Nominalizata la Paris pentru premiile „Victoires de la Musique Classique”, pianista DANA CIOCARLIE revine in Romania!

Publicat in 12/03/2019

Pianista DANA CIOCÂRLIE – unul dintre muzicienii români care se bucură de o carieră internațională de succes – este invitată să susțină marți, 12 martie (19.00) un recital de pian pe scena Sălii Radio! Profesor la Școala Normală de Muzică „Alfred Cortot” din Paris și profesor de muzică de cameră la Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans din Lyon, pianista Dana Ciocârlie a primit, în 2017, titlul de „Artist Yamaha” din partea Yamaha Music Europe.

În plus, în 2018, Dana Ciocârlie a făcut parte dintre cei trei finaliști nominalizați la „Victoriile Muzicii Clasice”/„Victoires de la Musique Classique” – premiu anual acordat în Franța pentru performanță în muzica clasică. Nominalizarea artistei s-a datorat proiectului pe care l-a inițiat în jurul Integralei pentru pian, ce poartă semnătura lui Robert Schumann. Integrala a fost înregistrată în perioada 2012 – 2016 cu prilejul a 15 concerte publice susținute în Palatul Béhague, sediul Ambasadei României la Paris. În octombrie 2017, cu prilejul lansării Integralei Schumann, Dana Ciocârlie a susținut pe una dintre cele mai importante scene pariziene – Teatrul Champs Élysées – un concert dedicat integral lui Robert Schumann.

În cadrul evenimentului de la Sala Radio, Dana Ciocârlie propune publicului român un program ce reunește lucrări de Schubert: 16 Dansuri Germane (Deutsche tänze), Schumann: Novelete nr. 1 şi 2 și
Carnaval vienez, Ligeti: Musica Ricercata și 3 Piese pentru pian semnate de compozitorul român Paul Constantinescu.

Dana Ciocârlie a studiat la București și la Paris și talentul său a fost recunoscut prin numeroase premii internaționale la competiții de prestigiu.

Numeroasele sale recitaluri pe toate meridianele lumii, concertele de muzică de cameră sau cu orchestra au purtat-o în Statele Unite ale Americii (Boston, New York, Houston, Los Angeles), Canada, Japonia, China, Hong Kong, Indonezia, Europa (Germania, Elveția, Spania, Belgia, Luxemburg, Italia, Olanda, România).  În Franța a fost aplaudată la Paris: Cité de la Musique, Radio France, Muzeul Orsay, Auditorium-ul Louvre, Teatrul Champs-Elysées, Teatrul Châtelet, Amfiteatrul Operei Bastille, Sala Pleyel, Sala Gaveau, Teatrul Bouffes du Nord ș.a., dar și la Festivalul MIDEM – Cannes, Opera din Lyon, Opera din Dijon, Arsenal din Metz, Sala Molière din Lyon, Teatrul Național La Criée din Marsilia, Sala Poirel din Nancy etc.

A evoluat sub bagheta unor dirijori de prestigiu, precum : Lawrence Foster, Yoav Talmi, Edmon Colomer, Horia Andreescu, Christian Zacharias etc. Dana Ciocârlie are un repertoriu vast, de la Bach până la compozitorii contemporani ai zilelor nostre. Unii dintre aceștia i-au dedicat opere, precum Nicolas Bacri, Edith Canat de Chizy, Karol Beffa, Frédéric Verrières, Helena Winkelman, Dan Dediu.

Recent, Dana Ciocârlie a cântat sub bagheta lui Lawrence Foster, cu Orchestra „Novosibirsk”, în cadrul Festivalului „The Trans-Siberian Festival of the Arts”, din Novosibirsk. A cântat cu cvintetul de coarde al Filamonicii din Berlin și a susținut mai multe recitaluri în Japonia, un concert la Montréal și un turneu în China.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
28
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.