pe 10 martie se va desfășura sub bagheta dirjorului CRISTIAN OROȘANU, care a fost aplaudat la pupitrul unor ansambluri ca Orchestre de Paris, Orchestre Nationale Bordeaux-Aquitaine sau Deutsche Symphonie Orchester Berlin.

La finalul concertului, publicul este invitat în foaierul Sălii Radio pentru o sesiune de autografe oferită de violonista Ioana Cristina Goicea pe albumele „Beethoven” și „Moștenitorii României muzicale (II)”, recent apărute la Editura Casa Radio.

Reputația profesională a dirijorului CRISTIAN OROȘANU a determinat prezența sa încă din tinerețe pe marile scene naționale și internaționale, în compania unor ansambluri celebre, cum ar fi Orchestra Națională Radio, Orchestre de Paris, Orchestre Nationale Bordeaux-Aquitaine sau Deutsche Symphonie Orchester Berlin, cu pasiune atât pentru repertoriul simfonic cât și pentru lumea operei. În prezent este dirijorul permanent al Filarmonicii din Brașov.

Drumurile sale au îmbinat armonios cariera internațională, alături de orchestre de top cum ar fi Tonhalle Zurich sau BBC Scottish Orchestra, cu o activitate susținută în țară, la pupitrul filarmonicilor „George Enescu” din București, „Moldova” din Iași sau „Transilvania” din Cluj. Invitațiile orchestrelor filarmonice din Sibiu sau Bruxelles, Oradea sau Strasbourg, Tg. Mureș sau Porto, au îmbogățit experiența sa artistică, cu posturi fixe la Operele Naționale din București, Iași și Cluj, la Filarmonica din Brașov sau la Deutsches Symphonie-Orchester Berlin.

Luând exemplul Orchestrei Lamoureux, ansamblu asociativ cu mare tradiție în Franța, Cristian Oroșanu s-a implicat în lansarea unei tinere orchestre în Japonia (Hyogo PAC Orchestra) și a fondat o nouă orchestră în România: Kamerata Kronstadt, cu o activitate concertistică la Brașov și la diverse festivaluri în țară. Cristian Oroșanu a obținut premiul Criticii Muzicale din România și premiul al-2-lea al Concursului Internațional de Dirijat „Malko”, în Danemarca.

IOANA CRISTINA GOICEA a concertat în săli renumite din Europa, Asia, America, Noua Zeelandă și Australia, printre care Concertgebouw Amsterdam, Konzerthaus Berlin, St. Martin-in-the-Fields Londra, Melbourne Recital Centre, Wiener Konzerthaus, Bozar Bruxelles, Meistersingerhalle Nürnberg, Queen Elisabeth Hall Antwerp, Shanghai Concert Hall ș.a.

A concertat ca solistă cu Orchestra Națională Belgiană, Nürnberger Symphoniker, NDR Radiophilharmonie Hannover, Staatskapelle Halle, Orchestre Royal de Chambre de Wallonie, Auckland Philharmonia, Indianapolis Symphony, Orchestra Simfonică din Anvers, Orchestra Beethoven Bonn, Filarmonica din Baden-Baden etc.

Pe lângă cariera sa de solistă, tânăra violonistă este, de asemenea, pasionată de muzică de cameră. A cântat la festivaluri și academii de muzică de cameră renumite: Academia Verbier, Festivalul și Academia Hitzacker și Academia Heidelberger Frühling. În 2015, împreună cu pianistul Andrei Banciu, a câștigat Premiul al II-lea și Premiul pentru Duo Tânăr la Concursul Internațional „Premio Trio di Trieste” – Italia.

Ioana Cristina Goicea la București, s-a născut într-o familie de muzicieni, în 1992. A început să cânte la vioară sub îndrumarea mamei sale, violonista Cristina Anghelescu, și a bunicului său, pedagogul de vioară Aurelian Anghelescu.

A studiat în București la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti”, la Universitatea de Muzică, Teatru și Media din Hanovra, la Universitatea de Muzică și Teatru „Felix Mendelssohn Bartholdy” din Leipzig și la Universitatea de Muzică și Teatru din Rostock.

În ultimii 10 ani, Ioana Cristina a fost sprijinită de către Fondul german pentru instrumente muzicale din Hamburg (Deutsche Stiftung Musikleben). Ea cântă la o vioară J.B. Vuillaume, împrumutată de la un donator privat generos, precum și la o vioară modernă de Jürgen Manthey (Leipizig, 2021).

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.  

Albumele (CD) „Beethoven” și „Moștenitorii României muzicale (II)” sunt disponibile la librăria Editurii Casa Radio și prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziționat de la partenerii de distribuție.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
26
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1
2
3
4
5
6
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }