LIVE de la SALA RADIO: concert Silvestri/Haydn/Mozart

Publicat in 05/04/2021

La doar 17 ani, în 1930, foarte tânărul pianist, dirijor și compozitor CONSTANTIN SILVESTRI se afla pentru prima oară la pupitrul recent înființatei Orchestre Radio (astăzi Orchestra Națională Radio), dirijând propria sa lucrare: Preludiu și fugă (Toccata). Cinci ani mai târziu, Silvestri primea Premiul de compoziție ”George Enescu” și devenea director muzical al Operei bucureștene. Extraordinarul său parcurs cuprinde și premiera în România a operei enesciene ”Oedipe”, derulată sub bagheta sa. La finalul anilor ’50, a emigrat în Marea Britanie unde a continuat, până la dispariția prematură, o frumoasă carieră internațională.

Lucrarea Trei piese pentru orchestră de coarde de Constantin Silvestri va deschide concertul ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO, prezentat LIVE, de la Sala Radio, miercuri, 7 aprilie (19.00). Evenimentul se va derula sub bagheta apreciatului dirijor al Operei Naționale București VLAD CONTA.

Seara va continua cu HAYDN – Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră, interpretat de GABRIEL CROITORU pe celebra vioară ”Catedrala” ce a aparținut lui George Enescu (instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”). Evenimentul se va încheia cu Simfonia nr. 40, ce poartă semnătura lui MOZART.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – în streaming live pe Internet, pe site-urile www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro, și pe paginile de FACEBOOK Orchestrele și Corurile Radio și Radio România Muzical.

O dublă pregătire artistică – pian și dirijat – urmată în Elveția și desăvârșită în Austria și Italia, o carieră bogată începută la Monte Carlo, Geneva și Torino, continuată peste ocean – în Canada și SUA – și nu în ultimul rând în România, un repertoriu variat reunind lucrări simfonice, opere, dar și balet, format alături de prestigioase orchestre de pretutindeni, caracterizează în doar câteva cuvinte evoluția dirijorului român VLADIMIR VLAD CONTA.

Drumul său profesional a început ca maestru corepetitor la Opéra de Monte-Carlo și la Grand Théâtre din Geneva (Elveția), devenind apoi dirijor la Teatrul de Stat din Biel-Bienne (Elveția) și dirijor invitat permanent al unuia dintre teatrele lirice italiene cu cea mai frumoasă carte de vizită: Teatro Regio di Torino (Italia). Între anii 1989 și 1999 experiența sa artistică l-a condus către ocuparea poziției de conducere în fruntea uneia dintre orchestrele simfonice canadiene: a fost director muzical și prim dirijor la Regina Symphony Orchestra din Regina (Canada).

Solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, GABRIEL CROITORU a evoluat  în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, S.U.A. Începând din 2011, a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură, sub titlul “Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi “Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail).

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1
2
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.