Ion Caramitru recita Nichita Stanescu in Saptamana Internationala a Muzicii Noi, la Sala Radio

Publicat in 23 mai 2018

Săptămâna Internațională a Muzicii Noi (SIMN) aduce pe scena Sălii Radio un program extrem de atractiv:

Ion Caramitru va recita versurile poetului Nichita Stănescu în oratoriul Un pământ numit România, compus de Liviu Glodeanu. În cadrul aceluiași concert veți avea și ocazia de a asculta suita compusă de Tiberiu Olah pentru banda sonoră a celebrului film istoric Mihai Viteazul, realizat în 1970, în regia lui Sergiu Nicolaescu.

Derulată sub egida Centenarului Marii Unirii, cea de-a  XXVIII-a ediție a Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi aduce în fața publicului lucrări importante ale repertoriului românesc contemporan. Două concerte speciale din cadrul evenimentului se vor desfășura pe scena Sălii Radio, cu participarea a patru dintre Orchestrele și Corurile Radio, iar Radio Romania – Direcția Formații Muzicale ocupă poziția de co-producător  al festivalului.

Astfel, miercuri, 23 mai (19.00), Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului SEBASTIAN FELEA, vă invită să ascultați lucrarea Patimile mântuitorului – Cantată sacră pentru cinci solişti şi orchestră de cameră, semnată de Diana SIMON. Îi veți aplauda pe soliștii vocali: ARIADNA MIHAI, ANTONELA BÂRNAT, ANDREI MIHALCEA,  FLORIN SIMIONCA și IUSTINIAN ZETEA. În cea de-a doua parte a serii, veți aprecia opera concert într-un act The Piano Teacher (Profesorul de pian), compusă de Tudor FERARU, în interpretarea soliștilor: OANA TRÎMBIŢAŞ, ANTONELA BÂRNAT, TIBERIUS SIMU, CRISTIAN HODREA.

Vineri,  25 mai (19.00) este rândul Orchestrei Naționale Radio, al Corului Academic Radio (dirijor: CIPRIAN ŢUŢU) și al Corului de Copii Radio (dirijor: VOICU POPESCU) să evolueze în cadrul Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi, sub conducerea muzicală a dirijorului VALENTIN DONI. Evenimentul propune întâlnirea publicului cu suita din celebrul film istoric Mihai Viteazul, compusă de Tiberiu Olah și cu oratoriul Un pământ numit România, pe versurile poetului Nichita Stănescu, lucrare semnată de Liviu Glodeanu, compozitor de la dispariția căruia se împlinesc în acest an patru decenii. Îi veți aplauda în concert pe soliștii vocali: IRINA IORDĂCHESCU, GEANINA MUNTEANU și DANIEL FILIPESCU, precum și pe actorul ION CARAMITRU.

Săptămâna Internațională a Muzicii Noi (20-27 mai 2018) este un eveniment organizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din Romania.

Despre ediția din acest an, Dan Dediu, directorul artistic al festivalului afirmă: „ Ediția XXVIII-a a festivalului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi este marcată, pe de o parte, de continuitate, iar pe de altă parte de schimbare. Continuitatea conceptuală se manifestă prin păstrarea formatului festivalului – tema acestuia rămânând “Limite… și dincolo de ele!” și prin menținerea liniilor de forță, precum portretizarea unor compozitori români importanți (…) dar și prin accentul pus pe promovarea tinerilor compozitori și interpreți români. Pe de altă parte, componenta proactivă a festivalului se vădește prin programarea unor lucrări aproape uitate, dar și prin comenzi de lucrări de ultimă oră, scrise de compozitori contemporani consacrați sau foarte tineri, și dedicate unor ansambluri instrumentale cu componențe mai neobișnuite.”

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

                Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
11
13
14
16
18
20
21
22
25
26
27
28
30
1
2
The Magic of Wayne Shorter
09/10/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Joi, 9 octombrie 2025, ora 19.00 Deschiderea Stagiunii de Jazz BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru
Seară Ravel- Deschiderea stagiunii- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
10/10/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Deschiderea stagiunii Seară Ravel -150 de ani de la nașterea compozitorului ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Gabriel Bebeșelea Solistă: Eva Garet – pian M. Ravel: Daphnis și Chloe – Suita nr. 2 [...]
Concert aniversar – Corul Symbol – 35 ani
12/10/2025    
6:00 pm
  Corul de Copii şi Tineret Symbol – Jean Lupu al Patriarhiei Române Dirijor: Luminiţa Guţanu Invitați speciali: Jean Lupu Ana Ceborari -  soprană Cristina [...]
Anotimpurile de Vivaldi – ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO- Guido Sant’Anna
15/10/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Miercuri, 15 octombrie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Deschiderea stagiunii Dirijor: Barbara Dragan Solist: Guido Sant’Anna – vioară A.Vivaldi: Anotimpurile pentru vioară şi orchestră, op. 8 F. Mendelssohn: Simfonia [...]
Alexandru Tomescu- Jessica Cottis- ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
17/10/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 17 octombrie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Jessica Cottis Solist: Alexandru Tomescu – vioară M. Musorgski: O noapte pe muntele pleșuv M. Bruch: Concertul nr. 1 în [...]
Concert aniversar POLINA GHEORGHE – ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ
19/10/2025    
5:00 pm - 7:00 pm
Duminică, 19 octombrie 2025, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: ADRIAN GRIGORAS Concert aniversar POLINA GHEORGHE 
Birth Of The Cool - A Tribute to Miles Davis
23/10/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Joi, 23 octombrie 2025, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru
John Axelrod – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO – Beethoven, Berlioz
24/10/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 24 octombrie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: John Axelrod L. van Beethoven: Simfonia nr. 6 în fa major, op. 68 – Pastorala H. Berlioz: Simfonia fantastică, op. [...]
Răzvan Suma- ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
29/10/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Miercuri, 29 octombrie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Junping Qian Solist: Răzvan Suma – violoncel R. Schumann: Cinci piese în caracter popular pentru violoncel și [...]
CONCERT DEDICAT ZILEI RADIO ROMÂNIA- ONR
31/10/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Vineri, 31 octombrie 2025, ora 19.00 CONCERT DEDICAT ZILEI RADIO ROMÂNIA ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Cristian Oroșanu Soliști: Adrian Duminică – clarinet             [...]
Events on 09/10/2025
The Magic of Wayne Shorter
9 oct. 25
București
Events on 12/10/2025
Events on 17/10/2025
Events on 23/10/2025
Events on 24/10/2025
Events on 29/10/2025
Events on 31/10/2025
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }