Pianista ALEXANDRA SILOCEA, aplaudată pe toate scenele importante ale lumii, invitată la Sala Radio  

Publicat in 02/11/2022

SCHIMBARE DE PROGRAM
ÎN CONCERTUL ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO
din 9 NOIEMBRIE 2022

Din cauza unei probleme de sănătate survenite ca urmare a unei accidentări, pianista ALEXANDRA SILOCEA, invitat special al concertului Orchestrei de Cameră Radio din data de 9 noiembrie 2022, va interpreta Mozart – Concertul nr. 17 în Sol major pentru pian şi orchestră în locul Concertului în la minor pentru pian şi orchestră semnat de Robert Schumann.

Celălalte două lucrări din programul serii rămân neschimbate:
Mozart: Muzica de balet din opera Idomeneo
Beethoven: Simfonia nr. 4

Pentru prima oară invitată să cânte alături de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, pianista ALEXANDRA SILOCEA a debutat pe marile scene ale lumii, precum Konzerthaus sau Musikverein din Viena, Carnegie Hall – New York, Bridgewater Hall din Manchester, Royal Festival Hall și Wigmore Hall din Londra, unde a avut onoarea de a interpreta la patru mâini alături de celebra Elisabeth Leonskaja, în cadrul concertului aniversar al acesteia, la împlinirea a 70 de ani.

Miercuri, 9 noiembrie 2022 (de la 19:00), Alexandra Silocea va cânta una dintre cele mai emoționante partituri de pian compuse vreodată: Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, singurul concert de acest gen semnat de ROBERT SCHUMANN.

Evenimentul de la Sala Radio se va derula sub bagheta lui LEO McFALL, câștigător al prestigiosului premiu Deutscher Dirigentenpreis (Premiul Dirijorilor Germani) în 2015 și dirijor șef al Orchestrei Simfonice din Vorarlberg – Austria. Concertul va debuta cu MOZART – muzica de balet din opera Idomeneo și se va încheia cu Simfonia a 4-a compusă de BEETHOVEN.

Printre colaborările recente ale dirijorului LEO McFALL se numără proiecte cu BBC Philharmonic, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestre Philharmonique de Toulouse, Orchestre Philharmonique de Monte-Carlo, Orchestre National de Lyon etc.

Leo McFall s-a bucurat de o frumoasă colaborare cu dirijorul Bernard Haitink, asistându-l în pregătirea concertelor cu Orchestra de Cameră a Europei, Orchestra Simfonică din Chicago, Royal Concertgebouw – Amsterdam, Orchestra Tonhalle – Zurich și Filarmonica din Viena. Născut în Marea Britanie, Leo McFall a studiat arta dirijorală la Academia Sibelius din Helsinki și a urmat studii de perfecționare la Universitatea de Arte din Zurich.

Debutul ALEXANDREI SILOCEA, din decembrie 2012, în Marea Britanie, alături de London Philharmonic Orchestra sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski a fost lăudat de presa de specialitate și a atras atenția lumii muzicale din Europa și SUA. În decembrie 2020, tot la invitația lui Vladimir Jurowski, Alexandra a interpretat Concertul nr. 3 „Lebewohl“ pentru pian și orchestră de Elena Kats-Chernin, în premieră europeană.

Alexandra a fost invitată la festivaluri precum Ravinia din Chicago, Brighton și Ryedale Festival din Marea Britanie sau Festivalul Enescu, unde a debutat în 2019 alături de Orchestra Simfonică Academică a Rusiei „Evgeny Svetlanov” și Vladimir Jurowski, interpretând Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Șostakovici. În 2021 a revenit la Festivalul Enescu alături de Rundfunk Sinfonieorchester Berlin și Vladimir Jurowski, prilej pentru care firma Bösendorfer a adus la București cele patru piane de concert necesare pentru lucrarea „Les Noces” („Nunta”) de Stravinski. Alexandra este artistă Bösendorfer de peste douăzeci de ani.

Pianista franceză de origine română, Alexandra Silocea a fost admisă la vârsta de 16 ani la Universität für Musik und darstellende Kunst din Viena, și apoi la Conservatoire National Supérieur de Musique et de Danse din Paris. Alexandra Silocea este docent la Conservatorul Friedrich Gulda din Viena si creatoarea noului format de concert, Klimt meets Bösendorfer – The Tree of Life, ce reunește muzică, poezie și un pian Bösendorfer dintr-o serie limitată. Primul concert al acestui proiect a avut loc la Kunsthistorisches Museum din Viena în septembrie 2022, cu ocazia aniversării a 160 de ani de la nașterea lui Gustav Klimt.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1
2
3
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }