Premiera absolută a lucrării Ludus modalis III de SABIN PĂUTZA

Publicat in 22 noiembrie 2023

Dirijorul GHEORGHE COSTIN, căruia în urmă cu mai mulți ani i-a fost înmânată bagheta lui Ionel Perlea – primită de acesta de la însuși celebrul dirijor Arturo Toscanini – va dirija, miercuri, 29 noiembrie 2023         (de la 19.00), la Sala Radio, premiera absolută a lucrării Ludus modalis III, simfonie de cameră în trei părţi, semnată de compozitorul român contemporan SABIN PĂUTZA. Lucrarea are trei părți și face parte din seria Jocuri, inspirată de ritmuri specifice folclorului românesc.

Sabin Păutza a cucerit lumea prin muzica sa, fiind un recunoscut compozitor, dirijor și, mai întâi de toate, profesor universitar. A concertat în săli prestigioase din S.U.A, Europa și Australia, precum „Carnegie Hall” din New York, „Santa Cecilia” din Roma, „Chopin” din Varșovia, „Philharmonic Hall” din Sydney. Astfel, activitatea internațională de compozitor și dirijor i-a adus în 1995 titlul onorific de doctor, acordat de Institutul pentru Cercetări Aplicate din Londra.

Evenimentul prezentat de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO se va bucura și de prezența violoncelistului RĂZVAN SUMA, cunoscut publicului din România grație turneelor sale naționale Vă place Bach? ,Vă place Brahms?, Vă place Tango?, Vă place SCHU…?, Vă place Beethoven? sau Vă plaCello?. Acesta va interpreta Sonata Arpeggione (aranjament pentru violoncel și orchestră de coarde), creată de SCHUBERT. Lucrarea a fost compusă pentru pian și arpeggione, un instrument cunoscut și sub numele de chitară cu arcuș. Schubert a finalizat-o în 1824 și i-a dedicat-o lui Vincenz Schuster, un virtuoz al arpeggionei.

Seara de la Sala Radio se va încheia cu Simfonia nr. 101 – Ceasornicul, semnată de HAYDN, considerat „părintele simfoniei”. Lucrarea a fost scrisă în perioada petrecută de compozitor la Londra și premiera a fost foarte apreciată de public. Numele lucrării este datorat pasajului din mișcarea a doua în care fagotul și corzile redau pulsația ritmică ce se aseamănă cu ticăitul unui ceas.

Dirijorul GHEORGHE COSTIN (n. 1955) a studiat la Universitatea Națională de Muzică din București (compoziție și dirijat), continuându-și pregătirea muzicală la cursuri de măiestrie internaționale. Totodată, a beneficiat și de un stagiu de perfecționare la München cu Sergiu Celibidache. Astfel, după finalizarea studiilor și-a început activitatea dirijorală la Filarmonica din Târgu-Mureș (1986-1988), după care a fost numit dirijor permanent al Filarmonicii „Moldova” din Iași și apoi la Timișoara.

În portofoliul său interpretativ se regăsesc atât piese din genul simfonic, cât și din genul operei, dirijând la Opera Română din Timișoara premierele operelor Otello și Turandot. Totodată, a fost invitat să dirijeze toate filarmonicile din țară, dar și peste hotare, fie ca dirijor oaspete al unor orchestre de prestigiu europene, fie împreună cu orchestre românești – în turnee sau festivaluri în Ungaria, Serbia, Austria, Germania, Franţa, Spania, Portugalia, Italia, Elveţia, Grecia, Anglia, Olanda, Belgia și Canada etc.

În ceea ce privește activitatea componistică, Gheorghe Costin a scris în mai multe genuri, în special muzică de cameră, și este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din anul 1984. În urmă cu câțiva ani i-a fost înmânată bagheta lui Ionel Perlea, primită de acesta de la însuși Arturo Toscanini.

RĂZVAN SUMA este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în sute de recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume. Pe lângă activitatea concertistică din România, cântă frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, alături de care a concertat în săli ca Berliner Philharmoniker, Auditorio Nacional de Madrid, Teatro Colon din Buenos Aires, Centrul Cultural Belém din Lisabona, Megaron din Atena, Kursall din San Sebastian, Casa da Musica din Porto, Opera House din Hanoi – Vietnam.

Răzvan Suma a organizat turnee naționale începând din anul 2012. Suita de proiecte Vă place Bach? ,Vă place Brahms?, Vă place Tango?, Vă place SCHU…?, Vă place Beethoven? sau Vă plaCello? l-au plasat în topul celor mai activi violonceliștilor români. La acestea se adaugă turneele grupului ArgEnTango,  cu proiectele Piazzolla, o poveste autentică, Tango Tradițional și Tango LA CETATE. De asemenea, este fondator al Ansamblului PlaCello, din care mai fac parte violonceliștii Ștefan Cazacu, Ella Bokor și Mircea Marian.

În 2009, Răzvan Suma a devenit solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, iar în calitate de profesor la Universitatea de Muzică Bucureşti dezvoltă o intensă activitate pedagogică. Este invitat să predea la cursuri de măiestrie organizate în ţări ca Spania, Italia, Argentina, Bulgaria, Lituania, Ucraina sau Coreea, iar în România masterclass-ul anual Muzica la Altitudinerealizat alături de violonistul Ştefan Horvath – a devenit un reper.

Pe lângă prezenţa sa constantă în zona muzicii clasice, Răzvan Suma a participat şi la proiecte mai puţin convenţionale, adresate unui public tânăr, deschis la inovaţie, cum ar fi colaborarea cu trupa Viţa de Vie, în aprilie 2013, când una dintre piesele albumului „Acustic” a fost înregistrată alături de Răzvan Suma.

Născut în 1977 la Cluj-Napoca, Răzvan Suma a urmat cursurile liceului de muzică din oraşul natal la clasa profesoarei Gabriela Todor. În anul 2000 a obţinut diploma de licenţă a Academiei de Muzică din Bucureşti la clasa maestrului Marin Cazacu, iar în 2002 a început programul de perfecţionare „Artist Diploma” la Longy School of Music – Cambridge – Statele Unite, la clasa profesorului Terry King.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe entertix.ro și myticket.ro – şi în librăriile Cărtureşti.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
24
25
1
2
3
4
6
8
10
11
15
16
17
18
20
22
23
24
25
29
30
31
1
2
3
4
5
6
Cristian Oroşanu- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
26/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Cristian Oroşanu Solişti: Corina Ibănescu - pian Constantin Sandu - pian W. A. Mozart: Concertul nr. 7 în [...]
BIG BANDUL RADIO- SIMONA STRUNGARU
27/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
Valentin Răduțiu - Jessica Cottis- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
28/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Jessica Cottis Solist: Valentin Răduțiu - violoncel E. Elgar: Concertul în mi minor pentru violoncel și orchestră, op. 85 S. Prokofiev: Simfonia [...]
Xavier de Maistre- Fayçal Karoui- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
05/03/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Fayçal Karoui Solist: Xavier de Maistre - harpă Fr. Schubert: Entr’acte nr. 3 Fr. A. Boieldieu: Concertul în [...]
Bogdan Zvorișteanu- Roberto Paternostro- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
07/03/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Roberto Paternostro Solist: Bogdan Zvorișteanu - vioară J. Brahms: Concertul în re major pentru vioară și orchestră, op. 77 R. [...]
Femeia, eterna poveste - ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ
09/03/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
      ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: ADRIAN GRIGORAȘ
CONCERT ANIVERSAR-CORUL ACADEMIC RADIO - 85 ANI
12/03/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    CONCERT ANIVERSAR CORUL ACADEMIC RADIO - 85 ANI Dirijor: Ciprian Ţuţu
BIG BANDUL RADIO - SIMONA STRUNGARU
13/03/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
Roxana Constantinescu- Gabriel Bebeșelea- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
14/03/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Gabriel Bebeșelea Solistă: Roxana Constantinescu - mezzosoprană A. Bruckner: Uvertura în sol minor R. Wagner: Wesendonck Lieder pentru mezzosoprană și orchestră [...]
DAVID GRIMAL- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
19/03/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
  Miercuri, 19 martie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Solist: DAVID GRIMAL J. S. Bach: Concertul în la minor pentru vioară și orchestră [...]
Alexandru Tomescu- Gabriel Bebeșelea- ONR-BBR
21/03/2025    
7:00 am - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO BIG BANDUL RADIO Dirijor: Gabriel Bebeșelea Solist: Alexandru Tomescu - vioară Ph. Glass: American four seasons pentru vioară și orchestră W. Marsalis: [...]
Răzvan Suma - Christopher Warren-Green- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
26/03/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Christopher Warren-Green Solist: Răzvan Suma - violoncel Adam Wesołowski: Songs of the Angels D. Șostakovici: Concertul nr. 1  [...]
BIG BANDUL RADIO- SIMONA STRUNGARU
27/03/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
  Joi, 27 martie 2025, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
Josu de Solaun - Gaetano d’Espinosa- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
28/03/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Gaetano d’Espinosa Solist: Josu de Solaun - pian Gaetano d’Espinosa: Andante für Dimitrij P. I. Ceaikovski: Concertul nr. 1 în si bemol minor pentru [...]
Mozart - R. Strauss - Ceaikovski
04/04/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Francesco Lecce-Chong Solist:  Pascal Deuber – corn W. A. Mozart: Uvertura operei Don Giovanni R. Strauss: Concertul nr. 2 în mi [...]
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ
06/04/2025    
5:00 pm - 7:30 pm
  Duminică, 6 aprilie 2025, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: Adrian Grigoras Cântăm cu haz
Events on 26/02/2025
Events on 27/02/2025
BIG BANDUL RADIO- SIMONA STRUNGARU
27 feb. 25
București
Events on 28/02/2025
Events on 05/03/2025
Events on 09/03/2025
Events on 12/03/2025
Events on 13/03/2025
BIG BANDUL RADIO - SIMONA STRUNGARU
13 mart. 25
București
Events on 19/03/2025
Events on 21/03/2025
Events on 26/03/2025
Events on 27/03/2025
BIG BANDUL RADIO- SIMONA STRUNGARU
27 mart. 25
București
Events on 28/03/2025
Events on 04/04/2025
Mozart - R. Strauss - Ceaikovski
4 apr. 25
București
Events on 06/04/2025
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ
6 apr. 25
București
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }