În Joia Mare, Concert de Paște la Sala Radio

Publicat in 14 aprilie 2022

Așa cum și-au obișnuit publicul meloman, Orchestrele și Corurile Radio România propun în fiecare an, în apropierea Paștelui, un concert deosebit cu un repertoriu axat în special pe o tematică religioasă, o seară muzicală a cărei emoție este o pregătire în sine pentru sărbătoarea pascală.

În acest an, în Joia Mare (21 aprilie 2022), de la 19.00, sub bagheta dirijorului CRISTIAN OROȘANU, vor evolua pe scena Sălii Radio două dintre ansamblurile Radio România: ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO și CORUL ACADEMIC RADIO (pregătit de dirijorul CIPRIAN ȚUȚU).

Programul serii se va deschide cu Simfonia nr. 49 – La Passione, partitură semnată de HAYDN, considerat un părinte al simfoniei și creator a 104 simfonii. Seara va continua cu Recviem  în do minor pentru cor şi orchestră semnat de compozitorul italian LUIGI CHERUBINI, lucrare ce a stârnit admirația unor mari compozitori ca Schumann, Berlioz, Brahms și Beethoven, fiind interpretată la înmormântarea celui din urmă.

Reputația profesională a dirijorului CRISTIAN OROȘANU a determinat prezența sa încă din tinerețe pe marile scene naționale și internaționale, în compania unor ansambluri celebre, cum ar fi Orchestra Națională Radio, Orchestre de Paris, Orchestre Nationale Bordeaux-Aquitaine sau Deutsche Symphonie Orchester Berlin, cu pasiune atât pentru repertoriul simfonic cât și pentru lumea operei. În prezent este dirijorul permanent al Filarmonicii din Brașov.

Drumurile sale au îmbinat armonios cariera internațională, alături de orchestre de top cum ar fi Tonhalle Zurich sau BBC Scottish Orchestra, cu o activitate susținută în țară, la pupitrul filarmonicilor „George Enescu” din București, „Moldova” din Iași sau „Transilvania” din Cluj. Invitațiile orchestrelor filarmonice din Sibiu sau Bruxelles, Oradea sau Strasbourg, Tg. Mureș sau Porto, au îmbogățit experiența sa artistică, cu posturi fixe la Operele Naționale din București, Iași și Cluj, la Filarmonica din Brașov sau la Deutsches Symphonie-Orchester Berlin.

Luând exemplul Orchestrei Lamoureux, ansamblu asociativ cu mare tradiție în Franța, Cristian Oroșanu s-a implicat în lansarea unei tinere orchestre în Japonia (Hyogo PAC Orchestra) și a fondat o nouă orchestră în România: Kamerata Kronstadt, cu o activitate concertistică la Brașov și la diverse festivaluri în țară. Cristian Oroșanu a obținut premiul Criticii Muzicale din România și premiul al-2-lea al Concursului Internațional de Dirijat „Malko”, în Danemarca.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
26
27
28
29
31
1
2
3
7
8
9
11
14
16
17
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1
2
3
4
5
6
Weber, Wieniawski, Schubert – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
30/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Adrien Perruchon Solist: Florin Iliescu – vioară F. Mendelssohn: Uvertura Visul unei nopți de vară, op. 21 H. Wieniawski: Concertul nr. 1 în fa diez minor pentru [...]
Sergei Nakariakov – Christian Schumann – OCR
04/06/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Christian Schumann Solist: Sergei Nakariakov – fligorn L. van Beethoven – Uvertura Coriolan, op.62 W. A. Mozart: Concertul nr. 4 pentru corn și [...]
BIG BANDUL RADIO – Simona Strungaru
05/06/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
Joi, 5 iunie 2025, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru Solist: Will Vinson  
Haydn, Ravel, Dukas – ONR
06/06/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
Vineri, 6 iunie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Marzena Diakun Solist: Toma Popovici – pian J. Haydn: Simfonia nr. 44 în mi minor, Hob:I/44 M. Ravel: Alborada [...]
Moștenitorii României muzicale – un proiect Radio România Muzical și Rotary Club Pipera
10/06/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
Recital Violoncelistul Jan Sekaci – câștigătorul bursei Moștenitorii României muzicale 2024 Pianista Daria Tudor Claude Debussy: Sonata pentru violoncel și pian Johannes Brahms: Sonata nr. [...]
CORUL DE BĂIEŢI RADIO – AMAZING GRACE – Gospel, jazz & more
12/06/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
CORUL DE BĂIEŢI RADIO Dirijor: LIVIU OFIŢERU La pian: MAGDALENA FAUR Band: George Natsis - pian Eugen Tegu chitară - bas Liviu Negru - chitară [...]
Sarah Nemțanu – Christoph König – ONR
13/06/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
Vineri,  13 iunie 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor:  Christoph König Solistă: Sarah Nemțanu – vioară G. Fauré: Pelléas și Melisande - suita op. 80 C. Saint-Saëns: Concertul nr. [...]
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ și prietenii
15/06/2025    
5:00 pm - 8:00 pm
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ și prietenii Dirijor: Adrian Grigoras Invitat: Ansamblul folcloric Burnasul – 35 ani de activitate    
Martin James Bartlett-  Jonathan Bloxham- OCR
18/06/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO INCHIDEREA STAGIUNII Dirijor: Jonathan Bloxham Solist: Martin James Bartlett – pian J. S. Bach: Concertul Brandenburgic nr. 1 in fa major, BWV 1046 A. [...]
BIG BANDUL RADIO – SIMONA STRUNGARU
19/06/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO INCHIDEREA STAGIUNII Dirijor: Simona Strungaru The Magic of Saxophones  
Carmina Burana-  John Axelrod – ONR
20/06/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO INCHIDEREA STAGIUNII Dirijor: John Axelrod S. Prokofiev: Simfonia nr. 1 în re major, op. 25  - Clasica C. Orff: Carmina Burana Soliști: Chen Reiss – soprană [...]
STRADIVARIUS 2025 - RAPSODIILE
01/07/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
RECITAL ALEXANDRU TOMESCU – vioară DRAGOŞ ILIE – chitară clasică Trei preludii - George Gershwin 1898-1937(Ar. Andrew Zohn) 1. Allegro ben ritmato e deciso 2. Andante con [...]
Events on 30/05/2025
Events on 04/06/2025
Events on 05/06/2025
Events on 06/06/2025
Haydn, Ravel, Dukas – ONR
6 iun. 25
București
Events on 12/06/2025
Events on 13/06/2025
Events on 15/06/2025
Events on 18/06/2025
Events on 19/06/2025
Events on 20/06/2025
Events on 01/07/2025
STRADIVARIUS 2025 - RAPSODIILE
1 iul. 25
București
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }