„Hymne au Soleil” – concert coral de muzică franceză,

Publicat in 7 martie 2019

„Hymne au Soleil” – concert coral de muzică franceză,

 cu prilejul Sezonului România-Franța !

Corul Academic Radio – cea mai longevivă formaţie vocal-simfonică din România, care împlinește în acest an 79 de ani de la înființare – propune publicului un concert special de muzică franceză!

Intitulat sugestiv ”Hymne au Soleil” (Imn închinat soarelui), concertul programat joi, 7 martie (19.00), la Sala Radio, este prezentat cu prilejul Sezonului România-Franța 2019, ce coincide cu Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, dar și cu celebrarea a două Centenare: cel al Marii Uniri, implicit al României moderne, respectiv centenarul sfârșitului primului Război Mondial.

Conceput la inițiativa dirijorului corului – Ciprian Țuțu – evenimentul cuprinde creații semnate de celebri compozitori francezi ca Ravel, Debussy, SaintSaëns, Gounod, Fauréș.a. Alături de Corul Academic Radio îi veți aplauda pe scena Sălii Radio și pe câțiva membri ai formației care vor evolua în roluri solistice: Alina Bosovici – soprană, Alina Georgescu – mezzosoprană, Giuliano Ghelasă, Cristian Paraschiv – tenori, Cornel Popușoi – bariton, Liviu Ofițeru – percuție. Acompaniamentul pianistic va fi susținut de Carmen Săndulescu și Dan Stoenescu. Invitata specială a serii va fi actrița Letiția Vlădescu.

”Suntem bucuroși să aducem în atenția publicului un proiect pe care l-am imaginat cu mai mult timp în urmă : un concert coral franțuzesc. Îl denumesc așa pentru că programul propus înglobează creații corale ale marilor coraliști francezi din cele două perioade de glorie a muzicii corale à cappella franceze (Renașterea și secolul XX). În plus, veți asculta și lucrări ale unor compozitori de altă naționalitate, care au avut însă o strânsă legătură sau afinitate cu muzica franceză. Veți putea auzi, așadar, sonorități ale muzicii impresioniste, semnate de Debussy, Ravel și Lili Boulanger ; muzică scrisă după al doilea război mondial, aparținând compozitorilor Poulenc, Milhaud sau Hindemith ; o mostră renascentistă oferită prin interpretarea binecunoscutului chanson al lui Pierre Passereau – Il est bel et bon. Nu în ultimul rând, veți putea asculta câteva teme ale vechilor truveri medievali francezi, citate și prelucrate de compozitorul american Leonard Bernstein ca muzică de scenă la piesa de teatru semnată de Jean Anouilh – The Lark/L’Alouette (Ciocârlia), ce o evocă pe una dintre figurile emblematice ale Franței – Ioana d’Arc.”

– a declarat despre eveniment Ciprian Țuțu, dirijorul ansamblului

Dirijor al Corului Academic Radio din 2016, Ciprian Țuțu a propus o diversificare și o modernizare a repertoriului ansamblului. Născut la Braşov, a absolvit cursurile Facultăţii de Muzică din orașul natal (specializarea Pedagogie Muzicală – dirijat cor academic şi masterat în Stilistică dirijorală). În anul 2013 a susţinut teza de doctorat în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, iar în anul 2015 a absolvit cursurile postdoctorale din cadrul Universității Transilvania din Brașov, având ca temă de cercetare Vocea umană și implicațiile ei în interpretarea corală contemporană.

Din anul 2000, Ciprian Ţuţu este și dirijor al Corului Gheorghe Dima din Braşov. Activitatea sa dirijorală cuprinde manifestări artistice diverse, de la spectacole de operă, până la concerte à cappella, cu acompaniament, precum şi vocal-simfonice, în compania unor importante orchestre din ţară şi străinătate. Ca dirijor al corului mixt Gheorghe Dima a concertat în anul 2005 alături de orchestra Filarmonicii ”Dmitri Șostakovici” din Sankt-Petersburg (în program oratoriul Matthäus Passion de J.S. Bach), iar în anul 2007 a prezentat, alături de Filarmonica din Roma, o lucrare contemporană – oratoriul San Camillo de Lellis de Collafranceschi.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
28
29
1
2
3
4
5
6
7
11
12
13
15
17
19
20
24
25
26
27
28
29
31
1
Stabat Mater - Pergolesi - Giulio Prandi
30/04/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijor: Giulio Prandi N. A. Zingarelli: Sinfonia milanese nr. 5 în sol minor J. Haydn: Simfonia nr. 49 în fa minor, [...]
BIG BANDUL RADIO - Simona Strungaru
08/05/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru
Alexei Volodin - Sascha Goetzel - CONCERT REGAL
09/05/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
  Vineri, 9  mai 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO CONCERT REGAL Dirijor: Sascha Goetzel Solist: Alexei Volodin - pian E. Hübsch: Imnul Regal L. [...]
Concert aniversar  80 de ani - CORUL DE COPII RADIO
10/05/2025    
7:00 pm - 8:30 pm
  CORUL DE COPII RADIO Dirijor: Razvan Rados Concert aniversar  80 de ani  
Finala Concursului Orchestra’s Conductor - OCR
14/05/2025    
7:00 pm - 8:45 pm
  Miercuri, 14 mai 2025, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Dirijori: Finalişti ai Concursului Orchestra’s Conductor Solist: Răzvan Dragnea - pian R. Schumann: Ouverture, [...]
Ceaikovski, Bartók - ONR - Gergely Madaras
16/05/2025    
12:00 am
  Vineri,  16 mai 2025, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Gergely Madaras Solist: George Tudorache - vioară B. Bartók: Dansuri populare românești P. I. Ceaikovski: [...]
Concert aniversar Gheorghe Roșoga
18/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
  Duminică, 18 mai 2025, ora 17.00 ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: Adrian Grigoras Concert aniversar Gheorghe Roșoga
Săptămâna Internațională a Muzicii Noi – OCR
21/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO Săptămâna Internațională a Muzicii Noi Dirijor: Marijn Simons Solişti: Alexandru Tomescu – vioară Cornelius Zirbo – violoncel Adriana Toacsen – pian Livia Teodorescu-Ciocănea: The Eritrean Ring [...]
Contemporan în România – BIG BANDUL RADIO – Simona Strungaru
22/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
BIG BANDUL RADIO Dirijor: Simona Strungaru Contemporan în România    
Săptămâna Internațională a Muzicii Noi – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
23/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Săptămâna Internațională a Muzicii Noi Dirijor: Radu Popa Soliști: Cadmiel Boțac – pian Mihai Fodorean – pian Adrian Iorgulescu: Crash (p.a.a.) Cristian Bence-Muk: Seven pentru două [...]
Weber, Wieniawski, Schubert – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO
30/05/2025    
7:00 pm - 9:00 pm
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: Adrien Perruchon Solist: Florin Iliescu – vioară C. M. von Weber: Uvertura operei Oberon H. Wieniawski: Concertul nr. 1 în fa diez minor pentru [...]
Events on 30/04/2025
Events on 08/05/2025
Events on 09/05/2025
Events on 10/05/2025
Events on 14/05/2025
Events on 16/05/2025
Events on 18/05/2025
Concert aniversar Gheorghe Roșoga
18 mai 25
București
Events on 21/05/2025
Events on 22/05/2025
Events on 30/05/2025
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }