”PEISAJ DE IARNA”: concert de Craciun prezentat de CORUL DE COPII RADIO

Publicat in 10/12/2019

Atmosfera Crăciunului cu miros de brad și cozonac, cântecul de stea și așteptarea Moșului este recreată  în fiecare an, la Sala Radio, prin concertele de colinde devenite o tradiție!

”Startul” seriei de evenimente dedicate Crăciunului este dat duminică, 8 decembrie (19.00), de către CORUL DE COPII RADIO care vă invită, cu mic, cu mare, la concertul sugestiv intitulat ”PEISAJ DE IARNĂ”. Un adevărat ambasador cultural al României peste hotare și o ”pepinieră” de talente pentru scenele muzicale din România, Corul de Copii Radio va aniversa 75 de ani de existență în 2020.

Repertoriul serii, atent selecționat de dirijorul ansamblului, RĂZVAN RĂDOS, reunește colinde tradiționale românești ca Trei păstori, După datini colindăm, Sus boieri, Astăzi s-a născut Hristos, Am plecat să colindăm ș.a., alături de cântece de Crăciun internaționale ca Shchedryk (cunoscut colind ucrainean), fragmente din A Ceremony Of Carols, creație dedicată Crăciunului semnată de compozitorul britanic BENJAMIN BRITTEN și colinde tradiționale din Spania sau Grecia. Evenimentul se va derula cu participarea pianistei MAGDALENA FAUR (care semnează și o parte dintre aranjamentele muzicale) și va fi prezentat de actrița DELIA NARTEA.

La finalul concertului, Editura Casa Radio organizează, în foaierul central al Sălii Radio, o sesiune de autografe acordate de dirijorii Voicu Popescu și Răzvan Rădos pe cea de-a doua ediție a compact-discului „Colinde”. CD-ul conține colinde românești și de pretutindeni, cântece tradiționale de Crăciun, interpretate de glasurile cristaline ce compun Corul de Copii Radio, măiestrit condus de dirijorii Voicu Popescu și Răzvan Rădos, într-o înregistrare Radio România din 2018.

Albumul „Colinde” este disponibil, la preț de producător, la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31 sau prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziţionat de la partenerii de distribuţie, incluzând librăriile Humanitas şi Cărtureşti.

În 2015, Corul de Copii Radio a aniversat 70 de ani de existenţă, moment marcat prin participarea în Grecia, la Volos, în concertul de deschidere al Festivalului Internaţional de Muzică Evmelia, prin concertul aniversar “70 DE PRIMĂVERI” susţinut pe 25 aprilie 2015 (Sala Radio) şi prin participarea la Festivalul “George Enescu” 2015. În același an, Corul de Copii Radio s-a calificat – alături de alte 8 ansambluri din întreaga lume – în finala de la Munchen a uneia dintre cele mai prestigioase competiţii corale internaţionale: LET THE PEOPLES SING. Concursul este un apreciat eveniment din circuitul muzicii vocale, aflat sub auspiciile Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union).

Creat în 1945, Corul de Copii Radio e fost și este o adevărată şcoală de educaţie prin muzică a tinerelor generaţii și o ”pepinieră” de talente pentru scena muzicală românească. Aici au făcut primii pași în cariera artistică Ileana Cotrubaş, Silvia Voinea, Voicu Enăchescu, George Crăsnaru, Roxana Briban, Roxana Constantinescu şi mulţi alţii. Fondatorul corului, dirijorul Ion Vanica, urmat de Elena Vicica, Eugenia Văcărescu Necula și Voicu Popescu, au contribuit decisiv la parcursul artistic al ansamblului.

Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, Japonia, SUA şi Canada, au adus ansamblului Radio România preţioase distincţii şi premii. Mai mult, în 2004, corul a avut onoarea de a primi titlul de ”AMBASADOR CULTURAL AL UNIUNII EUROPENE”, acordat de către Federaţia Corurilor din Uniunea Europeană.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
27
28
1
2
3
4
5
6
8
9
10
11
15
17
18
19
20
22
23
24
25
1
2
Opera în concert - Cosi fan tutte - Mozart
29/01/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Toufic Maatouk Wolfgang Amadeus Mozart: Opera în concert - Cosi fan tutte Solişti: Andreea Soare, Fiordiligi Lilia Istratii, [...]
The magic of…Latin Jazz- BIG BANDUL RADIO
30/01/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
  BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU The magic of…Latin Jazz
Katharina Wincor- Alexandra Segal  - ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
31/01/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Katharina Wincor Solistă: Alexandra Segal  - pian J. Suk: Povestea unei seri de iarnă, op. 9 Fr. Chopin: Concertul nr. 2 [...]
Dmitri Matvienko- George Cosmin Bănică- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
07/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Dmitri Matvienko Solist: George Cosmin Bănică - vioară F. Mendelssohn: Concertul în mi minor pentru vioară și orchestră, op. 64 A. [...]
Valentin Şerban- Gabriel Bebeşelea- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
12/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
  ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Gabriel Bebeşelea Solist:  Valentin Şerban - vioară Fanny Hensel-Mendelssohn: Uvertura în do major F. Mendelssohn: Concertul în re minor [...]
SIMONA STRUNGARU- BIG BANDUL RADIO
13/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
  Joi, 13 februarie 2025, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
Gală de opera- Adela Zaharia- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
14/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Gală de operă Dirijor: David Crescenzi Solistă: Adela Zaharia - soprană CORUL ACADEMIC RADIO Dirijor: CIPRIAN ȚUȚU  
Concert Dragobetele sărută fetele - ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ
16/02/2025    
5:00 pm - 7:00 pm
    ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: ADRIAN GRIGORAȘ
Liviu Prunaru- Christopher Ward- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
21/02/2025    
7:00 am - 9:00 am
  ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Christopher Ward Solist: Liviu Prunaru - vioară G. Verdi: Uvertura operei Forța destinului M. Bruch: Concertul nr. 3 în re minor [...]
Cristian Oroşanu- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
26/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Cristian Oroşanu Solişti: Corina Ibănescu - pian Constantin Sandu - pian W. A. Mozart: Concertul nr. 7 în [...]
BIG BANDUL RADIO- SIMONA STRUNGARU
27/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
    BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
Valentin Răduțiu - Jessica Cottis- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
28/02/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Jessica Cottis Solist: Valentin Răduțiu - violoncel E. Elgar: Concertul în mi minor pentru violoncel și orchestră, op. 85 S. Prokofiev: Simfonia [...]
Events on 29/01/2025
Events on 30/01/2025
Events on 31/01/2025
Events on 12/02/2025
Events on 13/02/2025
SIMONA STRUNGARU- BIG BANDUL RADIO
13 feb. 25
București
Events on 14/02/2025
Events on 21/02/2025
Events on 26/02/2025
Events on 27/02/2025
BIG BANDUL RADIO- SIMONA STRUNGARU
27 feb. 25
București
Events on 28/02/2025
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }