Imperialul de Beethoven și doi invitați britanici la închiderea de stagiune a Orchestrei de Cameră Radio

Publicat in 13 iunie 2025

11.06.2025

 

Miercuri, 18 iunie 2025 (19.00), ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO își încheie stagiunea la Sala Radio printr-un eveniment extraordinar, cu participarea a doi invitați speciali din Marea Britanie. Ca solist, îl veți aplauda pe tânărul pianist Martin James Bartlett care va interpreta celebra lucrare a lui Beethoven: Concertul nr. 5 pentru pian și orchestră – Imperialul.

Pianistul britanic a avut un succes timpuriu în cariera sa, fiind câștigătorul premiului BBC Young Musician of the Year în anul 2014. În 2015 și-a făcut debutul la celebrul festival londonez BBC Proms, interpretând Gershwin – Rhapsody in Blue, alături de Royal Philharmonic Orchestra. În anul următor, a cântat la slujba dedicată celei de-a 90-a aniversări a Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a, eveniment transmis în direct pe postul BBC One, de la Catedrala St. Paul.

Evenimentul va fi dirijat de Jonathan Bloxham – care s-a aflat recent la pupitrul unor ansambluri ca Royal Philharmonic Orchestra – Londra, Orchestra Simfonică din München, Salzburg Mozarteum. Director Muzical al Teatrului din Lucerna (Elveția), dirijor principal pentru Nordwestdeutsche Philharmonie (Germania) și dirijor în rezidență și consilier artistic pentru London Mozart Players, muzicianul britanic Jonathan Bloxham a strălucit la Festivalul de la Glyndebourne în 2021, dirijând Luisa Miller de Verdi, cu Filarmonica din Londra.

În stagiunea 2023/24, a debutat cu NDR Elbphilharmonie (Hamburg – Germania) și BBC Symphony, revenind la London Philharmonic și realizând un turneu de excepție cu Philharmonic Brass. Dirijează ansambluri precum Orchestra Națională Belgiană, Residentie Orkest și Orchestra Națională Estoniană, având și primele colaborări cu Beethovenorchester din Bonn, Orchestra de Cameră din Ostrobothnian și orchestra de la Opera North.

 

Seara de la Sala Radio vă propune și Concertul Brandenburgic nr. 1 semnat de Bach și Concertul în sol minor pentru două violoncele şi orchestră, creat de Vivaldi, celebrul compozitor al suitei „Anotimpurile”. În ipostază solistică îi veți aprecia pe violonceliștii Radu Sinaci și Izabela Ghergu.

 

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online (pe site-urile celor două posturi de radio) și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

 

Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro. Biletele se pot achiziționa și de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.salaradio.ro – secțiunea Bilete.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
27
28
30
2
3
4
6
8
9
10
11
15
17
18
20
22
23
24
25
26
27
28
29
30
29 mai
29/05/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor:  Daniel Manasi Solistă: Analia Selis INTERBELIC
Florian Mitrea – G. Mengoli – ONR
31/05/2024    
7:00 am - 9:00 am
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Giuseppe Mengoli Solist: Florian Mitrea M. Ravel: La Valse M. Ravel: Concertul în sol pentru pian și orchestră I.Stravinski: Pasărea de [...]
01 iun.
01/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
Jazz for kids BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
Mozart – David Grimal – OCR
05/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor şi solist: DAVID GRIMAL W. A. Mozart: Concertele nr. 3, 4 şi 5 pentru vioară și orchestră
07 iun.
07/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor:  Karel Deseure Solistă: Eva Garet – pian S. Rahmaninov: Concertul nr. 3 în re minor pentru pian și orchestră, op. 30 N. [...]
Luiza Borac – Jonathan Bloxham – OCR
12/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Jonathan Bloxham Solistă: Luiza Borac – pian E. Elgar: Serenada pentru orchestră de coarde W. A. Mozart: Concertul nr. 13 în [...]
13 iun.
13/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU
14 iun.
14/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Integrala lucrărilor simfonice și concertante – IV Dirijor:  Naoto Otomo Soliști: Alexandru Tomescu – vioară  Răzvan Suma – violoncel J. Brahms: Dublul concert [...]
16 iun.
16/06/2024    
5:00 pm - 7:00 pm
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO Dirijor: Adrian Grigoraş
AVI AVITAL – OCR – Inchiderea stagiunii
19/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ÎNCHIDEREA STAGIUNII ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Solist: AVI AVITAL – mandolină A.Vivaldi: Concertul în re major, RV93 A.Vivaldi: Concertul în do major, RV 425 J. [...]
21 iun.
21/06/2024    
7:00 pm - 9:00 pm
ÎNCHIDEREA STAGIUNII ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Sascha Goetzel Solist: Andrei Ioniță – violoncel Ed. Lalo: Concertul în re minor pentru violoncel și orchestră G. Mahler: Simfonia [...]
Events on 29/05/2024
29 mai
29 mai 24
București
Events on 31/05/2024
Events on 01/06/2024
01 iun.
1 iun. 24
București
Events on 05/06/2024
Mozart – David Grimal – OCR
5 iun. 24
București
Events on 07/06/2024
Events on 12/06/2024
Events on 13/06/2024
13 iun.
Events on 14/06/2024
Events on 16/06/2024
Events on 19/06/2024
Events on 21/06/2024
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }