Inedita poveste a SIMFONIEI lui BIZET – concert transmis LIVE pe calea undelor, de la SALA RADIO –

Publicat in 19/05/2021

Dacă spunem BIZET, spunem „Carmen”. Dar câți știm că la doar 17 ani, Bizet a compus o simfonie? În doar o lună de zile, Bizet a creat Simfonia în Do Major, în perioada în care era student al Conservatorului din Paris, sub îndrumarea altui compozitor celebru în istoria muzicii: Charles Gounod.

Dar istoria inedită a simfoniei lui Bizet nu se oprește aici! Compozitorul nu a acordat mare atenție lucrării sale. Aceasta nu a fost cântată niciodată pe durata vieții sale și abia după moartea sa, văduva lui a donat-o către arhivele Conservatorului parizian și lucrarea a fost interpretată prima oară la Basel (Elveția), în 1935. A devenit imediat un succes de public și 2 ani mai târziu a fost înregistrată de către London Philharmonic Orchestra.

               Vineri, 21 mai, de la 19.00, puteți asculta superba simfonie a lui Bizet, ÎN DIRECT de la SALA RADIO, în interpretarea ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO.

Sub bagheta dirijorului italian DAVID CRESCENZI, seara va mai cuprinde și Concertul nr. 3 pentru vioară și orchestră de SAINT-SAËNS, interpretat de apreciatul violonist GABRIEL CROITORU pe vioara Guarneri ce a aparținut lui Enescu (instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”).

               Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, și în streaming live pe Internet, pe site-urile celor două posturi de radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
25
26
27
28
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }