Pentru prima oară împreună pe scenă:   Corul de Copii Radio și Corul de Copii al Radiodifuziunii Bulgare  

Publicat in 22 februarie 2024

Joi, 29 februarie 2024 (de la 19.00), CORUL DE COPII RADIO vă invită – la Sala Radio – la un concert extraordinar prezentat alături de CORUL DE COPII AL RADIODIFUZIUNII BULGARE (Children’s Choir of the Bulgarian National Radio). În cadrul unui program de cooperare internațională între Radio România și Radiodifuziunea Bulgară, cele două ansambluri vor concerta pentru prima dată împreună, la București, în cadrul unui eveniment dedicat excelenței corale.

„Programul acestui concert este spectaculos, pentru că atât corul nostru cât și cel bulgar pot să interpreteze cu ușurință lucrări de dificultate crescută, adăugând elemente de scenografie ce măresc emoția transmisă publicului. Vă așteptăm cu drag!”

– declară despre eveniment Răzvan Rădos, dirijorul Corului de Copii Radio

În programul serii vă veți bucura de un repertoriu extrem de variat. Ansamblul invitat de la Sofia va interpreta piese semnate de compozitori bulgari, dar și o lucrare de Franz Schubert, un tango de Astor Piazzolla, un aranjament după Bohemian Rhapsody – Freddie Mercury și un cântec tradițional japonez, semnat de compozitorul Hideo Kobayashi. Corul de Copii Radio a pregătit pentru acest eveniment lucrări de Pablo Casals, Frode Fjellheim, Karl Jenkins, Serge Folie, John Rutter, Marcos Leite, Javier Busto, Sabin Păutza, Dan Buciu și Anton Zeman.

Ansamblul de la Sofia se pregătește sub îndrumarea dirijoarei VENETSIA KARAMANOVA și a pianistei SIANA ATANASOVA și Corul de Copii Radio este pregătit de dirijorul RĂZVAN RĂDOS și de pianista MAGDALENA FAUR.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe entertix.ro și myticket.ro – şi în librăriile Cărtureşti.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
28
29
1
2
3
4
5
6
7
11
12
13
15
17
19
20
24
25
26
27
28
29
31
1
Stabat Mater - Pergolesi - Giulio Prandi
30/04/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Giulio Prandi N. A. Zingarelli: Sinfonia milanese nr. 5 în sol minor J. Haydn: Simfonia nr. 49 în fa minor, [...]
BIG BANDUL RADIO - Simona Strungaru
08/05/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru
Alexei Volodin - Sascha Goetzel - CONCERT REGAL
09/05/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
  Vineri, 9  mai 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO CONCERT REGAL Dirijor: Sascha Goetzel Solist: Alexei Volodin - pian E. Hübsch: Imnul Regal L. [...]
Concert aniversar  80 de ani - CORUL DE COPII RADIO
10/05/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
  CORUL DE COPII RADIO Dirijor: Razvan Rados Concert aniversar  80 de ani  
Finala Concursului Orchestra’s Conductor - OCR
14/05/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
  Miercuri, 14 mai 2025, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijori: Finalişti ai Concursului Orchestra’s Conductor Solist: Răzvan Dragnea - pian R. Schumann: Ouverture, [...]
Ceaikovski, Bartók - ONR - Gergely Madaras
16/05/2025    
12:00 am
  Vineri,  16 mai 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Gergely Madaras Solist: George Tudorache - vioară B. Bartók: Dansuri populare românești P. I. Ceaikovski: [...]
Concert aniversar Gheorghe Roșoga
18/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
  Duminică, 18 mai 2025, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: Adrian Grigoras Concert aniversar Gheorghe Roșoga
Săptămâna Internațională a Muzicii Noi – OCR
21/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Săptămâna Internațională a Muzicii Noi Dirijor: Marijn Simons Solişti: Alexandru Tomescu – vioară Cornelius Zirbo – violoncel Adriana Toacsen – pian Livia Teodorescu-Ciocănea: The Eritrean Ring [...]
Contemporan în România – BIG BANDUL RADIO – Simona Strungaru
22/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru Contemporan în România    
Săptămâna Internațională a Muzicii Noi – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
23/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Săptămâna Internațională a Muzicii Noi Dirijor: Radu Popa Soliști: Cadmiel Boțac – pian Mihai Fodorean – pian Adrian Iorgulescu: Crash (p.a.a.) Cristian Bence-Muk: Seven pentru două [...]
Weber, Wieniawski, Schubert – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
30/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Adrien Perruchon Solist: Florin Iliescu – vioară C. M. von Weber: Uvertura operei Oberon H. Wieniawski: Concertul nr. 1 în fa diez minor pentru [...]
Events on 30/04/2025
Events on 08/05/2025
Events on 09/05/2025
Events on 10/05/2025
Events on 14/05/2025
Events on 16/05/2025
Events on 18/05/2025
Concert aniversar Gheorghe Roșoga
18 mai 25
București
Events on 21/05/2025
Events on 22/05/2025
Events on 30/05/2025
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }