Orchestra Națională Radio

Publicat in 22/02/2024

În 1928, o dată cu lansarea postului public de radio, s-a înfiinţat – din iniţiativa şi sub conducerea compozitorului și dirijorului Mihail Jora – Orchestra Radio (denumită ulterior Orchestra Simfonică Radio și astăzi Orchestra Națională Radio). Ansamblul Radio România a început să susțină concerte publice începând cu anul 1932.

Aproape un secol de activitate artistică înseamnă așadar istoria Orchestrei Naţionale Radio, ansamblu ce a marcat evoluția interpretării şi difuzării muzicii simfonice în România. Orchestra își prezintă concertul săptămânal (în zilele de vineri) în cadrul stagiunii anuale de nouă luni (octombrie-iunie) derulate la Sala Radio.

Construită în 1959 şi inaugurată în 1961, Sala Radio este cea mai mare sală de concerte simfonice din ţară (941 de locuri) şi singurul spațiu de acest gen care oferă posibilitatea de a realiza înregistrări în direct, la calitate digitală. Orga Sălii Radio este cea mai mare din țară şi din sud-estul Europei – 7.600 de tuburi – și a fost construită în Cehia, în 1960.

La pupitru s-au aflat, de-a lungul timpului, mari dirijori și compozitori români ca George Enescu, Ionel Perlea, Alfred Alessandrescu, Theodor Rogalski, Constantin Silvestri, Iosif Conta, Emanuel Elenescu, Sergiu Comissiona, Ion Baciu, Cristian Mandeal, Christian Badea, Horia Andreescu, Tiberiu Soare ș.a.

În ultimele decenii, pe afişele Orchestrei Naţionale Radio au figurat, alături de nume mari ale şcolii româneşti de muzică, prestigioşi invitaţi din lumea concertistică internaţională. Printre aceştia, îi amintim pe: dirijorii Carlo Zecchi, Igor Markevitch, Ion Marin, Michel Plasson, Maxim Şostakovici, Neil Thomson și solişti vocali celebri ca Luciano Pavarotti, Andrea Bocelli, José Carreras, Placido Domingo, Montserrat Caballé, Angela Gheorghiu, Ileana Cotrubaş, Ruxandra Donose ș.a. De asemenea, au fost aplaudați alături de Orchestra Națională Radio mari pianişti ca Radu Lupu, Marta Argerich, Valentin Gheorghiu, Dan Grigore, Sviatoslav Richter, Mihaela Ursuleasa, violoniştii Yehudi Menuhin, Isaac Stern, David Oistrah, Maxim Vengerov, Vadim Repin, Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru, Liviu Prunaru, Sarah Nemțanu și violonceliştii – Natalia Gutman, Mstislav Rostropovici, Franz Helmerson.

Repertoriul ansamblului este unul foarte vast și divers, pe afișele concertelor fiind regăsite capodopere ale tuturor epocilor, de la muzica barocului la lucrări ale contemporaneităţii. Mai mult decât oricare formaţie de profil simfonic din România, Orchestra Naţională Radio își propune difuzarea creaţiei compozitorilor români. Formaţia este ansamblul cu cel mai mare număr de prime audiţii ale creatorilor autohtoni, promovând lucrările acestora în sala de concert, pe calea undelor, prin înregistrări speciale pentru disc şi Fonoteca de Aur.

Orchestra Naţională Radio s-a impus şi în afara ţării prin turneele întreprinse în Franţa, Italia, Germania, Spania, Elveţia, Rusia, Grecia, Japonia, China etc. – şi prin participările la festivaluri internaţionale, evenimente care i-au confirmat pretutindeni prestigiul. Producţia acestei orchestre de elită a fost onorată cu importante distincţii naţionale şi internaţionale pentru discurile realizate: Charles Cros – Franţa; Puerta del Sol – Uruguay, Koussevitzky – SUA.

Printre evenimentele importante care au adus Orchestra Naţională Radio în prim planul vieţii culturale româneşti în decursul ultimelor stagiuni se numără : participările la Festivalul Internaţional “George Enescu”, la cele patru ediţii ale Festivalului RadiRo – eveniment internaţional dedicat orchestrelor radio, organizat de Radio România – concertele extraordinare dedicate Zilei Regalităţii în România şi cele susţinute alături de prestigioşi artişti de talie internaţională ca Richard Galliano, Viorica Cortez, Leontina Văduva, Elena Moşuc, Teodora Gheorghiu, Roxana Constantinescu etc.

            Turneele internaţionale la Expoziţia Mondială de la Shanghai sau la Shanghai Spring International Music Festival, la Varna Summer Fest sau la Festivalul Balchik Classic Days, dar şi cel mai recent turneu al ansamblului, în septembrie 2014, în capitala Malaeziei (invitaţie în cadrul manifestării internaţionale World Summit on Media for Children) atestă toate valoarea Orchestrei Naţionale Radio.

dr. Grigore Constantinescu

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
11
12
13
14
18
20
21
25
26
27
28
30
1
2
CONCERT REGAL – R. Azoiței – ONR
10/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Dimitris Botinis Solist: Remus Azoiței – vioară E. Hübsch: Imnul Regal M. Bruch: Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară [...]
15 mai
15/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO ÎNCHIDERE FESTIVAL CellEAST Dirijor: Cristian Oroşanu Solişti:  Denis Severin  – violoncel               Răzvan Suma  – violoncel Atanas Krastev  – violoncel C. Ph. [...]
16 mai
16/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU TBC
17 mai
17/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Seară spaniolă Dirijor: Gabriel Bebeșelea Solistă: Leticia Moreno – vioară Ed. Lalo: Simfonia spaniolă în re minor pentru vioară și orchestră, op. M. de Falla: Tricornul [...]
19 mai
19/05/2024    
5:00 pm - 7:00 pm
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: Adrian Grigoraş
SIMN – OCR – Vlad Maistorovici
22/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO SIMN Dirijor: Vlad Maistorovici Solişti: Sorin Rotaru – percuţie Veronica Anușca – soprană Simonida Luțescu – soprană Octavian Nemescu: Scară lăuntrică pentru [...]
23 mai
23/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
CORUL ACADEMIC RADIO SIMN Dirijor: Ciprian Țuțu  
24 mai
24/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO SIMN Dirijor: Cristian Mandeal Solistă: Adriana Toacsen – pian Mihaela Vosganian: Broken  (p.a.a.) George Balint: Concert pentru pian și orchestră  (p.a.a.) Călin Ioachimescu: Simfonia [...]
29 mai
29/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor:  Daniel Manasi Solistă: Analia Selis INTERBELIC
Florian Mitrea – G. Mengoli – ONR
31/05/2024    
7:00 am - 9:00 am
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Giuseppe Mengoli Solist: Florian Mitrea M. Ravel: La Valse M. Ravel: Concertul în sol pentru pian și orchestră I.Stravinski: Pasărea de [...]
01 iun.
01/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Jazz for kids BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
Events on 10/05/2024
Events on 15/05/2024
Events on 16/05/2024
16 mai
Events on 17/05/2024
Events on 19/05/2024
Events on 22/05/2024
SIMN – OCR – Vlad Maistorovici
22 mai 24
București
Events on 23/05/2024
23 mai
23 mai 24
București
Events on 24/05/2024
24 mai
24 mai 24
București
Events on 29/05/2024
29 mai
29 mai 24
București
Events on 31/05/2024
Events on 01/06/2024
01 iun.
1 iun. 24
București
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.