Mozart, Haydn si Bartók la Sala Radio

Publicat in 27 noiembrie 2019

O călătorie prin clasicismului muzical austriac prin doi compozitori al căror nume a marcat istoria muzicii: MOZART și HAYDN, dar și una dintre cele mai cunoscute lucrări semnate de apreciatul compozitor maghiar BÉLA BARTÓK – suita Dansuri populare româneşti  – este ceea ce vă propune miercuri, 27 noiembrie (19.00), Orchestra de Cameră Radio în concertul său de la Sala Radio.

La pupitrul ansamblului se va afla dirijorul român MIHNEA IGNAT, a cărui activitate artistică a reunit în ultimii ani mai ales succese repurtate pe scene din Spania. În prezent este director muzical al Orchestrei Simfonice din Elche (Spania), a ocupat aceeași poziție la Orchestra Simfonică a Universității din Alicante, s-a aflat la pupitrul Orchestrei Simfonice Radio din Madrid, Orchestrei Simfonice Regale din Sevilla, Filarmonicii din Malaga ș.a și a fost dirijor asociat al Orchestrei Naționale Simfonice din Republica Dominicană.

Mihnea Ignat a fost apreciat la cele mai importante competiții de dirijat din lume: în 2010 a primit premiul special acordat de Orchestra Filarmonică Toscanini, în cadrul competiției închinate marelui dirijor Arturo Toscanini (Parma, Italia). De asemenea, a fost semifinalist al Concursului de Dirijat Donatella Flick (Londra, 2008) și al Concursului Internațional de Dirijat Georg Solti (Frankfurt, 2008). Este dirijor invitat al Operei Naționale București.

Evenimentul va fi un prilej de a-l aplauda și pe pianistul HORIA MIHAIL, care va interpreta Concertul pentru pian și orchestră nr. 12 de MOZART. În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte în Danemarca, Germania, Spania, Argentina, Chile, Statele Unite, China, Malayesia, Japonia ș.a.

Seara de la Sala Radio se va încheia cu Simfonia nr. 104  – Londoneza – ultima simfonie compusă de HAYDN (în 1795), care este considerat un adevărat ”părinte” al genului simfoniei. Lucrarea face parte dintr-o suită de 12 simfonii londoneze create de marele compozitor austriac în anii petrecuți în capitala britanică.

HORIA MIHAIL, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio, a concertat cu majoritatea orchestrelor simfonice din România și a susținut apreciate recitaluri în străinătate. După 14 ani de studii în țară, a urmat cursurile Universităţii din Illinois, obţinând diplomele de absolvire şi de masterat în 1995. După ce a fost lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov în 2002, ca solist al Filarmonicii şi membru al deja cunoscutei formaţii ”Romanian Piano Trio”, alături de violonistul Alexandru Tomescu şi violoncelistul Răzvan Suma, cu care a prezentat concerte de mare succes în ţară şi străinătate.

În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte în Germania, Franța, Portugalia, Marea Britanie, Danemarca, Argentina, Chile, Statele Unite, China, Malayesia sau Japonia. Horia Mihail este, de asemenea, implicat în turneele anuale Pianul călător, Duelul viorilor, alături de Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, Flautul de aur, alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi Vioara lui George Enescu la sate, alături de Gabriel Croitoru.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro. Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
l
m
m
j
v
s
d
l
m
m
j
v
s
d
30
31
3
4
5
6
7
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
27
28
1
2
3
01 apr.
01/04/2026    
7:00 pm - 8:30 pm
  Miercuri 1 aprilie 2025, ora 19.00 Corul Academic Radio Dirijor: Ciprian Țuțu
02 apr.
02/04/2026    
7:00 pm - 8:30 pm
  Joi, 2 aprilie 2026, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru Invitat: Amphitrio  
08 apr.
08/04/2026    
7:00 pm - 8:30 pm
  Miercuri, 8 aprilie 2026, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Cristian Mandeal Solistă: Elena Bashkirova - pian W. A. Mozart: Simfonia nr. 26 [...]
09 apr.
09/04/2026    
7:00 pm - 8:30 pm
  Joi, 9 aprilie 2026, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Radu Popa W. A. Mozart: Concertul nr. 23 în la major pentru pian și [...]
22 apr.
22/04/2026    
7:00 pm - 8:30 pm
  Miercuri, 22 aprilie 2026, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Giulio Prandi Solistă: Eleonora Bellocci - soprană N. Jommelli: Ciaccona în mi bemol major W. [...]
23 apr.
23/04/2026    
7:00 pm - 8:00 pm
  Joi, 23 aprilie 2026, ora 19.00 Ode to a Master – The Spirit of Garbis Dedeian Cătălin Milea și membri ai Big Bandului Radio [...]
24 apr.
24/04/2026    
7:00 pm - 8:30 pm
  Vineri, 24 aprilie 2026, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Stefan Geiger Solist: Andrei Kavalinski - trompetă F. Mendelssohn: Trompeten Overture în do major, [...]
25 apr.
25/04/2026    
7:00 pm - 8:30 pm
    Sâmbătă, 25 aprilie 2025, ora 19.00 Corul de Copii Radio Dirijor: Răzvan Rădos  
26 apr.
26/04/2026    
5:00 pm - 7:00 pm
  Duminică, 26 aprilie 2026, ora 17.00 Orchestra de Muzică Populară Radio și prietenii Dirijor: Adrian Grigoraş Invitat: Ansamblul profesionist ”Dor românesc” – 30 de [...]
29 apr.
29/04/2026    
7:00 pm - 8:30 pm
  Miercuri, 29 aprilie 2026, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Fayçal Karoui J. S. Bach: Suita nr. 2 pentru orchestră si minor, BWV1067 [...]
30 apr.
30/04/2026    
7:00 pm - 8:30 pm
  Joi, 30 aprilie 2026, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor:  Christopher Ward Solistă: Daniel Ciobanu - pian P. I. Ceaikovski:  Uvertura-fantezie Romeo și Julieta [...]
Events on 01/04/2026
01 apr.
Events on 02/04/2026
02 apr.
2 apr. 26
București
Events on 08/04/2026
08 apr.
Events on 09/04/2026
09 apr.
9 apr. 26
București
Events on 22/04/2026
22 apr.
Events on 23/04/2026
23 apr.
23 apr. 26
București
Events on 24/04/2026
24 apr.
Events on 25/04/2026
25 apr.
25 apr. 26
București
Events on 26/04/2026
26 apr.
Events on 29/04/2026
Events on 30/04/2026
30 apr.
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }