Primul concert LIVE de la SALA RADIO în 2021: MOZART dirijat de Tiberiu Soare

Publicat in 27/01/2021

După o ”tăcere” lăsată peste Sala Radio din motive pandemice, muzica revine pe scena bucureșteană în 2021, în primul concert transmis în direct (LIVE) –  fără public în sală.

Miercuri, 27 ianuarie (19.00), apreciatul dirijor TIBERIU SOARE se va afla la pupitrul ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO, într-un frumos concert dedicat integral lui Mozart, de la a cărui naștere se împlinesc, chiar în ziua concertului, 265 de ani. Primele sale creații datează de la vârsta de 5 ani și în doar 35 de ani de viață genialul Amadeus a compus peste 600 de lucrări în aproape toate genurile muzicale ale timpului, dintre care 27 de concerte de pian !

Nenumărate cuvinte memorabile s-au scris despre el. Schumann spunea ”Sunt lucruri în lume despre care nimic nu poate fi spus, ca Simfonia nr. 41 a lui Mozart, Shakespeare sau pagini din Beethoven”, Ceaikovski îl considera un ”Cristos al muzicii” și apreciatul dirijor Georg Solti mărturisea ”Mozart te face să crezi în Dumnezeu pentru că nu este posibil ca un astfel de fenomen să sosească în lume și să lase în urma sa un asemenea număr de capodopere.”

În concertul transmis LIVE de pe scena Sălii Radio veți asculta Simfonia nr. 35 – Haffner (creată cu prilejul înnobilării unui membru al familiei Haffner din Salzburg) și Concertul nr. 12, în interpretarea solistică a pianistului HORIA MIHAIL.

Evenimentul va putea fi urmărit pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical și în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro. Concertul va fi transmis și în streaming live pe pagina oficială de Facebook a Orchestrelor și Corurilor Radio și pe cea a postului Radio România Muzical.

Dirijor al Operei Naționale București și dirijor principal al Filarmonicii din Sibiu, TIBERIU SOARE  îşi desfăşoară activitatea artistică din anul 1999. Între anii 2012-2015, Tiberiu Soare a fost dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, înregistrând alături de aceste ansambluri numeroase succese atât pe scena Sălii Radio, cât şi în cadrul evenimentelor în aer liber sau a turneelor internaţionale.

În septembrie 2010, Tiberiu Soare a fost invitat să dirijeze primul său concert la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Londra (London Philharmonic Orchestra), alături de celebra soprană Angela Gheorghiu. Au urmat apoi alte concerte importante dirijate pe mari scene ale lumii, alături de Angela Gheorghiu: 2013 – Royal Festival Hall din Londra, alături de Orchestra Filarmonică Regală (Royal Philharmonic Orchestra), Praga (Sala Smetana), Munchen (Filarmonica din Munchen) şi Paris (Opera Royal – Palatul Versailles). În 2014, în Germania, a dirijat Hof Symphoniker Orchester într-o gală de operă, în cadrul unui festival anual – Schlossfestspiele (Festivalul de la Castel), eveniment urmat în același an de concerte la Théâtre des Champs-Elysées – Paris, Musikverein Graz – Austria, Sala Concertgebouw – Amsterdam și Baden-Baden (Festspielhaus) – Germania.

După 14 ani de studii în România, pianistul HORIA MIHAIL a urmat cursurile Universităţii din Illinois, obţinând diplomele de absolvire şi de masterat în 1995. După ce a fost lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov în toamna anului 2002, ca solist al Filarmonicii. În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra ș.a. Horia Mihail este solist al Orchestrelor și Corurilor Radio și consilier pe probleme de cultură al Primăriei Municipiului Brașov.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
29
30
1
3
4
5
6
7
10
11
12
13
15
17
19
20
21
24
25
26
27
1
2
3
DAVID GRIMAL- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
31/01/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor şi solist: DAVID GRIMAL Franz Schubert: Simfonia nr. 5 în si bemol major, D 485 Rondo în la major pentru vioară [...]
SASCHA GOETZEL- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
02/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: SASCHA GOETZEL W. A. Mozart: Simfonia nr. 41 în do major, KV 551 – Jupiter A. Bruckner: Missa nr. 3 în [...]
SIMONA STRUNGARU- BIG BANDUL RADIO
08/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU Invitati: PLATONIC BAND Nicu Patoi – chitară Berti Barbera – percuție și voce Adrian Ciuplea  – bas Lapi Razvan [...]
Horia Mihail – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
09/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Radu  Paponiu Solist: Horia Mihail – pian A. Pop: Hore R. Strauss: Burlesca în re minor pentru pian și orchestră A. Dvořák: [...]
Liviu Prunaru- Sophia Reuter – ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
14/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Solişti:   Liviu Prunaru – vioară Sophia Reuter – violă K. Atterberg: Suita pentru vioară, violă şi orchestră, op. 19 W. A. [...]
Intregrala Brahms – Valentin Șerban- John Axelrod
16/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Brahms  – Integrala lucrărilor simfonice și concertante (II) Dirijor: John Axelrod Solist: Valentin Șerban – vioară J. Brahms: Concertul în re major pentru [...]
Dragobetele sărută fetele
18/02/2024    
5:00 pm - 7:00 pm
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: Adrian Grigoraş Dragobetele sărută fetele Pret/bilet: Categoria I – 30 lei Categoria a II-a – 25 lei Categoria a [...]
Blue Chili – SIMONA STRUNGARU- BIG BANDUL RADIO
22/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU Invitat: Tony Lakatos (saxofon) Pret/bilet: Categoria I – 50 lei Categoria a II-a – 40 lei Categoria a III-a [...]
Concert extraordinar -PUCCINI  – 100
23/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Concert extraordinar PUCCINI  – 100 Dirijor: Cristian Sandu CORUL ACADEMIC RADIO Dirijor: Ciprian Țuțu Pret/bilet: Categoria I – 80 lei Categoria a II-a [...]
Cristian Mandeal – Cristian Mandeal- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
28/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Cristian Mandeal Solist: Jan Sekaci – violoncel C. Arriaga: Uvertura operei Sclavii fericiţi R. Schumann: Concertul în la minor pentru violoncel [...]
CORUL DE COPII RADIO ŞI CORUL DE COPII AL RADIODIFUZIUNII BULGARE
29/02/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
CORUL DE COPII RADIO Dirijor: RĂZVAN RĂDOS La pian: MAGDALENA FAUR CORUL DE COPII AL RADIODIFUZIUNII BULGARE Dirijor: VENECIA KARAMANOVA La pian: SIANA ATANASOVA Pret/bilet: [...]
David Crescenzi- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
01/03/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: David Crescenzi Solist: Adrian Jojatu – fagot B. Britten: Soirées musicales (după Rossini), op. 9 C. M. von Weber: Concertul în fa [...]
Events on 31/01/2024
Events on 02/02/2024
Events on 08/02/2024
SIMONA STRUNGARU- BIG BANDUL RADIO
8 feb. 24
București
Events on 09/02/2024
Events on 14/02/2024
Events on 16/02/2024
Events on 18/02/2024
Dragobetele sărută fetele
18 feb. 24
București
Events on 22/02/2024
Events on 23/02/2024
Events on 28/02/2024
Events on 29/02/2024
Events on 01/03/2024
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.