La aniversarea de 90 de ani, Valentin Gheorghiu revine pe scena Sălii Radio

Publicat in 16/03/2018

Maestrul Valentin Gheorghiu revine la Sala Radio, vineri, 16 martie, de la ora 19.00, într-un concert de excepție alături de pianista Roxana Gheorghiu și de Orchestra Națională Radio. La pupitrul dirijoral se va afla dirijorul Philip Mann, un nume în plină afirmare pe scena muzicală internațională, după ce a fost dirijor asistent la orchestre prestigioase, ca Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, la Filarmonica din Viena şi la Filarmonica din Berlin.  Programul se va deschide cu două lucrări de Mozart: uvertura la opera Così fan tutte și Concertul nr. 10 în mi bemol major pentru două piane și orchestră. În partea a doua, orchestra va interpreta Simfonia nr. 9 în do major de Fr. Schubert.

Valentin Gheorghiu s-a remarcat ca un excepţional pianist şi compozitor, colaborând cu nume importante ale vieţii muzicale, alături de care a evoluat în Austria, Franţa, Germania, Statele Unite, Elveţia, Italia, Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Canada, Spania sau Japonia. A fost distins cu numeroase premii obţinute în competiţii internaţionale dedicate pianului. În prezent este membru al juriului în concursurile P. I. Ceaikovski, Van Cliburn, Fr. Chopin, A. Rubinstein, L. van Beethoven, R. Schumann și J. S. Bach.

Cu o activitate muzicală care denotă o atentă preocupare nu doar pentru latura concertistică, ci şi pentru cea a muzicii de cameră, Roxana Gheorghiu s-a format la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a urmat studii universitare şi de masterat cu pianistul Gabriel Amiraş, desăvârşindu-şi formarea artistică la Weimar. A efectuat turnee în Italia, Luxembourg, Ungaria, Polonia, Spania, Rusia, Grecia ş.a, a obţinut titlul de doctor în muzică şi este cadru didactic al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro. 

PHILIP MANN

Dirijorul american Philip Mann se bucură în prezent de multă apreciere, atât pe continentul american cât şi în Europa sau Asia. În calitatea sa de director muzical al Orchestrei Simfonice din Arkansas a reuşit să creioneze o evoluţie artistică fără precedent acestui ansamblu, totodată s-au realizat înregistrări, construcţia unei noi săli de concert, lansarea unor noi şi interesante serii de concerte şi programe de excepţie.

A fost dirijor asistent la concertele Orchestrei din Cleveland, la Royal Concertgebouw Orchestra, la Filarmonica din Viena şi Filarmonica din Berlin. Următoarele sale proiecte vizează colaborări cu filarmonicile din Sofia, Busan, Voronezh, Orchestre Philharmonique de Radio France, Royal Scottish National Orchestra. A fost director artistic al Oxford City Opera şi Oxford Pro Musica Chamber Orchestra, a fost totodată dirijor al orchestrelor simfonice din Indianapolis, San Diego, Québec, precum şi al Festivalului Music in the Mountains.

Philip Mann a colaborat cu Midori, Joshua Bell, Dmitri Alexeev, Sharon Isbin, iar recent a colaborat cu Opera de Stat din Georgia, Orchestra Simfonică Naţională din Cipru, Orchestra Simfonică din Sarasota, Grand Rapids Symphony, a concertat la Lincoln Center’s Avery Fischer Hall şi Barbican Center în Londra.

A studiat şi totodată a predat la Oxford, unde a câştigat competiţia pentru a deveni dirijor principal al Oxford University Philharmonia. De-a lungul anilor a asistat  dirijori celebri precum Franz Welser-Möst, Sir Simon Rattle, Leonard Slatkin, Jaime Laredo, Mario Venzago, Bramwell Tovey, Pinchas Zukerman.

Philip Mann a studiat cu Alan Hazeldine la Guildhall School of Music and Drama, cu Colin Metters la Academia Regală de Muzică şi Marios Papadopolous la Oxford Philomusica. Totodată, a lucrat cu Leonard Slatkin şi Orchestra Simfonică Naţională la Institutul de dirijat din cadrul binecunoscutului Kennedy Center şi cu Michael Tilson Thomas la New World Symphony. A beneficiat de îndrumările lui Esa-Pekka Salonen şi Jorma Panula la Cursurile de măiestrie ale Filarmonicii din Los Angeles şi de asemenea cu Robert Spano. Cu Imre Pallo, David Effron, John Poole, Thomas Bladner a studiat la Universitatea din Indiana, unde a fost numit şi profesor invitat pentru studii de dirijat, totodată fiind dirijor asistent al IU Opera Theater. La Conservatorul de Stat din Moscova a lucrat cu Alexander Vedernikov şi s-a mai perfecţionat cu Gustav Meir, Kenneth Keisler şi Robert Ward.

Artistul a absolvit cu rezultate excepţionale Colegiul de Arte Frumoase Herberger din Arizona, iar dintre premiile obţinute mai amintim: Premiul Communicator of the Year, PRSA Diamond Award Winner. De asemenea a beneficiat de bursa Karajan a Filarmonicii din Viena la Festivalul de la Salzburg.

VALENTIN GHEORGHIU

Un artist complex ce marchează viaţa muzicală din ultimele decenii, Valentin Gheorghiu s-a remarcat ca un excepţional pianist şi compozitor.

A colaborat cu nume de rezonanţă ale vieţii muzicale păşind pe importante scene din Austria, Franţa, Germania, Statele Unite ale Americii, Elveţia, Italia, Marea Britanie, Suedia, Ungaria, Polonia, Norvegia, Canada, Spania, Israel, Japonia, şi alături de o prodigioasă activitate solistică marcată de recitaluri şi concerte, Valentin Gheorghiu se dedică şi muzicii de cameră.

A efectuat numeroase înregistrări, multe dintre acestea editate de case de discuri din ţară sau străinătate, dintre care amintim: His Master’s Voice din Marea Britanie, Supraphon din Cehia, Deutsche Grammophon din Germania, Electrecord şi Editura Casa Radio.

De-a lungul timpului Valentin Gheorghiu a obţinut Menţiunea I în cadrul Premiilor George Enescu (1946), a fost distins cu Premiul Academiei Române (1961) şi cu Decoraţia Regală Nihil Sine Deo (2011), iar atât Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti cât şi Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa.

A mai primit numeroase premii obţinute în competiţii internaţionale dedicate pianului, în prezent făcând parte din juriile concursurilor P. I. Ceaikovski, Van Cliburn, Fr. Chopin, A. Rubinstein, L. van Beethoven, R. Schumann, J. S. Bach, s.a.

În prezent maestrul Valentin Gheorghiu este membru corespondent al Academiei Române.

ROXANA GHEORGHIU

Cu o activitate artistică ce relevă o atentă preocupare nu doar pentru latura solistică ci şi pentru cea a muzicii de cameră Roxana Gheorghiu s-a format la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a urmat studii universitare şi de masterat cu pianistul Gabriel Amiraş, desăvârşindu-şi formarea artistică la Weimar.

A fost răsplătită cu o Diplomă conferită de Filarmonica din Ploieşti şi Premiul Concursului Dinu Lipatti. Roxana Gheorghiu a colaborat cu numeroase  instituţii de artă din ţară şi străinătate, iar alături de soţul său, maestrul Valentin Gheorghiu, a fost aplaudată pe numeroase scene. Discografia sa cuprinde un disc înregistrat sub bagheta maestrului Vlad Conta precum şi alte două discuri editate de Editura Casa Radio.

Pianista a efectuat turnee în Italia, Luxembourg, Ungaria, Polonia, Spania, Rusia, Grecia ş.a, a obţinut titlul de doctor în muzică şi este actualmente cadru didactic al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

(Noemi Vidu)

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
25
26
30
1
2
3
5
9
10
11
12
14
15
16
17
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
Simona Strungaru – Orchestra de Cameră Radio – All Mozart (Concert la care este valabil Abonamentul OCR) 
27/11/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Miercuri, 27 noiembrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijoare şi Solistă: SIMONA STRUNGARU Wolfgang Amadeus Mozart Simfonia nr. 3 în mi bemol major, KV18 [...]
Sebastian Burneci Quintet – ”See You at the Radio”
28/11/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Joi, 28 noiembrie 2024, ora 19.00 See You at the Radio SEBASTIAN BURNECI QUINTET SEBASTIAN BURNECI – trompetă ALESSANDRO FLORIO – chitară MATTIA MAGATELLI– contrabas CARMELO GRACEFFA – [...]
Maria Marica – Fr. Chaslin – Orchestra Națională Radio (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)           
29/11/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 29 noiembrie 2024, ora 19.00 Seară de muzică franceză ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: FREDERIC CHASLIN Solistă: MARIA MARICA – vioară M. Ravel: Suita Mama mea gâsca E. Chausson: Poème pentru vioară [...]
ArtCello Festival – Orchestra de Cameră Radio  (Concert la care este valabil Abonamentul OCR) 
04/12/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Miercuri, 4 decembrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: GRIGOR PALIKAROV Soliști: DENIS SEVERIN – violoncel RĂZVAN SUMA – violoncel              THOMAS [...]
Orchestra Națională Radio, Big Bandul Radio, G. Bebeșelea (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)        
06/12/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 6 decembrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO BIG BANDUL RADIO Dirijor: GABRIEL BEBEȘELEA Solist: JAN SEKACI – violoncel A. Dvořák: Concertul în si minor pentru violoncel și [...]
CORUL DE COPII RADIO - CONCERT DE CRĂCIUN
07/12/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Sâmbătă, 7 decembrie 2024, ora 19.00 CORUL DE COPII RADIO Dirijor: RĂZVAN RĂDOS CONCERT DE CRĂCIUN  
Concert tradiţional de colinde „Începem a colinda”
08/12/2024    
5:00 pm - 7:00 pm
Duminică, 8 decembrie 2024, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: ADRIAN GRIGORAȘ (concert de colinde)  
Alexandru Tomescu – Yoel Gamzou – Orchestra Națională Radio (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)               
13/12/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 13 decembrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: YOEL GAMZOU Solist: ALEXANDRU TOMESCU – vioară L. van Beethoven: Concertul în re major pentru vioară și vioară, op. [...]
Bach – Oratoriul de Crăciun (fragmente) – OCR, Corul Academic Radio, D. Crescenzi  (Concert la care este valabil Abonamentul OCR) 
18/12/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Miercuri, 18 decembrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: DAVID CRESCENZI J. S. Bach: Oratoriul de Crăciun BWV 248 (cantatele 1 – 3) Soliști: DIANA ŢUGUI– [...]
Concert de Crăciun  – Simona Strungaru, Big Bandul Radio
19/12/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Joi, 19 decembrie 2024, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU ”Primiți cu colindul?”  
Enescu – Beethoven – C.Boțac, J. Axelrod, ONR (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)           
20/12/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 20 decembrie 2024, ora 19.00 35 de ani de la Revoluția din 1989 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor:  JOHN AXELROD Solist: CADMIEL BOȚAC – pian G. Enescu: Suite [...]
Events on 28/11/2024
Events on 07/12/2024
Events on 08/12/2024
Events on 19/12/2024
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.