În Joia Mare la Sala Radio: Recviemul German de Brahms, sub bagheta dirijorului elvețian KASPAR ZEHNDER!

Publicat in 25 aprilie 2019

În Joia Mare (25 aprilie – 19.00),  în așteptarea sărbătorii Paștelui, Orchestra Națională Radio vă propune unul dintre cele mai cunoscute recviemuri  – dintre cele peste 2000 compuse vreodată! – Recviemul German semnat de Brahms, lucrare a cărei premieră absolută a avut loc în 1868, în Vinerea Mare, la Catedrala din Bremen, cu Brahms însuși ca dirijor.

Celebra lucrare pe care o veți asculta la Sala Radio va fi interpretată sub bagheta dirijorului elveţian KASPAR ZEHNDER, director artistic al Festivalului Murten Classics (Elveția), al Orchestrei Simfonice Solothurn din Biel (Elveția) şi al ansamblului PFK – Prague Philharmonia.

Compus între 1865 și 1868, Recviemul German se pare că a fost compus de Brahms după două mari pierderi din viața sa: mama sa și bunul său prieten, celebrul compozitor și pianist Robert Schumann. Este cea mai lungă creație a lui Brahms, o interpretare a lucrării având o durată între 65 și 80 de minute. Numele lucrării este datorat faptului că dacă majoritatea lucrărilor de acest gen au preluat pasaje din litughia funerară în latină, Brahms a ales ca Recviemul german să preia pasaje din Biblia tradusă de Luther în germană, un lucru destul de surprinzător în epocă.

Evenimentul se va derula cu participarea Corului Academic Radio (dirijor: Ciprian Țuțu) și a soliștilor vocali BIANCA  MĂRGEAN – soprană și CĂTĂLIN TOROPOC – bas/bariton.

După un remarcabil debutul la Teatrul La Scala din Milano în octombrie 2007, Kaspar Zehnder a fost invitat să dirijeze Orchestra Naţională din Montpellier, Filarmonica Slovacă, Orchestra Simfonică din Lucerna, Orchestra Naţională Ile-de-France, English Chamber Orchestra, Filarmonicile din Praga şi Brno, Orchestra Radio Varşovia, Filarmonica Naţională din Lituania etc.

A fost  dirijor titular al Filarmonicii din Praga (2005-2008) şi director muzical al Centrului Paul Klee din Berna (2005 – 2012). Pe parcursul stagiunii 2014-2015, a fost invitat să dirijeze ansamblul Kremerata Baltica la Teatrul Châtelet din Paris; English Chamber Orchestra într-un concert de gală în prezenţa A.S.R. Prinţul Charles; opera Răpirea din Serai de Mozart la Opera din Metz ș.a.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
26
27
29
31
1
2
3
4
7
8
9
10
12
14
16
17
18
21
22
23
24
26
28
1
Mozart  270 – Requiem – OCR
28/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
  ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Christopher Warren-Green Wolfgang Amadeus Mozart – 270 Concertul nr. 3 în sol major pentru vioară și orchestră, KV216 Solist:  Alexandru Tomescu – [...]
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO – Horia Mihail
30/01/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Sergej Bolkhovets Solist: Horia Mihail – pian P. I. Ceaikovski: Elegie pentru orchestră de coarde L. van Beethoven: Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian [...]
05 feb.
05/02/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
Joi, 5 februarie 2026, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru Contemporary Jazz Masters #2 – David Kikoski  
Alexandru Tomescu – ONR – Valentin Uryupin
06/02/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Valentin Uryupin Solist: Alexandru Tomescu – vioară M. Ravel: Suita Mama mea gâsca I. Stravinski: Concertul în re major pentru vioară și orchestră N. Rimski-Korsakov: Șeherazada, op. 35                         Solo [...]
 David Grimal – ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
11/02/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Conducere artistică şi solist: David Grimal Ch. Gounod: Mica simfonie pentru suflători F. Mendelssohn: Concertul în re minor pentru vioară și orchestră de [...]
John Axelrod – Giuseppe Guarrera – ONR
13/02/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: John Axelrod Solist: Giuseppe Guarrera – pian L. van Beethoven: Meeresstille und Glückliche Fahrt, op. 112                      Corul Academic Radio             [...]
15 feb.
15/02/2026    
5:00 pm - 7:00 pm
Duminică, 15 februarie 2026, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: ADRIAN GRIGORAS ”Dragobetele sărută fetele” 
19 feb.
19/02/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
Joi, 19 februarie 2026, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru Invitată:  Alice Francis
Alexandra Conunova – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
20/02/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Andrea Sanguineti Solistă: Alexandra Conunova – vioară A. Haciaturian: Concertul în re minor pentru vioară și orchestră, op. 46 P. I. Ceaikovski: Simfonia nr. 5 în [...]
Răzvan Suma – ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO
25/02/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Hyunsik Shin – Câștigător al concursului Orchestra’s Conductor Solist: Răzvan Suma – violoncel S. Prokofiev: Simfonia nr. 1 în re major op. 25, Clasica A.G. Weinberger: Concertul nr. [...]
Alexandra Dariescu – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
27/02/2026    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Timothy Redmond Solistă: Alexandra Dariescu – pian A. Dvořák: Vrăjitoarea amiezii, op. 108 Ed. Grieg: Concertul în la minor pentru pian și orchestră, op. 16 J. Brahms: [...]
Events on 28/01/2026
Mozart  270 – Requiem – OCR
28 ian. 26
București
Events on 30/01/2026
Events on 05/02/2026
Events on 06/02/2026
Events on 11/02/2026
Events on 13/02/2026
Events on 15/02/2026
Events on 19/02/2026
Events on 20/02/2026
Events on 25/02/2026
Events on 27/02/2026
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }