„Dragu mi-i s-aud cantand” – concert folcloric aniversar NINETA POPA IONESCU la Sala Radio –

Publicat in 09/06/2019

După 9 luni de stagiune în care a dăruit publicului bucureștean concerte folclorice extraordinare, Orchestra de Muzică Populară Radio își invită spectatorii la ultimul eveniment din această stagiune!

Duminică, 9 iunie 2019, ora 17.00, Sala Radio va fi gazda concertului de muzică populară Dragu mi-i s-aud cântând”: 60 de ani de viață şi 40 de ani de carieră pentru cunoscuta interpretă NINETA POPA IONESCU.

Inspirată în cariera sa de inegalabila Lucreţia Ciobanu, NINETA POPA IONESCU și-a început drumul muzical după terminarea liceului în Sibiu, devenind, pe lângă un promotor al folclorului din regiunea natală și un interpret îndrăgostit de muzica și portul popular din zona Mărginimii Sibiului.

Debutul său este legat de reînființarea ansamblurilor profesioniste ,,Cindrelul” şi ,,Junii Sibiului”, prilej ce a determinat înregistrarea primului său album, alături de Mircea Marcos, Dumitru Giurcă şi Maria Lia Bologa. A fost începutul unei lungi cariere, de culegere, prelucrare şi conservare a tezaurului folcloric din zona natală a Loviștei, dar și din zona Sibiului.

Printre aparițiile discografice importante semnate de NINETA POPA IONESCU, trebuiesc amintite albumele: Bună ziua, maică bună (1989), trei ani mai târziu, Sunt fată din Boişoara, şi un album de colinde în 1995 (alături de solista Mariana Anghel), Dragu mi-i s-aud cântând, De la stâna din Bătrâna, Trec zilele omului, Badea cu căciula sură, şi ultimul album, Doamne, pentru câte am (2010). Cariera sa înseamnă colaborări cu Orchestra ”Vâlceanca” din Râmnicu-Vâlcea, Teatrul ,,Al. Davila” din Piteşti, Orchestra ,,Doina Argeşului” ș.a. A fost apreciată constant în numeroase emisiuni de televiziune dedicate folclorului de calitate, alături de alţi valoroşi interpreţi de muzică populară.

Sub bagheta dirijorilor ADRIAN GRIGORAȘ și GABRIEL POPESCU vă veți bucura de o frumoasă călătorie pe plaiurile românești, alături de invitații speciali: Floarea Calotă, Niculina Stoican, Mariana Anghel, Cornelia şi Lupu Rednic, Carmen Popovici Dumbravă, Adrian Neamţu, Ovidiu Homorodean, Izabela Tomiţa, Stana Stepanescu, Andreea Haisan, Gabriel Dumitru.

Evenimentul se va derula cu participarea extraordinară a Ansamblului Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului (dirijor: Gabriel Popescu, manager: Silvia Macrea).

Concertul este prezentat de Miruna Ionescu.

Un concert Radio România.

Coproducător Televiziunea FAVORIT.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

                Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

calendar evenimente
Calendar
lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
12
13
14
15
19
20
21
22
23
24
26
28
29
30
1
2
3
Beethoven – Simfonia a IX-a – ONR, Sascha Goetzel  (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)
11/10/2024    
7:00 pm - 8:45 pm
Vineri, 11 octombrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO DESCHIDEREA STAGIUNII Dirijor: SASCHA GOETZEL L. van Beethoven: Simfonia a IX-a în re minor, op. 125 Soliști: LUIZA [...]
David Grimal – Orchestra de Cameră Radio  (Concert la care este valabil Abonamentul OCR) 
16/10/2024    
7:00 pm - 9:30 pm
Miercuri, 16 octombrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO DESCHIDEREA STAGIUNII Dirijor și Solist: DAVID GRIMAL J. S. Bach: Concertul în re minor, BWV 1052 [...]
Alice Francis- Simona Strungaru – Big Bandul Radio
17/10/2024    
7:00 pm - 8:30 pm
Joi, 17 octombrie 2024, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO DESCHIDEREA STAGIUNII Dirijor: SIMONA STRUNGARU The Magic of…Electro Swing Solistă: ALICE FRANCIS (Germania)  
Teo Gheorghiu – Rumon Gamba – Orchestra Nationala Radio  (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)               
18/10/2024    
7:00 pm - 9:45 pm
Teo Gheorghiu – Rumon Gamba – Orchestra Nationala Radio  (Concert la care este valabil Abonamentul ONR) Vineri, 18 octombrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: RUMON [...]
Răzvan Suma- John Axelrod – Orchestra Națională Radio  (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)     
25/10/2024    
7:00 pm - 9:45 pm
Vineri, 25 octombrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO Dirijor: JOHN AXELROD Solist: RĂZVAN SUMA – violoncel Fr. Liszt: Poemul simfonic nr. 3 –  Preludiile M. Bruch: Kol Nidrei pentru violoncel și [...]
Concert aniversar CORNEL BORZA – ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ
27/10/2024    
5:00 am - 8:00 am
Duminică, 27 octombrie 2024, ora 17.00 Concert aniversar CORNEL BORZA ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ Dirijor: ADRIAN GRIGORAȘ  
Reaching For The Moon– Big Bandul Radio
31/10/2024    
7:00 pm - 9:45 pm
Joi, 31 octombrie 2024, ora 19.00 BIG BANDUL RADIO Dirijor: SIMONA STRUNGARU New Vegas Show Solişti: PETRU CĂLINESCU– voce MAXIMILIAN  MUNTEAN – voce
Maria Bîldea- Cristian Mandeal – Orchestra Națională Radio (Concert la care este valabil Abonamentul ONR)               
01/11/2024    
7:00 pm - 9:15 pm
Vineri, 1 noiembrie 2024, ora 19.00 ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO CONCERT DEDICAT ZILEI RADIO ROMÂNIA Dirijor: CRISTIAN MANDEAL Soliști: MARIA BÎLDEA – harpă J. Brahms: Uvertura academică festivă, op. 80 P. [...]
Events on 17/10/2024
Events on 27/10/2024
Events on 31/10/2024
Sala Radio
Casa de bilete a Sălii Radio
Telefon: 021 314.68.00
Accesul la concerte NU este permis copiilor sub vârsta de 6 ani.

@media print { .header, .black, .search-modal, .col-md-4, .black, footer, .box_cautare, .popup-meniu, .wid_calendar{ display: none !important; } }