Orchestra de Cameră Radio

Publicat in 22/02/2024

După două decenii de existenţă a primei formaţii de concert la Radio România, a apărut necesitatea organizării unui ansamblu adiţional, menit să contribuie la fondul muzical de înregistrări. În 1947 conducerea Radiodifuziunii Române a hotărât înfiinţarea Orchestrei de Studio.

În peste 30 de stagiuni, acest ansamblu a îmbinat activitatea de realizare în studio a înregistrărilor speciale destinate transmisiilor radio, cu prezenţa pe podiumul de concert. Prin varietatea repertoriului abordat (baroc, clasicism, muzica sec. XX etc.) şi prin cooptarea de solişti instrumentişti sau vocali, Orchestra de Studio a Radiodifuziunii Române a evoluat calitativ oferind emisiunilor muzicale numeroase titluri. Desigur, meritul aparţine în egală măsură maeştrilor aflaţi la pupitrul dirijoral: Constantin Silvestri, Mendi Rodan, Constantin Bobescu, Carol Litvin, Ludovic Bács.

Din 1990, Orchestra de Studio s-a transformat în Orchestra de Cameră Radio. Actualul dirijor al Orchestrei de Cameră Radio este Cristian Brâncuşi.

Cu o stagiune permanentă de concerte şi înregistrări, acest ansamblu este o prezenţă activă şi atractivă în viaţa muzicală românească. Concertele susţinute la Sala Radio, în deplasări în ţară sau turneele în străinătate s-au constituit în adevărate evenimente muzicale. Succesul festivalurilor Bach-250, Haydn, Schubertiada, Mozart – 250, Händel & Haydn, cele cinci ediţii ale Festivalului Internaţional de Chitară, Festivalul Internaţional de Bandoneon şi Acordeon, Festivalul Seri cu orgă la Sala Radio, nu ar fi fost posibile fără contribuţia deosebită a Orchestrei de Cameră Radio.

Numeroasele lucrări înregistrate, multe în primă audiţie absolută, dintre care o parte fixate pe CD-uri, completează imaginea activităţii acestui ansamblu muzical. De numele Orchestrei de Cameră Radio este legată monumentala realizare a Integralei concertelor pentru pian şi orchestră de W.A. Mozart, în versiunea interpretativă a pianistei Dana Borşan, un eveniment discografic în premieră absolută în istoria muzicii româneşti.

Repertoriul specific al formaţiei s-a axat şi pe promovarea unor lucrări mai puţin cunoscute, în primă audiţie românească, oferta diversă şi interesantă fiind unul dintre punctele de atracţie pentru publicul meloman. La aceasta se adaugă şi o bogată reprezentare a muzicii româneşti.

La faima ansamblului, de-a lungul istoriei sale de peste jumătate de secol, au contribuit aproape toţi dirijorii români importanţi, precum şi maeştrii ce fac parte din elita vieţii muzicale internaţionale: Horia Andreescu, Enrique Garcia Asensio, Marco Balderi, Gabriel Bebeşelea, Jean Pierre Berlingen, Francois Xavier Bilger, Robert Bokor, Amaury du Closel, Iosif Conta, Peter Csaba, Lawrence Foster, Christopher Wareen Green, Leonid Grin, Tetsuji Honna, I.Ionescu-Galati, Cristian Mandeal, Camil Marinescu, Paul Meyer, Milen Nachev, Thomas Rösner, Roberto Salvalaio, Deja Savic, Gerd Schaller, Tiberiu Soare, Ralf Sochaczewsky, Neil Thomson, Gian Luigi Zampieri, Jin Wang ş.a.

S-a remarcat prezenţa unor solişti români de prestigiu din ţară şi din străinătate: Cristina Anghelescu, Dana Borşan, Dana Ciocârlie, Viorica Cortez, Ileana Cotrubaş, George Crăsnaru, Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu, Valentin Gheorghiu, Daniel Goiţi, Dan Grigore, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, Silvia Marcovici, Mihaela Martin, Horia Mihail, Eugenia Moldoveanu, Mariana Nicolesco, Adina Niţescu, Aurelian Octav Popa, Liviu Prunaru, Ion Ivan Roncea, Eugen Sârbu, Georgeta Stoleriu, Răzvan Suma, Eduard Tumagian, Alexandru Tomescu, Mihaela Ursuleasa, Lory Wallfsch, Bogdan Zvorişteanu, ş.a.

Se cuvin menţionate şi numele unor importanţi oaspeţi străini: Emanuel Abbühl, Dmitri Alexeev, Yossi Arnheim, Claudi Arimany, Pierre-Yves Artaud, Brigitte Balley, Igor Bezrodnii, Gabriel Bianco, Daniel Blumenthal, Vladimir Bunin, Grace Bumbry, Marc Coppey, Costas Cotsiolis, Christopher Czaya-Sager, Aniello Desiderio, Richard Galliano, Lorenzo Gatto, Elina Garanča, David Grimal, Rivka Golani, Natalia Gutman, Monique Haas, Barbara Hendricks, Patricia Kopatchinskaja, Elisabeth Leonskaja, Misha Maisky, Carlo Marchione, Dominique Merlet, Alexis Mouzourakis, Vasso Papandoniou, Michel Portal, Susana Prieto, Hiroko Sakagami, Peter Soave, Pavel Steidl, Gerhard Reichenbach, Katia Ricciarelli, Michael Roll, Laura Vukobratovic, Andreas von Wagenheim, Sonia Wieder Atherton ş.a.

Promovarea tinerilor dirijori şi interpreţi români face parte din strategia de management a acestei orchestre constituite, la rândul său, preponderent din valoroşi tineri muzicieni.
Turneele peste hotare în Rusia, Ucraina, Austria, Spania, Franţa, Italia, Japonia, Grecia, Cipru, Germania, Coreea de Sud, înregistrările pe discuri, filmele de televiziune, participările la ediţiile Festivalului Internaţional George Enescu, ale Festivalului Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi au determinat aprecierile din partea publicului şi a presei de specialitate.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
1
2
3
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }