Prim-violonist al Orchestrei Filarmonice din Liège (Belgia), George Tudorache cântă Ceaikovski la Sala Radio

Publicat in 12 mai 2025

12.05.2025

 

 

În cadrul unui frumos proiect inițiat la acest început de an de Orchestra Națională Radio, aveți șansa de a aplauda în 2025, pe scena Sălii Radio, câțiva mari violoniști născuți în România, extrem de apreciați în străinătate în ipostaza de concert-maestru al unor celebre orchestre europene, dar și ca soliști. Vineri, 16 mai 2025 (de la 19.00), îl vom aplauda la București pe George Tudorache, prim-violonist al Orchestrei Filarmonice Regale din Liège (Belgia), care va interpreta solistic celebrul Concert în re major pentru vioară și orchestră semnat de Ceaikovski.

George Tudorache are privilegiul de a cânta pe o vioară Tomaso Balestrieri din 1770, denumită „Ex Grumiaux”, pusă cu generozitate la dispoziția sa de către Fundația „Baron Grumiaux”. Violonistul român a evoluat în cele mai importante săli de concert din lume, inclusiv la Berlin Philharmonie, Paris Philharmonie, Elbphilharmonie Hamburg, Musikverein – Viena, Barbican Hall și Royal Albert Hall (Londra), Concertgebouw Amsterdam, Munich Philharmonie și multe altele.

Evenimentul de la Sala Radio se va derula sub bagheta lui Gergely Madaras, director muzical pentru Orchestre Philharmonique Royal de Liège din 2019. Acesta va aduce în fața publicului bucureștean două superbe partituri semnate de conaționalul său, compozitorul maghiar Béla Bartók: Dansuri populare românești și suita din baletul Mandarinul miraculos.

 

GERGELY MADARAS este director muzical pentru Orchestre Philharmonique Royal de Liège din 2019 și, anterior, a fost director muzical al Orchestrei Dijon-Bourgogne și dirijor principal al Orchestrei Simfonice Savaria.

În calitate de dirijor invitat, a avut recent colaborări cu London Philharmonic Orchestra, Budapest Festival Orchestra, NHK Symphony Tokyo, Tonhalle-Orchester Zürich, Orchestre Philharmonique de Radio France, City of Birmingham Symphony Orchestra, BBC Symphony and Philharmonic, Oslo Philharmonic, Orchestre Philharmonique de Monte-Carlo, Hallé, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestra della Svizzera Italiana, Orchestra Sinfonica Nazionale della RAI, Tokyo Metropolitan Symphony Orchestra și Sao Paulo State Symphony.

În stagiunea 2024-25, se află pentru prima oară la pupitrul unor ansambluri ca Orchestra Gürzenich din Köln, Filarmonica Radio din Olanda, Filarmonica „George Enescu”, Filarmonica din Zagreb și Orchestra Națională Radio (România).

Activitatea sa se bazează pe repertoriul clasic și romantic, dar dirijorul menține și o relație strânsă cu muzica nouă. A colaborat cu importanți compozitori ca George Benjamin, Péter Eötvös, György Kurtág, Tristan Murail, Luca Francesconi, Philippe Boesmans și Pierre Boulez, pentru care a fost dirijor-asistent la Lucerne Festival Academy între 2011-2013.

Născut la Budapesta în 1984, Gergely a început să studieze muzica populară la vârsta de cinci ani, cu ultima generație de muzicieni țigani și țărani maghiari autentici. A continuat să studieze apoi flautul clasic, vioara și compoziția, absolvind facultatea de flaut a Academiei Liszt din Budapesta, precum și facultatea de dirijat a Universității de Muzică și Artele Spectacolului din Viena.

 

GEORGE TUDORACHE a început studiul viorii (cu Elena Baltaga și Magdalena Ursu) la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București și a studiat în privat cu marele maestru Ștefan Gheorghiu. În 2007, și-a continuat studiile la Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans din Paris. Sub îndrumarea lui Jean-Jacques Kantorow și Svetlin Roussev, a obținut Premiul I la vioară și Premiul I la muzică de cameră.

George Tudorache a câștigat numeroase concursuri internaționale, printre care Rodolfo Lipizer, Colmar, Flame etc. În 2015, a participat la Concursul „Regina Elisabeta” (Bruxelles), unde prestația sa din semifinale a fost extrem de apreciată de criticii internaționali și de public.

Este invitat frecvent să colaboreze ca prim-violonist cu orchestre de prestigiu, printre care London Symphony Orchestra, London Philharmonic, BBC Philharmonic, BBC Symphony, City of Birmingham Symphony Orchestra, Orchestre Philharmonique de Radio France, Orchestre National de Lyon, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, WDR Sinfonieorchester Köln, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestre National de Bordeaux, Opera din Valencia și multe altele, lucrând cu dirijori de renume precum Sir Simon Rattle, Zubin Mehta, Valery Gergiev, Bernard Haitink, Antonio Pappano, Riccardo Chailly, Kirill Petrenko, Gianandrea Noseda și Myung-Whun Chung.

Drumul său artistic l-a condus și spre domeniul dirijatului. Și-a făcut debutul ca dirijor al Orchestrei Simfonice din București și, de atunci, a dirijat Orchestra Filarmonică Regală din Liège și Orchestra Simfonică din Karlovy Vary – Cehia.

Este profesor de vioară la Institutul de Muzică și Pedagogie din Namur (Belgia) și susține în mod regulat cursuri de măiestrie în Europa și Asia. De asemenea, este frecvent invitat să facă parte din juriul unor concursuri internaționale prestigioase de vioară, precum „Jascha Heifetz”, „Ysaye Music Competition” și „Il Piccolo Violino Magico”. În plus, George Tudorache este director artistic al concursului „Arthur Grumiaux” din Bruxelles și al concursului „Ion Voicu” din București.

 

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online (pe site-urile celor două posturi de radio) și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

 

Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro. Biletele se pot achiziționa și de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.salaradio.ro – secțiunea Bilete.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
27
28
1
2
3
4
5
6
8
9
10
11
15
17
18
19
20
22
23
24
25
1
2
Opera în concert - Cosi fan tutte - Mozart
29/01/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Toufic Maatouk Wolfgang Amadeus Mozart: Opera în concert - Cosi fan tutte Solişti: Andreea Soare, Fiordiligi Lilia Istratii, [...]
The magic of…Latin Jazz- BIG BANDUL RADIO
30/01/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
  BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU The magic of…Latin Jazz
Katharina Wincor- Alexandra Segal  - ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
31/01/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Katharina Wincor Solistă: Alexandra Segal  - pian J. Suk: Povestea unei seri de iarnă, op. 9 Fr. Chopin: Concertul nr. 2 [...]
Dmitri Matvienko- George Cosmin Bănică- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
07/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Dmitri Matvienko Solist: George Cosmin Bănică - vioară F. Mendelssohn: Concertul în mi minor pentru vioară și orchestră, op. 64 A. [...]
Valentin Şerban- Gabriel Bebeşelea- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
12/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
  ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Gabriel Bebeşelea Solist:  Valentin Şerban - vioară Fanny Hensel-Mendelssohn: Uvertura în do major F. Mendelssohn: Concertul în re minor [...]
SIMONA STRUNGARU- BIG BANDUL RADIO
13/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
  Joi, 13 februarie 2025, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
Gală de opera- Adela Zaharia- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
14/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Gală de operă Dirijor: David Crescenzi Solistă: Adela Zaharia - soprană CORUL ACADEMIC RADIO Dirijor: CIPRIAN ȚUȚU  
Concert Dragobetele sărută fetele - ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ
16/02/2025    
5:00 pm - 7:00 pm
    ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: ADRIAN GRIGORAȘ
Liviu Prunaru- Christopher Ward- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
21/02/2025    
7:00 am - 9:00 am
  ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Christopher Ward Solist: Liviu Prunaru - vioară G. Verdi: Uvertura operei Forța destinului M. Bruch: Concertul nr. 3 în re minor [...]
Cristian Oroşanu- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
26/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Cristian Oroşanu Solişti: Corina Ibănescu - pian Constantin Sandu - pian W. A. Mozart: Concertul nr. 7 în [...]
BIG BANDUL RADIO- SIMONA STRUNGARU
27/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
Valentin Răduțiu - Jessica Cottis- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
28/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Jessica Cottis Solist: Valentin Răduțiu - violoncel E. Elgar: Concertul în mi minor pentru violoncel și orchestră, op. 85 S. Prokofiev: Simfonia [...]
Events on 29/01/2025
Events on 30/01/2025
Events on 31/01/2025
Events on 12/02/2025
Events on 13/02/2025
SIMONA STRUNGARU- BIG BANDUL RADIO
13 feb. 25
București
Events on 14/02/2025
Events on 21/02/2025
Events on 26/02/2025
Events on 27/02/2025
BIG BANDUL RADIO- SIMONA STRUNGARU
27 feb. 25
București
Events on 28/02/2025
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }