Nominalizată la Premiile Grammy, mezzosoprana Roxana Constantinescu invitată la Sala Radio

Publicat in 10 martie 2025

10.03.2025

 

 

Nominalizată la Premiile Grammy pentru înregistrarea cu „Pulcinella” de Stravinski (dirijată de Pierre Boulez), mezzosoprana Roxana Constantinescu, una dintre marile voci lirice născute în România și care se bucură în prezent de o carieră fulminantă pe scenele mari ale lumii, este invitată la Sala Radio!

Vineri, 14 martie 2025 (19.00), aveți șansa de a o aplauda alături de Orchestra Națională Radio și sub bagheta cunoscutului dirijor Gabriel Bebeșelea, dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu” și director artistic al ansamblului de instrumente de epocă și al festivalului „Musica Ricercata”.

Roxana Constantinescu și-a început cariera ca solistă în ansamblul Operei de Stat din Viena și printre angajamentele sale recente se numără concertul și înregistrarea operei „Norma” cu San Francisco Classical Recording Company, reprezentații cu „I Puritani” (V. Bellini) și „Stabat Mater” (Dvořák) alături de Filarmonica din Dresda, recitaluri la Roma, Paris și Viena sau concerte cu Orchestra Radio din Bilbao și Orchestra Gulbenkian Lisabona.

A debutat de curând la Opera din Paris în „Alcina” de Händel, a interpretat rolul titular în „Juditha Triumphans” (de Vivaldi) la Opera Națională Greacă (o producție Mezzo TV) și a fost invitată a numeroase teatre lirice: La Fenice (Veneția), Los Angeles Opera, Zürich Opera, Théâtre du Capitole (Toulouse), New National Theatre Tokyo, Beijing Opera, Teatro dell’Opera di Roma ș.a. A colaborat cu marii dirijori Seiji Ozawa, Pierre Boulez, Riccardo Muti, Fabio Luisi, Gustavo Dudamel, Lawrence Foster etc. și a concertat cu orchestre renumite, precum Chicago Symphony, orchestrele filarmonice din Viena, Los Angeles, München, Orchestra Radiodifuziunii Bavareze, Toronto Symphony ș.a. Roxana Constantinescu s-a născut în București și a absolvit Universitatea Națională de Muzică la clasa renumitei soprane Maria Slătinaru Nistor, urmând apoi studii de specializare la Universitatea de Muzică din Viena și un dublu masterat la München.

 

La Sala Radio o veți asculta interpretând una dintre partiturile semnate de Wagner: Wesendonck Lieder pentru mezzosoprană și orchestră, o serie de cinci cântece compuse inițial pentru voce și pian. Geneza lucrării este înconjurată de poveste și de intrigi: liedurile sunt concepute de Wagner pornind de la poemele semnate de poeta Mathilde Wesendonck. În 1849, forțat de circumstanțe politice să părăsească de urgență regiunea Saxoniei (ca urmare a revoluției din 1848), compozitorul se refugiază (împreună cu soția sa) în Elveția, la Zurich, unde este găzduit și susținut financiar de un prieten înstărit: comerciantul de mătase Otto Wesendonck.

Astfel, Wagner face cunoștință cu frumoasa și talentata soție a lui Otto, poeta Mathilde Wesendonck. Între compozitor și Mathilde se naște o poveste de dragoste a cărei concretizare sunt aceste piese, create de Wagner pe baza poemelor scrise de Mathilde și inspirate de pasiunea dintre cei doi. Tematica celor cinci piese evocă subiecte filozofice și spirituale inedite, cum ar fi compasiunea îngerilor care riscă forța gravitației pentru a duce spiritele pământești la cer, rugămintea adresată Timpului de a-și opri curgererea neîncetată, așa încât cel ce se roagă să poată experimenta starea de gol interior a ființei pure, dorința de disoluție a ființei ș.a.

Seara de la Sala Radio se va deschide cu Uvertura în sol minor, semnată de compozitorul austriac Anton Bruckner (un mare admirator al lui Wagner) și se va încheia cu Simfonia nr. 3, o altă creație concepută de Bruckner.

 

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online (pe site-urile celor două posturi de radio) și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

 

Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro. Biletele se pot achiziționa și de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.salaradio.ro – secțiunea Bilete.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
31
1
2
3
5
7
8
12
13
14
15
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
1
2
3
4
Mozart - R. Strauss - Ceaikovski
04/04/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Francesco Lecce-Chong Solist:  Pascal Deuber – corn W. A. Mozart: Uvertura operei Don Giovanni R. Strauss: Concertul nr. 2 în mi [...]
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ
06/04/2025    
5:00 pm - 7:30 pm
  Duminică, 6 aprilie 2025, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: Adrian Grigoras Cântăm cu haz
Luiza Zan Simfonic  - OCR
09/04/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Luiza Zan Simfonic Dirijor: Andrei Petrache Invitaţi: Răzvan Florescu - vibrafon Philip Goron - tobe, percuţie Mike Alex - chitară bas [...]
Florin Ristei - BIG BANDUL RADIO - Simona Strungaru
10/04/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
  BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru Altfel de magie Solist: Florin Ristei
Beethoven - Saint-Saëns - Mendelssohn
11/04/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
  ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Laurent Zufferey Solist: Răzvan Suma - violoncel L. van Beethoven: Uvertura Egmont, op. 84 C. Saint-Saëns: Concertul nr. 1 în [...]
Poveste din Bucureştiul de Odinioară - BIG BANDUL RADIO - SIMONA STRUNGARU
16/04/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
în deschidere Gala Premiilor Radio România Cultural BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU Invitată: Miruna Ionescu  
Brahms: Un Recviem German - ONR
17/04/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Guillermo García Calvo Soliști: Aida Pascu - soprană Liviu Holender - bariton J. Brahms: Un Recviem German, op. 45 Corul Academic [...]
Stabat Mater - Pergolesi - Giulio Prandi
30/04/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Giulio Prandi N. A. Zingarelli: Sinfonia milanese nr. 5 în sol minor J. Haydn: Simfonia nr. 49 în fa minor, [...]
Events on 04/04/2025
Mozart - R. Strauss - Ceaikovski
4 apr. 25
București
Events on 06/04/2025
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ
6 apr. 25
București
Events on 09/04/2025
Luiza Zan Simfonic  - OCR
9 apr. 25
București
Events on 10/04/2025
Events on 11/04/2025
Events on 17/04/2025
Brahms: Un Recviem German - ONR
17 apr. 25
București
Events on 30/04/2025
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }