Inaugurarea Anului International BEETHOVEN la SALA RADIO: ”Imperialul” si ”Eroica”

Publicat in 15/01/2020

Noul An debutează la Sala Radio cu un eveniment de gală: concertul inaugural din suita de evenimente speciale pregătite de Orchestrele și Corurile Radio România pentru a aniversa Anul Internațional Beethoven, sărbătorit oficial în întreaga lume, la împlinirea a 250 de ani de la nașterea marelui compozitor.

Miercuri, 15 ianuarie (19:00), ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO prezintă, sub bagheta apreciatului dirijor TIBERIU SOARE, două dintre creațiile devenite legendare ce poartă semnătura ”titanului” Beethoven: Concertul nr. 5  pentru pian şi orchestră –  Imperialul și Simfonia nr. 3 – Eroica. Concertul va fi difuzat și în rețeaua Uniunii Europene de Radio (EBU – European Broadcasting Union), în cadrul proiectului Beethoven – 250, ce reunește concerte de excepție de la toate radiodifuziunile membre.

Invitat special al evenimentului este tânăra pianistă ADELA LICULESCU, absolventă a Universității de Muzică și Artele Spectacolului din Viena, care, la doar 26 de ani, are un palmares impresionant de premii: în 2018 a câștigat premiul I la Prix du Piano Berna (Elveția), în 2017 a fost distinsă cu premiul I și premiul publicului la cele două mari Concursuri Internaționale Brahms din Europa – la Pörtschach (Austria) și Detmold (Germania).

Seara se va deschide cu Uvertura Coriolan, creată de Beethoven pentru tragedia omonimă scrisă de dramaturgul austriac Heinrich Joseph von Collin, inspirată de viața generalului roman Coriolanus, subiect ce se află și la baza piesei de teatru shakespeariene. Concertul nr. 5  pentru pian şi orchestră – Imperialul este ultimul dintre concertele de pian compuse de Beethoven și a devenit cel mai cunoscut și mai des interpretat dintre ele. Dedicat Arhiducelui Rudolf, protector și elev al marelui muzician, concertul a fost interpretat prima oară chiar de acesta, în 1811, la Viena, în palatul  Prințului Joseph Lobkowitz. A urmat premiera publică, în același an, la Leipzig (Germania), urmată de premiera publică vieneză în 1812. Denumirea de ”Imperialul” este datorată grandorii și măreției lucrării, dar este un supratitlu pe care nu l-a atribuit Beethoven creației sale, ci Johann Baptist Cramer, unul dintre cei mai mari pianiști ai epocii și editor de partituri muzicale.

Simfonia a 3-a – Eroica face trecerea între lucrările de factură clasică și cele romantice ale lui Beethoven și a avut premiera absolută la Viena, în 1805. Inițial, Beethoven dedicase lucrarea sa lui Napoleon, pe care îl considera o întruchipare a idealurilor de democratice ale Revoluției Franceze. Ulterior, când Napoleon s-a autoproclamat împărat, Beethoven s-a simțit profund dezamăgit, și-a retras dedicația, considerând că Napoleon și-a urmat în final ambițiile proprii și că a abdicat de la idealurile sale. Compozitorul și-a intitulat lucrarea ”Eroica”, dar i-a mărturisit editorului său că lucrarea sa se numește de fapt ”Bonaparte” și că a fost scrisă pentru a celebra amintirea unui mare om…

Dirijor al Operei Naționale București, TIBERIU SOARE, îşi desfăşoară activitatea artistică din anul 1999, lucrează alături de orchestrele a numeroase filarmonici şi teatre de operă din ţară şi este invitat să dirijeze prestigioase ansambluri din străinătate.

Între anii 2012-2015, Tiberiu Soare a fost dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România. În septembrie 2010, Tiberiu Soare a fost invitat să dirijeze primul său concert la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Londra (London Philharmonic Orchestra), alături de celebra soprană Angela Gheorghiu. Au urmat apoi alte concerte importante dirijate pe mari scene ale lumii, alături de Angela Gheorghiu: 2013 – Royal Festival Hall din Londra, alături de Orchestra Filarmonică Regală (Royal Philharmonic Orchestra), Praga (Sala Smetana), Munchen (Filarmonica din Munchen) şi Paris (Opéra Royal – Palatul Versailles); 2014 – în Germania, a dirijat Hof Symphoniker Orchester într-o gală de operă, în cadrul unui festival anual – Schlossfestspiele (Festivalul de la Castel), eveniment urmat în același an de concerte la Théâtre des Champs-Elysées – Paris, Musikverein Graz – Austria, Sala Concertgebouw – Amsterdam și Baden-Baden (Festspielhaus) – Germania.

ADELA LICULESCU s-a născut în anul 1993 la Craiova și a început să cânte la pian la vârsta de patru ani.  După bacalaureat, a fost admisă Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului din Viena, pe care a absolvit-o cu distincție în anul 2019. În prezent urmează un al doilea master în muzică de cameră la Universitatea de Muzică din Viena și studii postuniversitare de pian la Universitatea de Muzică din Graz. Adela este bursieră a Academiei de Muzică din Liechtenstein.

În anul 2017, a câștigat Premiul Yamaha – Austria și a devenit prin concurs bursieră a fundației elvețiene Thyll-Dürr. În noiembrie 2015 pianista a câştigat premiul I la concursul Bösendorfer (celebru fabricant de piane austriac) din Viena, unde în etapa finala a interpretat Concertul nr. 2 de Beethoven împreună cu orchestra de cameră din Viena și dirijorul Stefan Vladar la teatrul Palatului Schönbrunn.

Adela a apărut ca solistă în concerte de Mozart, Beethoven, Chopin, Schumann, Rachmaninov, Ceaikovski, Prokofiev și Liszt. Dintre concertele susținute cu orchestra, amintim: Concertul nr. 2 de Beethoven cu Camerata Regală (concert în aer liber în piața mare din Sibiu cu un public de mai mult de 3000 de spectatori și transmis live), Concertul nr. 21 de Mozart la Filarmonica din Berlin cu das Neue Sinfonie-Orchester Berlin și Concertul nr. 2 de Beethoven la Ateneul Român – București cu Romanian Sinfonietta. În 2018 a cântat Concertul nr. 5 de Beethoven la Filarmonica din St. Petersburg cu orchestra de cameră a Filarmonicii din St. Petersburg. A susținut recitaluri la Londra (Saint Martin-in-the-Fields), München (Gasteig Philharmonie), Viena (Musikverein, Imperial, Bösendorfer-Saal im Mozart-Haus, Beethoven-Haus), București (Ateneul Român, Muzeul George Enescu) ș.a.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro. Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
1
2
6
7
8
9
11
13
15
16
20
21
22
23
25
28
29
30
1
2
3
4
5
Alexandra Silocea – Delyana Lazarova – OCR
03/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijoare: Delyana Lazarova Solistă: Alexandra Silocea – pian W. A. Mozart: Uvertura operei Nunta lui Figaro R. Schumann: Concertul în la [...]
04 apr.
04/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU The Magic of Funk Solist: Berti Barbera
05 apr.
05/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Cristian Oroșanu C. Silvestri: Trei piese pentru orchestră de coarde, op. 4 nr. 2 C. Saint-Saëns: Concertul nr. 3 în si [...]
Concert pentru toate generațiile – Ch. Warren-Green – OCR
10/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: CHRISTOPHER WARREN-GREEN S. Prokofiev: Petrică şi lupul op. 67 Narator: TBC Gabriel Prokofiev: Concerto no. 1  for turntables and chamber orchestra [...]
S.Mircea-A.Tomescu-S.Cazacu – ONR – Fr. Lecce-Chong
12/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Francesco Lecce-Chong Soliști: Sînziana Mircea – pian  Alexandru Tomescu – vioară Ștefan Cazacu – violoncel Cl. Debussy: Preludiu la după-amiaza unui [...]
14 apr.
14/04/2024    
5:00 pm - 7:00 pm
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: Adrian Grigoraş In memoriam Paraschiv Oprea  
Andreas Ottensamer – OCR
17/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Andreas Ottensamer A. Honegger: Poemul simfonic Pastorale d’été, H31 P.I.Ceaikovski : Serenada pentru coarde in do major, op. 48 Fr. Schubert: Simfonia [...]
Emiliano Sampaio – Big Bandul Radio- S. Strungaru
18/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU Solist: Emiliano Sampaio – chitară
Integrala Brahms III – A. Volodin – D. Raiskin – ONR
19/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Integrala lucrărilor simfonice și concertante – III Dirijor: Daniel Raiskin Solist: Alexei Volodin – pian J. Brahms: Concertul nr. 1 în re [...]
Oxana Corjos – Cristian Niculescu – C. Mandeal – OCR
24/04/2024    
7:00 pm - 8:45 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: CRISTIAN MANDEAL F. Poulenc: Concertul în re minor pentru două piane şi orchestră Soliști: Oxana Corjos – pian Cristian Niculescu [...]
Daniel Ciobanu – Prokofiev – Beethoven – ONR
26/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Mirian Khukhunaishvili Solist: Daniel Ciobanu – pian S. Prokofiev: Concertul nr. 3 în do major pentru pian și orchestră, op. 26 [...]
27 apr.
27/04/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
CORUL DE COPII RADIO Dirijor: Răzvan Rădos Tribal  
Events on 03/04/2024
Events on 04/04/2024
Events on 05/04/2024
05 apr.
5 apr. 24
București
Events on 10/04/2024
Events on 12/04/2024
Events on 14/04/2024
Events on 17/04/2024
Andreas Ottensamer – OCR
17 apr. 24
București
Events on 18/04/2024
Events on 19/04/2024
Events on 24/04/2024
Events on 26/04/2024
Events on 27/04/2024
27 apr.
27 apr. 24
București
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }