Integrala Suitelor pentru orchestra semnate de BACH – un proiect ambitios la Sala Radio!

Publicat in 15/05/2019

Despre BACH, Mozart spunea: ”El este tatăl, iar noi suntem copiii lui”, iar alt mare compozitor, Berlioz, mărturisea ”Bach este Bach, tot așa cum Dumnezeu este Dumnezeu”.

Integrala Suitelor pentru orchestră semnate de BACH este un proiect ambițios pe care și-l propune ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, prin două concerte programate miercuri, 8 mai și respectiv miercuri, 15 mai, sub bagheta dirijorului JANKO ZSOLT, dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Oradea şi al Operei Maghiare din Cluj. Alături de cele 4 suite pentru orchestră compuse de Bach, cele două evenimente de la Sala Radio vor prilejui întâlnirea publicului cu o parte dintre concertele ce poartă tot emblema marelui compozitor german, interpretate cu participarea unor apreciați muzicieni români.

Astfel, miercuri, 8 mai (19.00), pe scena Sălii Radio, îl veți aplauda pe cunoscutul violonist GABRIEL CROITORU, care va cânta Bach pe celebra vioară ce a aparținut lui George Enescu! Gabriel Croitoru a obţinut, din anul 2008, dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri – supranumită ”Catedrala” – instrument creat în 1731 și aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”.

Alături de Gabriel Croitoru se va afla și fiica sa, tânăra violonistă SIMINA CROITORU. În programul serii se regăsește și una dintre cele mai celebre lucrări ale lui Bach: Dublul concert în re minor, una dintre partiturile memorabil interpretate de Enescu și discipolul său, Yehudi Menuhin. Programul serii cuprinde, de asemenea, Concertul nr. 2 în Mi major pentru vioară şi orchestră și suitele nr 1 și 2 pentru orchestră.

JANKO ZSOLT a fost – între anii 2010-2015 – dirijorul asistent al Orchestrei Festival din Budapesta. După studii de specialitate în România, în anul 2004 a obținut diploma de Masterat la Universitatea de Muzică din Viena, iar în 2005 a studiat la Conservatorul ”Benedetto Marcello” din Veneţia. În 2010 a participat la cursul de dirijat organizat de Orchestra Tonhalle din Zürich, sub îndrumarea dirijorului David Zinman, la cursul de dirijat organizat de Festivalul Schleswig-Holstein, sub îndrumarea maestrului Iván Fischer, iar în 2013 la cursul de dirijat condus de Peter Eötvös. A avut onoarea de a dirija Orchestra Festival din Budapesta, Orchestra Konzerthaus din Berlin, Schleswig-Holstein Festival Orchestra din Germania, Orchestra de Cameră Radio și Filarmonica ”George Enescu” din București, Tiroler Symphonieorchester – Innsbruck, Pärnu City Orchestra din Estonia, Orchestra Simfonică MÁV de la Budapesta, orchestrele filarmonicilor din Cluj, Târgu-Mureş, Sibiu, Braşov ș.a.

Violonistul GABRIEL CROITORU se bucură de peste o mie de apariţii scenice. A evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră „Regina Sofia“, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, S.U.A. Începând din 2011, a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură, sub titlul “Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi “Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail). Pe 22 ianuarie 2015, Gabriel Croitoru a fost aplaudat alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail într-un recital extraordinar la Londra, parte a unui amplul program de evenimente dedicate lui George Enescu, la 60 de ani de la moartea compozitorului, manifestări organizate de Institutul Cultural Român din Londra.

SIMINA CROITORU a susţinut primul concert cu orchestră la vârsta de 8 ani, pe scena de concert a Sălii Radio, sub bagheta dirijorului Mădălin Voicu. De la debutul său a prezentat numeroase concerte şi recitaluri camerale, însumând peste 200 de apariţii pe scenele de concert din România, Germania, Italia, Slovenia, Turcia, Austria, Elveţia, Franţa, Finlanda, China, America de Sud etc.

Alături de alte numeroase manifestări artistice, precum şi emisiuni radio şi TV sau imprimări, Simina Croitoru a desfăşurat, încă din timpul liceului, o activitate susţinută şi ca instrumentist în orchestră. Alături de studiile universitare urmate la București, sub îndrumarea tatălui său, Simina Croitoru s-a perfecționat la Universitatea “Franz Liszt”, Weimar, Germania.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }