Nicolae Moldoveanu, la pupitrul Orchestrei Naționale Radio

Publicat in 19/01/2018

Dirijorul Nicolae Moldoveanu se va afla la pupitrul Orchestrei Naționale Radio vineri, 19 ianuarie, ora 19.00, la Sala Radio, într-un concert pe al cărui afiș se vor regăsi Dansurile din Galanta, de Z. Kodály, Concertul în mi minor pentru vioară şi orchestră, op. 64, de F. Mendelssohn, și Simfonia nr. 3 în mi bemol major, op. 97 – Renana, de R. Schumann. Violonista Cristina Anghelescu va fi solista invitată a serii. Concertul va fi organizat în colaborare cu Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București.

Cu o personalitate muzicală complexă, fiind dirijor, dar și violonist, corepetitor și organist, Nicolae Moldoveanu a absolvit Academia Regală de Muzică din Londra, susține cu regularitate concerte alături de orchestre prestigioase din Europa și este deopotrivă interesat de operă, un alt gen în care excelează, colaborând cu opere din Suedia, Canada sau Marea Britanie.

Solistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio România, Cristina Anghelescu este o prezenţă activă pe scena muzicală românească. A fost invitată să concerteze în săli renumite ca Schauspielhaus din Berlin, Ceaikovski Hall din Moscova, Teatro Monumental y Auditorium din Madrid, Smetana Hall, din Praga, St. John’s Smith Square din Londra, sau Finlandia Hall din Helsinki. A efectuat numeroase turnee în Europa, dar și în Taiwan, America de Sud şi cea de Nord și în Africa de Sud.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro. 

Nicolae Moldoveanu

Complexitatea personalităţii artistice a muzicianului Nicolae Moldoveanu ni se descoperă în ipostazele de violonist, corepetitor, organist şi, nu în ultimul rând, în cea de dirijor. Nicolae Moldoveanu s-a născut la Hunedoara, a studiat apoi vioara la Deva, parcursul său muzical ducându-l ulterior la Conservatorul din Leipzig, unde va studia orga. Atras de măiestria artei dirijorale, Nicolae Moldoveanu a urmat cursurile Conservatorului din Zürich, apoi a studiat la Basel şi Berna.

A beneficiat de îndrumarea unor profesori renumiţi precum: Wilfried Böttcher, Antal Doráti, Horst Stein şi Ralf Wikert. Dintre dirijorii alături de care a avut prilejul de a face cursuri de master îi enumerăm pe Colin Metters, Leonard Slatkin, Sir Colin Davis, Lothar Zagrosek, Ilya Musin, Sir Roger Norrington şi Sergiu Celibidache, cel care a avut o influenţă covârşitoare asupra devenirii sale artistice.

Nicolae Moldoveanu este un ilustru absolvent al Academiei Regale de Muzică din Londra, fiind distins cu două importante premii: Premiul Edwin Samuel Dove şi Premiul Ricordi. Dirijorul este invitat al unor prestigioase orchestre din întreaga lume, alături de care susţine concerte primite cu aprecieri de public: Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Radio din Olanda, BBC Concert, BBC Philharmonic, Orchestra Filarmonicii din Malaysia, Orchestra de Cameră din Stockholm, Manchester Camerata, Orchestra Naţională din Johannesburg, Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, Orchestra de Cameră din Scoţia, Orchestra Simfonică din Islanda, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Filarmonicii din Varşovia, Orchestra Simfonică din Birmingham, Melbourne Symphony, Orchestra Filarmonicii George Enescu.

Opera este un alt gen în care Nicolae Moldoveanu excelează, fiind invitat în mod curent al operelor din Malmö și Toronto, precum şi al Operei Regale din Londra. Nicolae Moldoveanu a fost numit Arts Council Young Conductor al orchestrelor din Bournemouth, devenind în anul 1996 şi dirijor rezident. English Sinfonia l-a numit dirijor principal în anul 1998, iar între anii 2002 și 2008 a ocupat funcţia de dirijor invitat asociat al London Mozart Players. Până în 2012 Nicolae Moldoveanu a fost şi dirijor al orchestrei Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca.

Palmaresul său artistic este completat şi cu înregistrări la South Africa Broadcasting Corporation, Radiodifuziunea bavareză, Radio 3 BBC.

Maestrul Nicolae Moldoveanu este un apreciat colaborator al Orchestrei Regale din Londra, iar pentru a interpreta în concert Simfonia nr. 3 cu orgă de Saint-Saëns alături de această celebră orchestră, municipalitatea din Northampton (localitatea în care a avut loc concertul) a aprobat chiar închirierea unei orgi de concert.

Noemi Vidu

Cristina Anghelescu

Cristina Anghelescu a început studiul viorii la vârsta de 6 ani cu tatăl său, violonistul Aurelian Anghelescu, cel care i-a îndrumat cu atenţie şi profesionalism formarea artistică. Ulterior, Cristina Anghelescu a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti, la clasa maestrului Ştefan Gheorghiu (discipol al lui David Oistrakh) şi în prezent este solistă a Orchestrelor și Corurilor Radio din București.

Este câştigătoarea concursurilor internaţionale Jean Sibelius, Helsinki, 1990, Alberto Curci, Napoli, 1983, Dr. Luis Sigall, Viña del Mar, 1985, Chile şi Andria, 1991, câştigând de asemenea premiul V la  Concursul J. Thibaud, Paris, în 1981, premiul IV la Concursul Tibor Varga, Sion, 1983  şi premiul IV la Concursul P. I. Ceaikovski, Moscova, în 1986.

Prezenţă activă pe toate scenele din România încă din perioada studenţiei, Cristina Anghelescu a fost invitată şi reinvitată să concerteze în săli renumite ca Schauspielhaus din Berlin; Tschaikowsky Hall, Moscova; Teatro Monumental y Auditorium, Madrid; Smetana Hall, Praga; St. John’s Smith Square, Londra; Finlandia Hall, Helsinki. A concertat, de asemenea, alături de orchestre importante, la Dresda, Paris, Praga, Bratislava, Caracas, Moscova, Budapesta, Londra, Orchestrele Radio Helsinki, Madrid, Filarmonica din Moscova, etc. A colaborat cu maeştri cunoscuţi ca Leif Segerstam, Jukka Pekka Saraste, Erich Bergel, Yuri Simonov şi cu toţi dirijorii români. A efectuat numeroase turnee şi recitaluri în Europa, dar și în Taiwan, America de Sud şi cea de Nord, Africa de Sud, a fost invitată a Festivalului Prague Spring şi la Helsinki Festival. A efectuat numeroase înregistrări, multe dintre ele editate pe CD, cu concerte de Mozart, Ceaikovski, Mendelssohn-Bartholdy, Anotimpurile de Vivaldi şi cu cele două Concerte de George Lloyd, alături de renumita orchestră Philarmonia din Londra.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
26
27
28
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }